A exista între naştere şi moarte nu-i mare lucru. A fi, iată provocarea! Dacă ai trăit doar pentru a exista e semn că nu ţi-ai îndeplinit misiunea. E plină lumea de târâtoare. Fiinţele sunt numărate, nenumărate sunt lighioanele. Îi duc la exasperare pe cei din jur cu vorba mea: “Fă şi tu ceva!” Nu mi-am permis niciodată luxul supravieţuirii. Mi s-a părut prea plictisitor. Şi împovărător. Existenţialiştii au datorii la bănci, iar noi, nelinişti că nu am făcut destul.
La mine în sat, ţăranii se salută cu “şe lucri?” Nu cu sănătate sau noroc. Aşa suntem noi, bănăţenii, oameni ai faptelor, fără de noroc.
