Au trebuit să treacă şase luni pentru că lumea să se lămurească oarecum. Un singur om, chiar şi providenţial, venit pe aripile speranţei, nu poate schimba România.
După încheierea ciclului de şase luni de aşteptare putem trage o linie?
Au trebuit să treacă şase luni pentru că lumea să se lămurească oarecum. Un singur om, chiar şi providenţial, venit pe aripile speranţei, nu poate schimba România.
După încheierea ciclului de şase luni de aşteptare putem trage o linie?
Cristian Zgabercea, acest Cosi fan tutte al TVR-ului, zice că luni va discuta cu Stelian Tănase eventualitatea unei demisii din postul de producător general, după ce a fost trimis în judecată de DNA. Un dialog ca între caporal şi general. Zgabercea, acest pui de nomenclaturist care a copilărit în Primăverii şi a ajuns din operator director al televiziunii Neptun a lui Mazăre, iar apoi producător general ]n TVR, poate spune franc: “mor cu tine de gât.” Durduliul învârtitor al tuturor banilor publici, omul care deşi a tras ţeapă instituţiei cu 500.000 de dolari prin Izexim SRL, firmă pe care şi-a radiat-o pe timpul lui Nicolau, a devenit în timpul lui Săftoiu consilier, culmea de redresare financiară a instituţiei. Asta în timp ce peste 200 de jurnalişti erau concediaţi. Baştanul cu grad mare nu numai în PSD a avansat la postul de producător general. Dacă osânza lui voia Zgabercea toca şi 50.000 de euro la un meci de fotbal. Se spune că el era omul care făcea şi desfăcea bugetele în TVR. citeşte
Simona Halep a dezvăluit recent numele sponsorului său din copilărie: Corneliu Idu. Dar cine este Idu? Un fost căpitan de navă, care s-a ocupat de tranzacţii cu vapoare, aşa apărând în dosarul “Flota”. El deţine 51% din acţiunile operatorului portuar Comvex, afacere de peste o sută de milioane de lei anul trecut, prin care este controlat tot importul şi exportul de minereuri de fier, cărbuni, cocs şi bauxită din portul Constanţa.
Dacă ajungi din întâmplare în curtea Institutului Cantacuzino din Bucureşti, în spaţiul încă nedevorat de rechinii imobiliari, vei vedea o lespede spartă. Asta e recunoştinţa medicilor români faţă de Victor Babeş, fondatorul şcolii româneşti de microbiologie, autorul primului tratat de bacteriologie din lume. El este considerat precursorul lui Fleming în descoperirea antibioticelor. citeşte
N-aş fi scris despre falitul Irinel Columbeanu, urmărit de bănci pentru un credit de 5,1 milioane de euro pentru columbenita lui de ispravă, dacă n-aş cunoaşte personajul numit tatăl. Dacă fiul oligofren făcea sex cu Monica pe gaura cheii, pentru a înţelege naţia că omul mai are urme de bărbăţie, e de înţeles, ce nu pricep este de unde averea de milioane de dolari a tatălui, numitul Ion Columbeanu, director în guvern până prin 2006. Dacă Dumnezeu l-a uitat pe fiului lui, Ion, în clădirea din Piaţa Victoriei, e pentru că simandicoşii purtători de peltiţe nu şi-au uitat Tatăl, în Duh şi securitate. citeşte
Una e ce vezi, alta e ce percepi. Dacă observi vreun scris, nu te speria. Eşti un om manipulabil. La fel ca anteniştii. Eşti pe gusul stăpânilor. Doar dacă nu vezi mesajul devii periculos pentru Big Brother. Nu ţi se poate stârni subconştientul şi atunci te internează la Guantanamo. Aşa-i în tenis. Unii servesc, alţii sunt la primire. Tu ce mesaj percepi din fotografia de mai sus?
Tot prost rămâi şi dacă nu şti cine e Bansky. Nu e o pisică. Niciun câine. Un celebru artist stradal. Prost să fii, noroc să ai, zice un proverb românesc. Pe vremea când realiza un film despre prăpădul din Fâşia Gaza, Bansky a adus în prim planul obiectivului un desen mural care înfăţişa o pisicuţă jucăuşă, despre care se presupune că a fost realizat de artistul celebru britanic, iar un bărbat care se uită la animalul de pe zid spune în limba arabă că măcar pisica a găsit ceva cu care să se joace, copiii din Gaza neavând jucării. Ce nu se ştia atunci e că a lăsat mai multe desene pe uşi sau pe zidurile din zona de conflict. citeşte
o fotografie de acum 20 de ani din garajul Regelui la Versoix. Atunci l-am întrebat Pe Principe dacă va fi viitorul Rege al României.
Bunicii noştri s-au prăpădit aşteptându-i pe americani, care iată vin după 70 de ani. Priviţi entuziasmul mulţimii. Populaţia din fostul bloc răsăritean, într-o proporţie covârşitoare anti-sovietică, are şi motiv. Cei cincizeci de ani de comunism au lăsat răni adânci. citeşte
Sunt de acord cu Gelu Diaconu. Toleranţă zero pentru evaziune. Sunt sătul de măicuţe care se dau din Maramu’ şi nu ştiu de ce localnicii îi zic Gutâiului deal şi nu munte. Toate sunt din Săpânţa, dar nu cunosc numele meşterului de cruci. Un avocado costă prin pieţele româneşti de patru ori mai mult decât în Paris. citeşte
L-ai citit pe Eric Emmanuel Schmitt? E scriitorul zilelor noastre care infirmă butada: “viaţa mea e un roman”. El nu relatează, doar provoacă. Te face să te minunezi. Transformă banalul în operă de artă. Povestirile lui au personaje contemporane. Le poţi vedea la colţ de stradă. Dar nu ştii să le interpretezi, nici să le transformi în eroi. De ce? Pentru că eşti prea constrâns de cutumele sociale, nu dai frâu liber fanteziilor. Te complaci în descrieri lungi, în amănunte fără rost. Clar, nu eşti scriitor. Dar te poţi califica în postura de cititor. citeşte