Au trebuit să treacă şase luni pentru că lumea să se lămurească oarecum. Un singur om, chiar şi providenţial, venit pe aripile speranţei, nu poate schimba România.
După încheierea ciclului de şase luni de aşteptare putem trage o linie?
(Foto: pensionarii, împrăştiaţi cu gaze lacrimogene de jandarmi la intrare în Cimitirul Eternitatea, la înmormântarea Mărioarei Zăvoranu)
Ce vedem?
O aceeaşi Românie disperată, în căutare de soluţii pentru subzistenţă, aceeaşi criminalitate economică, acum pe banii UE, procurori cu liste scurte (că doar un naiv poate crede că în PD-L-ul travestit nu sunt arestabili), aceleaşi structuri mafiote şi elite şantajabile, încât nu-i de mirare că emigrarea sporeşte.
Partidul preşedintelui e pe nicăieri, Victor Ponta guvernează în numele dictatului pact de coabitare, Rusia e tot mai arţăgoasă şi mai ameninţătoare, costurile vieţii se măresc, salariile nu cresc, oamenii sărăcesc, aşa numita creştere economică e doar pentru “aleşi”.
Cu o clasă politică provenită dintre şmenari, cu o media care cultivă silicoane şi face transmisii live din cimitirul Eternitatea (de te face să crezi că “Blondele” lui Dan Negru sunt parfum social), cu o sănătate la pământ (sistemul public-privat al ministrului liberal Eugen Nicolaescu este un eşec total), cu un învăţământ fără curricula adaptată noilor condiţii, românii aleg pribegia.
Nu e de mirare că speranţa se stinge precum candela fără ulei.
Taguri: marioara zavoranu, romania lucrului bine facut
