rippled jeans

Poţi ieşi la vânătoare de lei în ripped jeans?

  Blugii rupţi nu sunt pentru oricând şi oricine. E un timp de purtat şi unul de agăţat. Vremea când babele luau pantalonii rupţi şi îi coseau a trecut. Îmi amintesc că într-o carte, de acum jumătate de deceniu, Michel citeşte

poker

Un joc dur ca viaţa, frumos ca viaţa, pe care n-ar strica să-l știm cu toţi

    La fel cum piloții de avioane de linie se antrenează mai întâi zeci şi sute de ore pe simulatoare de zbor înainte de-a transporta sute de oameni cu 800 de kilometri pe oră, și noi cei care trebuie citeşte

miciuri 2

Poema muncii

Sfârâie micii în jar proletar ard hălcile în furci de grătar fum de mahorcă mesenii cinstesc halbe la metru berarii servesc.   iar defilează izmele de miciuri Nicio paradă, doar răstigniri prin beciuri.   Dincolo de geam, dublurile privesc cu citeşte

floriile

Intrarea lui Iisus în Ierusalim

Astăzi e ziua în care Iisus intră în Ierusalim călare pe un asin. Îl înviase pe Lazăr, mulţimea îl însoţea. Cei mulţi strigau: “Osana!” În limba ebraică însemna “salvează-ne.” Oamenii l-au văzut în timp ce dărâmă tarabele negustorilor şi cum citeşte

stoicov 2

Duelul Stoicov-Manolo s-a sfârşit

Adrian Stoicov şi-a dat jos tricoul de antrenor pentru a urca la cer şi a întregi echipa galactică a lui Poli. S-a sfârşit la doar 49 de ani, un cancer fudroiant l-a terminat în mai puţin de două luni. Un citeşte

Provocarea de la Timişoara şi joaca de-a simbolurile

Pactul de la Timişoara

Cu o zi înainte de meciul cu Ajax, suporterii lui Traian Băsescu s-au îmbrăcat în violet şi au ieşit la contra-manifestaţia din Piaţa Operei. Apelului la reconciliere, cum este Parteneratul, pentru Timişoara, semnat de Ciuhandu-Iohannis-Antonescu-Geaonă, în care pentru prima dată în istoria post-decembristă, un lider al stângii condamnă ororile trecutului, i se răspunde cu ieşiri în stradă. Sigur că intelectualii timişoreni de la Societatea Timişoara au tot dreptul să aibă opţiuni portocalii, dar ce s-a întâmplat în dupa-amiaza zilei de azi, mai mult pe Realitatea tv, decât în realitatea imediată, ne-au făcut să credem că cineva caută o provocare. Liderii locali ai PD-L s-au delimitat de acţiunile din stradă. Paul Prodana, şeful galeriei lui Poli Timişoara, a negat implicarea ultraşilor într-o dispută politică. Aproape de Operă se află o tarabă cu însemne violete. Probabil, spune el, manifestanţii au cumpărat de acolo trompete. “Niciun reprezentat al CVUCS nu a fost în Piaţă”, conchide el, într-o convorbire telefonică. Nici s-au înregistrat ciocniri între cele două tabere politice.
Ce să înţelegem? Cineva a căutat cu lumânarea un balamuc, chiar la Timişoara. La invitaţia primarului ţărănist, Gheorghe Ciuhandu, s-a semnat un document, în care ţărănistul a reuşit un lucru excepţional pentru oraş. Şefii principalelor partide parlamentare, care constituie la ora aceasta majoritatea parlamentară, împreună cu un posibil prim ministru, s-au obligat prin semnătură să susţină prevederile din Pactul pentru Timişoara:. Drumuri rapide, căi ferate, centura oraşului, o sală de sport, asta a obţinut primarul prin acordul semnat. În replică , necunoscătorii documentului, localnici fiind s-au împotrivit acţiunii vizionare, în beneficiul oraşului. Poate că Ciuhandu nu i-a informat pe cetăţeni, poate că băsescienii au căutat balamucul, cert e că folosirea simbolurilor sunt riscante în politică. Şi poate ar fi trebuit să ştie şi organizatorii evenimentului de susţinere a lui Geaonă, că în Timişoara există o puternică aversiune faţă de PSD. Cineva a greşit. Cineva a fost rău intenţionat. Campania continuă. Astă seară, vine apolitica Ajax, după care tragem cortina.

Violet pentru eroi

foto: Costi Duma
Decembrie 2009. 20 de ani de la revoluţia sângeroasă. 1.100 de morţi, sute de răniţi şi arestaţi ilegal. Nici un condamnat. Un partid portocaliu are idea năstruşnică de a aduce un sac de trompete violete cu scopul de a legitima contramanifestaţia din Piaţa Operei, cu cinci zile înainte de alegeri. Asta ca o replică la neinspirata plimbare a steagurilor roşii printr-un spaţiu sacru. Galeria, acuzată de unii, drept violentă, a afişat la un meci de acasă un banner cu înscrisuri sugestive:”Decembrie, Piaţa Operei, Timişoara – repere îndoliate / Nu vă apropiaţi de ele, hiene înfometate”.
Nimeni nu a recunoscut printre protestatari reprezentanţi ai Peluzei Sud de pe stadionul timişorean. Multe dezbateri, torente de acuze, oprobiul unora neinformaţi au curs zile întregi, pentru ca în ziua alegerilor prezidenţiale, suporterii Viola să înalţe un cânt tăcut de slavă eroilor Timişoarei, prin afişarea numelor celor dispăruţi, împreună cu o catedrală îndoliată. Deasupra, să apară înscrisul: “De 20 de ani, numele voastre înseamnă libertate”. Un gest de o fineţe specială, într-o lume rudimentară. Un pasaj din lirica vieţii şi a morţii, într-o liturgică înălţare, a arătat că există oameni care pot depăşi zbuciumul vremii şi să încline steagul de luptă şi să murmure în surdină numele celor care ne-au dat putere.
În lumea lui “huo!”, “omorâţi-l pe Artalogu!’şi a lui “pe ei, pe mama lor!”, galeria lui Poli a mai dat o lecţie de demnitate. Un cor imens, cât o catedrală, s-a înălţat la final de campionat. “Cinste lor, cinste lor, cinste lor eroilor!” au strigat mii de suporteri. Până şi insensibilul Marian Iancu şi-a aplecat fruntea, transmiţând un mesaj de o rară sensibilitate: “Mai presus de competiţie, de patimi si de orgolii, nu poate fi decât recunoştinţa. Pentru unii, o povară dar pentru Timişoara, o credinţă. Este o lecţie deschisă, predată an de an iar eu mă văd obligat să acumulez învăţămintele acesteia”. Frumoasă reconciliere între conducere şi suporteri, sub pavăza memoriei, departe de cearta omului cu lumea.

Doina Doru: ImpostURA sau despre snobism si puterea falsului

De câte ori nu v-aţi întrebat “cum de a ajuns mediocrul X în funcţia aia, cum e posibil să fie promovat Y când nu stie sa faca nimic, cum a făcut Z atâţia bani în timp aşa de scurt?”. Răspunsul e în cartea lui Marius Ghilezan: veleitarism, linguşeală, trădare, măşti schimbate cu iuţeală şi, mai presus de orice, o solidaritate a prostiei şi mediocrităţii, o frăţie a celor Fără Morală  şi Fără Bun Simţ.

Marius Ghilezan, “ImpostURA”
Editura Corint, 2008

Lumea e o scena, iar scena e o lume. Ziaristul Marius Ghilezan a avut “privilegiul” să stea în rândul întâi, uneori să se amestece printre impostori, să îi vadă cum se fardează, cum se confundă cu măştile pe care şi le aleg, cum le suprapun ca să ascundă o realitatea de care, în decembrie 89, am crezut că am scăpat. Deschizi “ImpostURA”’ şi Ghilezan îţi vorbeşte calm, limpede şi răspicat despre “omul nou”, oribila creaţie a comunismului, fără carte, dar convins că ştie, fals, mincinos şi gata să te calce în picioare, ca să prindă un loc pe scenă, fie numai ca să poarte tava! Ghilezan foloseşte rareori numele reale ale personajelor, deşi pe mulţi îi recunoşti. Sunt prea pitici pe lângă marii impostori ai lumii care au ajuns subiecte de studiu, romane şi filme. În schimb, glisează mereu în istorie şi trece adesea linia subţire a timpului, ca să întţlegem că nici măcar în impostură nu am inventat mare lucru, dar ne străduim să o perfecţionăm. Eu una, aş reciti mai des “lecţia de impostură” ca să mă ferească de păcatele ei şi să o recunosc înainte să-i cad victimă. (apărut şi pe Bibliofagia.ro)

ImpostURA

În sport când respecţi adversarul, îi îmbraci tricoul, nu-i arunci şepcuţa cu însemnele clubului, ca pe o zdreanţă în public. Asta se întâmplă în Europa civilizată. Departe de Camera Lorzilor şi de un Wembley cu tunari îmbrăcaţi în roşu, la o tribună şi la cealaltă rivalii de-o viaţă,în altă culoare, toţi cântând la unison: “God save the Queen”, se află o lume a precupeţelor şi a mâncătorilor de seminţe, peste care tronează, Omul, Stăpânul şi Demiurgul.  Pe el l-a ales poporul şi de-aici nicio idiosincrazie, doar o mulţime, pe care o crede plină de idioţi.

Puţină lume a sesizat gestul din noaptea alegerilor, când Traian Băsescu a aruncat în public şepcuţa cu însemnele partidului lui Maniu. Dacă-l avea pe Miluţ, liderul contestat al PNŢCD, de milă la poza de grup, acum vrea şi partidul cu totul, spun unii ce se declară informaţi. Aversiunea sa faţă de partidele istorice este cunoscută. Nu de puţine ori, prin diferite metode şi tactici, a încercat să le distrugă. Sigur că orice impostor care doreşte să răzbată în lumea civilizată îmbracă o haină de gală. Prin absorbţia falangei cu ştampilă a lui Miluţ şi-ar vedea visul cu ochii. Să poarte numele partidului lui Maniu, mă cam îndoiesc. Ar fi prea de tot. dar omul la răzbunare îşi pierde minţile. E posibil orice.

L-a sunat pe Tăriceanu nu de dragul unei colaborări fructuoase guvernamentale, ci doar      pentru a întreţine focul mocnit din interiorul PNL şi a mai rupe o bucată dintr-un organism pe care încă nu poate să-l devore. Ce nu poate înţelege preşedintele ales prin fraudă e că prin orice freamăt, prin orice zbucium nu-şi va putea aşeza blazonul Brătienilor şi ţinuta morală a lui  Maniu pe chipiu-i de paradă.

E prea gol pe dinăuntru, e mult nimic acoperit cu fard, pentru a fi credibil în acţiune. În zadar se chinuie să ajungă în Biroul Oval, să cineze cu Herta Muller sau să fie primit cu onoruri   de stat la Buckingham. “Astfel de oameni pot fi azi cei mai buni musulmani printre orientali şi a   doua zi cei mai buni protestanţi, pe continentul american”, scriam în ultima mea carte   ImpostURA, dar rămân cu stigmatul pus. Şi asta le tulbură confortul şi măreţia. De aia caută să desacralizeze orice formă de legitimitate. ( Cotidianul, 2008)

 

Integrarea europeană în varianta Jucu

Doi ani de UE. Satul românesc nu a ieşit din sărăcie. Guvernul român, prin Ordonanţa 7, a pietruit drumuri, a construit podeţe, a tras apă mai aproape de casele oamenilor. Bordeile nu au căzut sub presiunea programelor de modernizare. Nici nu acesta era scopul. Doar intrarea în civilizaţie. Omul rămâne cu chirpiciul, administraţia cu infrastructura şi primăriile cu gândul spre alegeri. citeşte
tag-uri: , ,