captain

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

bear

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

S&P

“Accident aviatic” pe Wall Street. O aşchie a ajuns şi la Bucureşti

Bursele europene au fost afectate după crahul de pe Wall-Street. Inclusiv cea de la Bucureşti, care a deschis cu un -3%. Indicele S&P 500 (un barometru al creşterii economiei americane) a pierdut aproape zece procente în mai puţin de o citeşte

Gaina 0

Cum văd Irma néni creşterea economică şi Moş Laie, Unirea?

Irma-neni e încă o femeie în putere. Are grijă de gospodăria sa dintr-un sat din Harghita. Copiii-s duşi în Germania la muncă. Creşte găini de ouă. Acum nu mai are decât 80 de găini. Ouă mai puţine dau iarna.

Nero

Gărzile pretoriene au provocat căderea Romei

Churchill avea o vorbă: “Învață istoria. În istorie sunt toate tainele politicii.” Poate că Dragnea a citit mai mult decât a spus…. Sfârşitul Republicii l-a găsit la conducerea statului roman pe Augustus, cel care s-a autoproclamat Princeps (cel dintâi), fără citeşte

Comunicarea în diplomaţie

comunicarea in diplomatie

Etimologie, concept, istorie
Diplomaţia, în sensul actual al cuvântului, se referă la acţiunile de pace, cultură, economie, schimburi comerciale, război. Obligatoriu, are cel puţin două entităţi care relaţionează.
Etimologic, însă, cuvântul care descrie ansamblul de activităţi umane, interstatale sau de grup, provine fie din grecescul “diploma” care reprezenta în cultura elenă două părţi ale unui întreg, întregul împărţit în două, fie din latinescul cuvânt, folosit la înscrierea documentelor de drum, a paşapoartelor sigilate cu două tinichele de metal.
Edmund Burke a introdus în 1796 termenul în engleză, valabil până astăzi, ulterior francezii adaptând-ul şi ei. citeşte

Managementul imaginii publice

Ai spus de mai mult de trei ori pe săptămână că presa e rea? S-a întâmplat destul de des să zici una şi publicul să  înţeleagă altceva? Şeful tău te trimite singur, de mai mult de trei ori pe lună, în faţa presei? Apari în public şi nu ştii ce să spui? Ai zis de prea multe ori “nu ştiu” sau “no comment”, în ultima decadă? Simţi nevoia să te corectezi când pronunţi în faţa camerei « şapte şaşi în şapte saci ?» citeşte

Mătuşa Tamara

 

–        Comedie, în trei acte –

citeşte

Cu 19 miliarde USD în PIB sau cu sufletul în Rai?

Întâmplarea a făcut să dau curs invitaţiei de a participa la o conferinţă zilele trecute în Bucureşti. Recunosc, titlul m-a atras: “19 miliarde USD pentru PIB-ul României”. Într-una din sălile unui hotel luxos am găsit două tabere: una de specialişti spilcuiţi, profesionişti la virgulă, finanţişti cu recunoaştere mondială, pregătiţi cu laptopuri, Powerpoint-uri şi înarmaţi cu răspunsuri la orice întrebare, pe de o parte, iar pe de alta, o grupare de profeseori cu un conservatorism limitat, cu o ţinută şleampătă, flancaţi de reprezentanţi ai Academiei Române, ceva ecologişti, cu o cârjă de scandal în stradă. Niciun reprezentant al guvernului.

Compania Roşia Montană Gold Corporation a adus specialişti cu recunoaştere mondială în domeniul mineritului pentru a le explica românilor beneficiile proiectului care ar aduce, prin efectul de multiplicare, 19 miliarde de dolari economiei româneşti, aşa cum reiese din studiul de impact, realizat de Oxford Policy Management. Concluziile mai multor experţi internaţionali, prezentate la această conferinţă, au evidenţiat sustenabilitatea proiectului, oportunitatea de dezvoltare locală, riscurile limitate pentru mediu, prin folosirea celor mai avansate tehnologii şi, nu în ultimul rând, bani. Mulţi bani în economia românească.

În primii doi ani se va aduce o contribuţie substanţială la cifra investiţiilor străine, a spus Joel Bel, fost consilier al primului-ministru al Canadei. Compania româno-canadiană va suplini dezinteresul autorităţilor prin finanţarea infrastructurii locale cu 128 de milioane de dolari, alocând 37 milioane de dolari pentru ecologizarea minelor, 49 de milioane de dolari pentru educaţie, 35 de milioane pentru restaurarea, întreţinerea şi accesul la obiectivele de patrimoniu. Un total de 280 de milioane, relevă raportul OPM. Te apucă ameţeala. Repeţi în gând 4 miliarde în economie, aproape 2 miliarde bani la bugetul de stat, plus mii de locuri de muncă în amonte şi în aval. În total, 19 miliarde aport în PIB.

La aşa o ofertă, guvernul, speriat de ecologişti, nu dă semne că vrea să-şi dea Roşia… la măritat. Cârcotaşii – care nu au o contraofertă – vorbesc precum lunaticii despre turismul montan, despre dreptul libelulelor şi al râmelor roşii la pământ afânat. Şi asta în timp ce Budapesta face presiuni serioase prin agenţii de lobby occidental pentru a nu se demara proiectul. Nu impactul de mediu îi doare (specialiştii au şi demonstrat că riscurile sunt aproape de zero), ei doresc un Ardeal sărac pentru a-l cumpăra pe nimic, pe de o parte, şi pe de alta de a forţa guvernul de la Bucureşti de a-şi da avizul pentru centrala nucleară de la Becs. Mai mult, cercuri de investiţii financiare, care joacă la bursele internaţionale, nu sunt străine de acţiunile Greenpeace, care nu demult cerea şpagă guvernului de la Bucureşti pentru Bâstroe.

În condiţiile celei mai grave crize din istorie, cu o ţară ostilă în vecinătate, un profesor de la o reputată facultate bucureşteană întreba experţii occidentali ce se va întâmpla dacă nu va mai rămâne aur şi pentru generaţiile viitoare. I s-a răspuns politicos: “Există două variante, să rămână aurul în pământ sau să se exploateze, iar veniturile să alimenteze bugetul public”, de către Alen Roe, director al OPM. De parcă generaţiile care s-au stins ne-au lăsat altceva decât sărăcie.

Sigur că, la conferinţa de zilele trecute, nu a lipsit nici aberanta întrebare de ce statul român nu investeşte singur şi profitul să rămână în ţară. Lăsând deoparte că statul a fost şi este cel mai prost manager, Conversmin rămâne un exemplu de îngropare a 1 miliard de dolari de la Banca Mondială în pământ, prin aşa-zisa închidere şi ecologizare a minelor, nu e treaba lui să rişte banii publici. O afacere în domeniul mineritului e ca orice afacere din domeniu cu un risc sporit.

Şi cum ar fi ca statul să-şi ia licenţa pe care el o eliberează sau să-şi ia avize de la ministerele proprii? E un conflict de interese. Orice guvern liberal, sănătos la bilă, responsabil, ar susţine un astfel de proiect care ar aduce valoare adăugată. Altfel rămânem cu expresiile din bătrâni: “Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă”.

Toată povestea aceasta îmi aminteşte de un Bade vizitat de un străin. Dimineaţă îi spune acestuia, înainte de plecare, că are o comoară în fundul grădinii. Badea s-a scărpinat în cap, s-a uitat prelung şi a întrebat de unde ştie. Străinul a insistat că informaţia sa e corectă. A mai stat două zile să-l convingă pe sătean. După ce a cugetat, Badea l-a întrebat “dacă scoate comoara, cine îl despăgubeşte pentru zarzavatul pierdut?”. Când străinul i-a replicat că-i dă jumătate din banii câştigaţi, Badea al nostru a trântit cuşma de ţarină şi a spus că el nu împarte nimic cu nimeni.

Cu 19 miliarde în PIB sau cu sufletul în Rai?

(Cotidianul,. Luni, 12 iulie 2010)

Provocarea de la Timişoara şi joaca de-a simbolurile

Pactul de la Timişoara

Cu o zi înainte de meciul cu Ajax, suporterii lui Traian Băsescu s-au îmbrăcat în violet şi au ieşit la contra-manifestaţia din Piaţa Operei. Apelului la reconciliere, cum este Parteneratul, pentru Timişoara, semnat de Ciuhandu-Iohannis-Antonescu-Geaonă, în care pentru prima dată în istoria post-decembristă, un lider al stângii condamnă ororile trecutului, i se răspunde cu ieşiri în stradă. Sigur că intelectualii timişoreni de la Societatea Timişoara au tot dreptul să aibă opţiuni portocalii, dar ce s-a întâmplat în dupa-amiaza zilei de azi, mai mult pe Realitatea tv, decât în realitatea imediată, ne-au făcut să credem că cineva caută o provocare. Liderii locali ai PD-L s-au delimitat de acţiunile din stradă. Paul Prodana, şeful galeriei lui Poli Timişoara, a negat implicarea ultraşilor într-o dispută politică. Aproape de Operă se află o tarabă cu însemne violete. Probabil, spune el, manifestanţii au cumpărat de acolo trompete. “Niciun reprezentat al CVUCS nu a fost în Piaţă”, conchide el, într-o convorbire telefonică. Nici s-au înregistrat ciocniri între cele două tabere politice.
Ce să înţelegem? Cineva a căutat cu lumânarea un balamuc, chiar la Timişoara. La invitaţia primarului ţărănist, Gheorghe Ciuhandu, s-a semnat un document, în care ţărănistul a reuşit un lucru excepţional pentru oraş. Şefii principalelor partide parlamentare, care constituie la ora aceasta majoritatea parlamentară, împreună cu un posibil prim ministru, s-au obligat prin semnătură să susţină prevederile din Pactul pentru Timişoara:. Drumuri rapide, căi ferate, centura oraşului, o sală de sport, asta a obţinut primarul prin acordul semnat. În replică , necunoscătorii documentului, localnici fiind s-au împotrivit acţiunii vizionare, în beneficiul oraşului. Poate că Ciuhandu nu i-a informat pe cetăţeni, poate că băsescienii au căutat balamucul, cert e că folosirea simbolurilor sunt riscante în politică. Şi poate ar fi trebuit să ştie şi organizatorii evenimentului de susţinere a lui Geaonă, că în Timişoara există o puternică aversiune faţă de PSD. Cineva a greşit. Cineva a fost rău intenţionat. Campania continuă. Astă seară, vine apolitica Ajax, după care tragem cortina.

Violet pentru eroi

foto: Costi Duma
Decembrie 2009. 20 de ani de la revoluţia sângeroasă. 1.100 de morţi, sute de răniţi şi arestaţi ilegal. Nici un condamnat. Un partid portocaliu are idea năstruşnică de a aduce un sac de trompete violete cu scopul de a legitima contramanifestaţia din Piaţa Operei, cu cinci zile înainte de alegeri. Asta ca o replică la neinspirata plimbare a steagurilor roşii printr-un spaţiu sacru. Galeria, acuzată de unii, drept violentă, a afişat la un meci de acasă un banner cu înscrisuri sugestive:”Decembrie, Piaţa Operei, Timişoara – repere îndoliate / Nu vă apropiaţi de ele, hiene înfometate”.
Nimeni nu a recunoscut printre protestatari reprezentanţi ai Peluzei Sud de pe stadionul timişorean. Multe dezbateri, torente de acuze, oprobiul unora neinformaţi au curs zile întregi, pentru ca în ziua alegerilor prezidenţiale, suporterii Viola să înalţe un cânt tăcut de slavă eroilor Timişoarei, prin afişarea numelor celor dispăruţi, împreună cu o catedrală îndoliată. Deasupra, să apară înscrisul: “De 20 de ani, numele voastre înseamnă libertate”. Un gest de o fineţe specială, într-o lume rudimentară. Un pasaj din lirica vieţii şi a morţii, într-o liturgică înălţare, a arătat că există oameni care pot depăşi zbuciumul vremii şi să încline steagul de luptă şi să murmure în surdină numele celor care ne-au dat putere.
În lumea lui “huo!”, “omorâţi-l pe Artalogu!’şi a lui “pe ei, pe mama lor!”, galeria lui Poli a mai dat o lecţie de demnitate. Un cor imens, cât o catedrală, s-a înălţat la final de campionat. “Cinste lor, cinste lor, cinste lor eroilor!” au strigat mii de suporteri. Până şi insensibilul Marian Iancu şi-a aplecat fruntea, transmiţând un mesaj de o rară sensibilitate: “Mai presus de competiţie, de patimi si de orgolii, nu poate fi decât recunoştinţa. Pentru unii, o povară dar pentru Timişoara, o credinţă. Este o lecţie deschisă, predată an de an iar eu mă văd obligat să acumulez învăţămintele acesteia”. Frumoasă reconciliere între conducere şi suporteri, sub pavăza memoriei, departe de cearta omului cu lumea.

Doina Doru: ImpostURA sau despre snobism si puterea falsului

De câte ori nu v-aţi întrebat “cum de a ajuns mediocrul X în funcţia aia, cum e posibil să fie promovat Y când nu stie sa faca nimic, cum a făcut Z atâţia bani în timp aşa de scurt?”. Răspunsul e în cartea lui Marius Ghilezan: veleitarism, linguşeală, trădare, măşti schimbate cu iuţeală şi, mai presus de orice, o solidaritate a prostiei şi mediocrităţii, o frăţie a celor Fără Morală  şi Fără Bun Simţ.

Marius Ghilezan, “ImpostURA”
Editura Corint, 2008

Lumea e o scena, iar scena e o lume. Ziaristul Marius Ghilezan a avut “privilegiul” să stea în rândul întâi, uneori să se amestece printre impostori, să îi vadă cum se fardează, cum se confundă cu măştile pe care şi le aleg, cum le suprapun ca să ascundă o realitatea de care, în decembrie 89, am crezut că am scăpat. Deschizi “ImpostURA”’ şi Ghilezan îţi vorbeşte calm, limpede şi răspicat despre “omul nou”, oribila creaţie a comunismului, fără carte, dar convins că ştie, fals, mincinos şi gata să te calce în picioare, ca să prindă un loc pe scenă, fie numai ca să poarte tava! Ghilezan foloseşte rareori numele reale ale personajelor, deşi pe mulţi îi recunoşti. Sunt prea pitici pe lângă marii impostori ai lumii care au ajuns subiecte de studiu, romane şi filme. În schimb, glisează mereu în istorie şi trece adesea linia subţire a timpului, ca să întţlegem că nici măcar în impostură nu am inventat mare lucru, dar ne străduim să o perfecţionăm. Eu una, aş reciti mai des “lecţia de impostură” ca să mă ferească de păcatele ei şi să o recunosc înainte să-i cad victimă. (apărut şi pe Bibliofagia.ro)