OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Bădiţă anunţă falimentul #rezist

Florin Bădiţă, promotorul cauzei #corupţiaucide, anunţă pe pagina sa de facebook  că e falit. Taman din Budapesta. Spuen fanilor că are nevoie de 4000 de Euro, pentru a-şi achita datoriile. Bădiţă nu e ca alţii asemenea lui. Cu job şi citeşte

rippled jeans

Poţi ieşi la vânătoare de lei în ripped jeans?

  Blugii rupţi nu sunt pentru oricând şi oricine. E un timp de purtat şi unul de agăţat. Vremea când babele luau pantalonii rupţi şi îi coseau a trecut. Îmi amintesc că într-o carte, de acum jumătate de deceniu, Michel citeşte

poker

Un joc dur ca viaţa, frumos ca viaţa, pe care n-ar strica să-l știm cu toţi

    La fel cum piloții de avioane de linie se antrenează mai întâi zeci şi sute de ore pe simulatoare de zbor înainte de-a transporta sute de oameni cu 800 de kilometri pe oră, și noi cei care trebuie citeşte

miciuri 2

Poema muncii

Sfârâie micii în jar proletar ard hălcile în furci de grătar fum de mahorcă mesenii cinstesc halbe la metru berarii servesc.   iar defilează izmele de miciuri Nicio paradă, doar răstigniri prin beciuri.   Dincolo de geam, dublurile privesc cu citeşte

floriile

Intrarea lui Iisus în Ierusalim

Astăzi e ziua în care Iisus intră în Ierusalim călare pe un asin. Îl înviase pe Lazăr, mulţimea îl însoţea. Cei mulţi strigau: “Osana!” În limba ebraică însemna “salvează-ne.” Oamenii l-au văzut în timp ce dărâmă tarabele negustorilor şi cum citeşte

Generaţia mea

Generaţia mea s-a născut în zilele fierbinţi ale Revoluţiei, atunci când iluziile ne dădeau aripi. Ne plăcea să credem că mistuitul  zilelor incendiare ale apusului de regim la foc încins are vreun sens. În zilele de răsărit ale democraţiei, ne-am comportat asemeni lui Icar, cel care a uitat că are aripi din pene lipite cu ceară şi s-a apropiat prea mult de soare. Braţele i s-au topit, făptura căzând în mare, neştiind că eternul este limitat.
Foamea de libertate se plăteşte întotdeauna scump, aveam să constat, târziu, extrem de târziu, asemeni intelectualului închis pentru că a zgâriat pe Universitate: “Eliberaţi adevărul!”. Mai adânc, în golul lăsat de iluzii, care s-au ros de molii, constatam că nimeni nu-l cunoaşte pe curajos. Nici măcar vecinii. La ce au folosit penitenţele, închinările, atârnările sale pe sub steagurile libertăţii? Azi, adaptaţii noului regim râd de el.
De-a lungul anilor, insistasem mult, răscoleam toată ziua prin cufărul cu iluzii, fără a ne da seama că mugurii speranţei se uscaseră demult. Chiar dacă puţini la scara unei naţiuni, eram convinşi, pe atunci, cu toţi reprezentanţii generaţiei, că voinţa poate ţine loc de putere. Dacă scriam “articole tari” şi susţineam tot felul de proclamaţii, în faţa unor mulţimi – pe care, doar noi – le credeam reprezentative, ne imaginam că avem forţă.  Mult prea târziu, ne-am consolat, aflând – şi noi – că iluzia puterii nu ţine loc de putere.  Eram prea fanatici în slujba unui ideal, pentru a  veghea la despărţirea intruşilor de zeloţi, frustraţilor de interesaţi, profesioniştilor de particulari. Am crezut că o mână de idealişti poate schimba un sistem. Ne-am pus seara aspiraţiile sus în pod şi ne-am trezit dimineaţă că locul era deja ocupat. Alţii, mai iuţi de mână, au pus stăpânire pe spaţiu. Când să protestăm democratic, ne-au tras clapa hubloului, ei, noii înstăpâniţi ai casei. Am coborât din nou în propria disperare, unde e loc de meditaţie, nu de aspiraţii.
Ne-am recules în cămăruţa noastră mică, în care obsesiile încă mai ţin loc de realitate şi în care avem voie să turuim la pereţii goi. Am înebunit cu toţii oare? (Evenimentul zilei, 6 aprilie 2003)

Taguri: ,

Articole asemanatoare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.