mariusghilezan.ro

Prietenul meu Sorin Ruja din Timişoara m-a rugat să-i reamintesc Regelui, dacă-l întâlnesc zilele acestea, povestea bunicului său din Bahna (între Orşova şi Turnu-Severin) care, prin anii ’40, mergând pe o vale la săpat i s-a oprit o maşină în cale. Lesne, l-a recunoscut pe Suveran. citeşte

Din Niţchidorf s-a ridicat o flamă.

Pierduta-i vigilenţa, tu, cotoi, urcat în foişor.

Azi ploaia-ţi bate-n alamă,

cât eşti de mic, hulit strigoi, căzut pe rotisor. citeşte

Cartea Hoţia la români, de Marius Ghilezan, începe abrupt: „se spune că nu există popor în lume care să aprecieze hoţia mai mult ca românii“. În numele acestui impersonal „se spune” poţi decreta orice. Nu mai contează cine spune dacă… „se spune”. Este interesant de urmărit, citind această cărţulie cu coperţi îndoliate, ornate, desigur, cu tricolorul găurit, cum trecerea de la particular la generalizări prăpăstioase mistifică adevărul de dragul unei demonstraţii întemeiată şi pe realităţi incontestabile, dar şi, forţându-se evident nota, pe fleacuri de tipul… furtului miresei în ceremonialul nunţii, pe versurile „căţeluş cu părul creţ / fură raţa din coteţ”, ori pe observaţia (falsă) că toţi românii îşi etalează pe pereţi carpete cu „Răpirea din Serai”. Neîndoielnic, premisele sunt reale şi dureroase: în ţara noastră s-a furat şi se fură în mare veselie, datorită mai ales faptului că hoţii sunt patronaţi de hoţi. Că nu se sinchiseşte nimeni, e altă poveste, deloc explicabilă prin tare genetice şi particularităţi proprii doar acestei etnii. E-o infamie să decretezi că „românii e hoţi”, după cum absurd ar fi să afirmi că „românii e cinstiţi”. Că, în ultimele două decenii, pădurea a fost năpădită de uscături nu-i nicidecum temei pentru auto-blamări masochiste – acum, la modă. Cu un astfel de mecanism al argumentaţiei, cartea Beţia la români ar concluziona că suntem cea mai alcoolizată naţie de pe mapamond, iar Curvăsăria la români ar legitima afirmaţia că la Carpaţi şi Dunăre s-ar situa polul imoralităţii. Cât despre argumente… Eroii baladelor n-ar fi altceva decât nişte hoţomani ordinari, fiindcă, nu-i aşa, haiducii furau – omiţându-se finalitatea raptului: luau de la bogaţi pentru a da la sărmani. Esenţa cinstei ar tezauriza-o regalitatea – sărindu-se cu vinovată miopie peste episodul Carol al II-lea, de departe cel mai corupt monarh din Balcani. Teza „poporul român este unul din puţinele care apreciază hoţia, chiar o ridică pe soclu” este argumentată cu… Mioriţa! citeşte

dependenta societate de (in)dependenta Monica Macovei
2 februarie 2010
In iunie 2010, s-ar fi facut 20 de ani. De cand am intrat cu tot avantul, cu toata forta tineretii intr-o institutie, reper pentru Romania.

De la o vreme, proiectele noastre au devenit divergente. Ei fanatici cu Basescu, eu anti. Am fost onorat sa particip la primirea Crucii Casei Regale, in decembrie 2009, alaturi de cativa reprezentanti ai organizatiei. Nu m-a deranjat atat de mult insigna PD-L din pieptul unora dintre ei, in fond e dreptul fiecaruia la o optiune politica, ci fanatismul aproape religios, cultul lui Basescu, al multora dintre ei.

Intre pacea crestina din Palatul Elisabeta si strada Administratiei Basescu, manelizata si plina de angoase, nu am inteles atitudinea oficialilor Socetatii Timisoara la tentativa de provocare din 1 decembrie 2009 din Piata Operei, cand s-au mimat violente pentru a putea crea agenda politica lui Traian Basescu. Atunci m-am hotarat sa ma retrag. Nu poti fi regalist la suflet si pedeleo-manelist la butoniera. Un non sens pe care nu am putere sa-l trec cu vederea.

Se pregatesc funeralii pentru Proclamatia de la Timisoara. Punctul 8 e ingropat demult. Numai un naiv poate crede ca Roberta Anastase, fiica celui care a sudat portile intreprinderii ploiestene in timpul revolutiei, dupa modelul ILSA din Timisoara, poate promova Legea lustratiei. Proiectul generos din anii ’96-’97 , al regretatului George Serban, era viabil atunci, nu acum cand fiii nomenclaturistilor si ai fostilor ofiteri de Securitate sunt pe pozitii.

De la moartea lui George Serban, adica de 11 ani, Societatea Timisoara are doar Legea lustratiei pe agenda. Nimic in plus. In secolul vitezei, nu poti trai din amintiri. Din parastase si colive. Societatea actuala are nevoie de proiecte viabile, de autostrazi, de drumuri, de dezvoltare economica, de azimut, nu de ode prezidentiale si de birou parlamentar pentru “apolitica” Monica Macovei. Poate Gheorghe Ciuhandu ar fi avut nevoie de un parteneriat pentru Timisoara, nu de un raspar ‘telectualicist si de vendetele clubului de venerat Presedintele.

Acum cand Yobik, partidul de extrema dreapta din Ungaria, castiga tot mai mult teren inaintea parlamentarelor de anul acesta, cand societatea civila din Serbia e plina de ofiteri de-ai lui Arkan, cand romanii din Serbia sunt lispiti de drepturi, cand tineretului nu ii mai gestioneaza nimeni aspiratiile, cand intoleranta a ajuns politica de stat, eu cred ca un reper moral si cu o traditie deosebita, Societate Timisoara, putea face mai mult. Dar cum vorba lui Mitterand: “societatea civila, nu e militara”, atunci nici participarea mea la regimentul de slava nu e obligatorie.

Ma voi intoarce in Societatea Timisoara atunci cand regimul personal al lui Basescu, pe care acesta il “cotoroseste,” isi va da obstescul sfarsit.

Poate ca orientarea pragmatica se va schimba. Sper ca gestul meu sa fie receptionat in sensul: “opriti ratacirea! Prea e mare pustiul intre noi!” Pana la vreo cuvioasa intelegere, raman la impresia ca Societatea Timisoara nu este altceva, acum si aici, decat o agentie de pompe funebre. Face colive delicoase si parastase de pomina. Sa-mi fie iartata decizia de catre cei multi, care mai cred ca idealurile nu pot fi pervertite.

Regizorul Edvins Snore prezintă, într-un documentar impresionant “The Soviet Story” (2008), legătura ideologică dintre nazism şi socialism. Dacă Auschwitz-ul se pregăteşte de o tristă comemorare, la o cifră de ani rotundă, cu tot alaiul propagandistic, gropile comune ale celor aproape şapte milioane de ucrainieni, ucişi prin înfometare, în anii 1931-1932, nu emoţionează pe nimeni.
Documentarul de excepţie evocă legătura ideologică între nazism şi comunism. Astăzi, vorba comentatorului de pe Liternet, zvastica tulbură şi provoacă reacţii, dar secera şi ciocanul, nu. Amândouă ideologii au ucis milioane de oameni. Doar Hitlerismul este condamnat, comunismul, nu. E trist.
Acest film ar trebuie preluat de inspectoratele şcolare şi popularizat prin toate liceele, nu de alta dar cine nu-şi cunoaşte trecutul, e condamnat să-l repete.

Deşi mutat de la noi, Ion Monoran, pe care-l porecleam Mono, ne provoacă şi azi prin poeziile sale apărute în volumul “Eu, însumi”, la Editura Cartea Românească, datorită grijii lui Daniel Vighi&Viorel Marineasa, cărora le mulţumesc, cu acest prilej. citeşte

Întâmplarea a făcut să particip ieri dimineaţă la conferirea de către Regele Mihai a brevetului „Crucea Casei Regale” Societăţii Timişoara pentru „păstrarea în conştiinţa publicului român a documentului definitoriu al evenimentelor din decembrie 1989 şi al democraţiei: Proclamaţia de la Timişoara”.
citeşte

Cap 1. Dispoziţii generale

Cap 2. Condiţii pentru dobândirea funcţiei de specialist în relaţii publice

Cap 3. Controlul, reglementarea şi exercitarea profesiei

Cap 4. Incompatibilităţi şi sancţiuni ale profesie

Cap 5. Drepturile şi obligaţiile angajatorilor

Cap 6. Clasificarea funcţiilor. Categorii de specialişti în relaţii publice

Cap 7. Evidenţa specialiştilor în relaţii publice

Cap 8. Managementul funcţiei

Cap 9. Drepturile şi obligaţiile specialistului în relaţii publice

Cap 10. Sancţiuni disciplinare

Cap 11. Cariera specialistului relaţii publice

Cap 12. Formarea profesională continuă

Cap 13. Organizare şi funcţionare (aici se ia statutul ARRP) şi se disecă pe bucăţi

Cap 14. Rolul…..

Cap 15. Alegeri….

Cap 16. Venituri

Cap 17. Dispoziţii tranzitorii şi finale

 CAP. 1

Dispoziţii generale

    ART. 1

(1) Profesia de specialist relaţii publice se exercită pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi şi a statului profesiei, de către persoanele fizice deţinătoare ale unui titlu oficial de pregătire în relaţii publice.

Acestea pot fi:

a) cetăţeni ai statului român;

b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene care desfăşoară legal activităţi salariate sau nesalariate pe teritoriul României, indiferent de cetăţenia acestora;

          (2) Profesia de specialist relaţii publice se exercită, conform legii, numai de  către cei înscrişi în Asociaţia Română de Relaţii Publice, denumită pe scurt ARRP, pe baza statutului profesiei de specialist relaţii publice, regulamentului cadru privind dobândirea titlului profesional de specialist relaţii publice şi specialist relaţii publice stagiar (rezident), a codurilor etice şi deontologice ale profesiei, recunoscute internaţional.

(3) Prin titlu oficial de calificare în profesia de specialist relaţii publice se înţelege:

a) diploma de specialist în relaţii publice, eliberat de către o instituţie de învăţământ superior acreditată conform legii din România sau alte state membre UE, inclusiv Canada şi SUA;

b) certificatul de bună practică eliberat de ARRP;

            (4) Titlurile oficiale de calificare în relaţii publice obţinute în afara României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau a Confederaţiei Elveţiene se echivalează potrivit legii.

  ART. 2   

       (1) În exercitarea profesiei, specialist relaţii publice se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic.

(2)    Controlul şi supravegherea exercitării profesiei de specialist relaţii publice se realizează de către Asociaţia Română de Relaţii Publice, denumită în continuare autoritate competentă, legală şi reprezentativă;

(3) Prin profesia de specialist relaţii publice se înţelege specialistul care se ocupă de relaţiile publice instituţionale (consilier de imagine, director de comunicare, analist media, şef birou presă, referent, ofiţer de presă,purtător de cuvânt, consultant, organizator de evenimente, specialist strângere de fonduri)

(4)  Specialist relaţii publiceul organizează, promovează, informează şi apără imaginea publică instituţiei, în acord cu legea şi prevederile codurilor deontologice, fără a încălca drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale omului.

(5)  Orice instituţie are dreptul să îşi aleagă în mod liber specialist relaţii publiceul.

Art.3

(1) Profesia de specialist relaţii publice are ca principal scop informarea corectă a publicului despre produsele, serviciile şi activităţiile organizaţiei pentru care lucrează;

(2) În vederea realizării acestui scop, pe tot timpul exercitării profesiei, specialist relaţii publiceul trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine, devotament, loialitate şi respect fata de fiinţa umană.

    ART. 4

    (1) Activitatea specialistului în relaţii publice se realizează prin:

    a) asistenţă, consiliere şi reprezentare (funcţia de purtător de cuvânt) acordată conducerii instituţiilor în faţa instituţiilor cu care relaţionează instituţia, inclusiv cu media, în condiţiile legii;

    c) redactarea, organizarea şi implementarea planului de comunicare (internă şi externă) a instituţiei;

    d) consultanţă acordată conducerii instituţiei în realizarea strategiei de responsabilitate socială, a activităţilor de sponzorizare;

          ART. 5

(1) În scopul asigurării în orice imprejurare a intereselor instituţiei, dar şi libertatea profesionistului din domeniul comunicării instituţionale, profesia de specialist relaţii publice are la bază statutul profesiei de specialist relaţii publice;

(2) În legătură cu exercitarea profesiei şi în limita competenţelor profesionale,

Specialistului din relaţii publice nu-i pot fi impuse îngrădiri, acţiuni contrare codurilor deontologice sau care încalcă statutul profesiei de către nici un for de conducere;

(3) Profesionistul în comunicare se subordonează direct conducerii instituţiei, orice alte subordonări fiind nerecomandate;

(4) Fiind un act de creaţie intelectuală, activitatea specialist relaţii publice este nenormată;

(5) Responsabilitatea specialistului în relaţii publice încetează în situaţia în care instituţia angajatoare nu respectă recomandarea sau strategia de construcţie a planului de comunicare;

.

        ART. 6

(1)    În exercitarea profesiei specialist relaţii publice este protejat de lege;

ART.7

 (1) Formele de exercitare a profesiei de specialist relaţii publice sunt, la alegere: angajat, consultant individual, agenţie de relaţii publice, agenţie de monitorizare, organizaţie non-guvernamentală de profil, numai acreditate de ARRP sau societăţi cu răspundere limitată.

 (2) Pentru exercitarea unei activităţi de promovare mai mulţi specialist relaţii publicei sau agenţii de profil se pot asocia în vederea îndeplinirii unei sarcini, în limitele exercitării profesiei;

(3) Specialistul în relaţii publice poate schimba oricând locul de muncă, dar cu înştiinţarea perioadică a ARRP;

            ART. 8

(1)   Formele de exercitare a profesiei de specialist relaţii publice vor fi individualizate prin denumire, după cum urmează: consilier de imagine, director de comunicare, analist media, şef birou presă, referent, ofiţer de presă, purtător de cuvânt, consultant, organizator de evenimente, specialist strângere de fonduri

(2)   În cazul agenţiilor: agenţii de relaţii publice şi/comunicare

ART. 9

(1) Profesia de specialist relaţii publice, indiferent de forma de exercitare, salariată şi/sau independentă, se exercită numai de către specialiştii în relaţii publice, membri ai ARRP.

(2) Pentru  exercitarea profesiei, specialist relaţii publice, cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi, în caz de prestare temporară de servicii de consiliere, de la obligativitatea inscrierii în ARRP.

(3) Prin activitate temporară se înţelege o perioadă nu mai mare de şase luni, după care înscrierea în ARRP este obligatorie.

  CAP. 2

Dobândirea calităţii de specialist relaţii publice

SECŢIUNEA 1

Condiţiile de înscriere în ARRP

    ART. 10

    (1) Poate fi membru al ARRP, cel care îndeplineşte următoarele condiţii:

    a) este cetăţean român şi are exerciţiul drepturilor civile şi politice;

    b) este licenţiat al unei facultăţi de relaţii publice sau comunicare sau doctor în comunicare;

    c) nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege;

    d) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei;

     e) nu a încălcat statutul profesional şi codurile deontologice ale profesiei;

     f.) nu a făcut parte din aparatul de propagandă al PCR şi nu a fost ofiţer de Securitate;

       ART. 11

    (1) Membrul unei asociaţii profesionale din altă ţară poate exercita profesia de specialist relaţii publice în România dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, mai puţin cea cu privire la cetăţenia română.

    (2) Pentru a acorda consultanţă de specialitate, specialistul în relaţii publice, cetăţean străin, are obligaţia de a susţine un examen de verificare a cunoştinţelor realităţii româneşti (cultură, climat organizaţional, obiceiuri, mituri locale), organizat de ARRP;

    (3)Specialistul în relaţii publice străin care exercită profesia în România este obligat să se înscrie în tabloul special ţinut de secretariatul ARRP şi se supune prevederilor prezentei legi, ale statutului profesiei şi codului deontologic.

     ART. 12

Este nedemn de a fi specialist relaţii publice:

a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;

b) cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească;

c) cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară;

d) cel care a adus atingere profesiei;

   Art 13

(1)      Nu poate exercita profesia de specialist relaţii publice decât cel care îndeplineşte prevederile şi statutul ARRP, singura instanţă care să stabilească regulile de organizare a profesiei;

(2)       Nu poate exercita profesia de specialist relaţii publice cel care a făcut parte din aparatul de propagandă al regimului comunist, cei care au fost ofiţeri ai Securităţii sau membri ai vechii nomenclaturi;

(3)      Instituţiile publice şi private vor putea angaja specialişti pentru departamentele de comunicare numai dacă aceştia au atestat profesional şi sunt membri ai ARRP.

ART. 14

Exercitarea profesiei de specialist relaţii publice este incompatibilă cu:

a) activitatea de ziarist;

b) ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de specialist relaţii publice sau bunele moravuri;

c) activitatea de dezinformare, de propagandă şi de folosire a simbolurilor comuniste sau naziste;

ART. 15

    (1) Primirea în profesie se obţine pe baza unui examen organizat de ARRP, conform prevederilor prezentei legi şi ale statutului profesiei.

    (2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen:

    a) titularul diplomei de doctor în comunicare ale unei universităţi străine (din statele membre UE, SUA şi Canada);

    b) cel care până la data emiterii acestei legi exercită o activitate profesională, recunoscută de către ARRP;

ART. 16

(1) La începutul exercitării profesiei, specialist relaţii publice efectuează în mod obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care are calitatea de specialist relaţii publice stagiar sau rezident.

    (2) Condiţiile efectuării stagiului, drepturile şi obligaţiile specialist relaţii publiceului stagiar sau rezident sunt reglementate prin statutul profesiei.

(3) Stagiul se întrerupe, cu dreptul reluării sale, după decizia aspirantului de a reveni;

(4) După efectuarea stagiului, specialistul în relaţii publice, rezident sau stagiar, va susţine examenul de atestare profesională, stabilit de statutul profesiei de specialist relaţii publice.

    (5) Specialistul în relaţii publice stagiar sau rezident, respins de trei ori la examenul de atestare profesională va fi exclus din profesie.

   ART. 17

SECŢIUNEA a 2-a

Încetarea şi suspendarea calităţii de specialist relaţii publice.

    ART. 18

    Calitatea de specialist relaţii publice încetează:

    a) prin renunţarea scrisă la exerciţiul profesiei;

    b) prin deces;

    c) dacă împotriva specialist relaţii publiceului s-a luat măsura excluderii din profesie ca sancţiune disciplinară;

    d) în cazul neplatei totale sau parţiale a contribuţiilor anuale către ARRP;

CAP. 3

Drepturile şi obligaţiile specialistului în relaţii publice

SECŢIUNEA 1

Drepturile specialistului în relaţii publice

ART. 19

(1)    Specialistul în relaţii publice se bucură de toate drepturile salariale ale unui angajat din România

(2)    Creaţia sa intelectuală (advertoriale, mesaje, grafică, sloganuri, texte etc), cu titlu de originalitate, denumite simplu operă proprie, va fi supusă impozitării cu 10%, conform legii 8/1996.

(3)  Specialistul în relaţii publice poate semna şi derula contracte ca Persoană Fizică Autorizată

(4)   Specialistul în relaţii publice semnează contractul de muncă sau de consultanţă de imagine, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei. Clientul poate să renunţe la asistenţa de specialitate doar în condiţiile Codului Muncii sau/şi unilateral la contractual de consultanţă, nu înainte de sfârşitul campaniei de relaţii publice pentru care a avut obiect contractul. Plata serviciilor se vor face până la finalizarea acesteia. Contractul de consultanţă, legal încheiat, este titlu executoriu. Învestirea cu formulă executorie este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al specialist relaţii publiceului.

(5)    Specialistul în relaţii publice are dreptul să participe la orice acţiune a ARRP şi să fie informat în timp util despre activităţile acesteia;

(6)     Specialistul în relaţii publice beneficiază de asistenţă de specialitate din partea asociaţiei profesionale, în cazul litigiilor cu angajatorii sau beneficiarii contractelor de consultanţă

(7)      Specialistul în relaţii publice are dreptul de a alege şi de a fi ales în structurile de conducere ale Asociaţiei profesionale, în condiţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei.

Art. 20

Litigiile, reclamaţiile şi contestaţiile făcute de către instituţiile beneficiare a muncii specialistului în relaţii publice vor fi judecate de către  Consilul de Administraţie al ARRP.

Art. 21

Obligaţiile membrilor ARRP sunt următoarele:

(1)                     Să participe activ la toate manifestările asociaţiei profesionale, să fie la zi cu noile practici în domeniu, să îndeplinească sarcinile lare le-au fost încredinţate în calitate de membri ai corpului profesional;

(2)                      Să cunoască şi să aplice codurile deontologice şi principiile etice ale profesiei;

(3)                      Să respecte deciziile ARRP şi să informeze conducerea atunci când schimbă locul de muncă;

(4)                      În cazul litigiilor să ceară medierea ARRP;

(5)                      Să fie de bună-credinţă în relaţia cu colegii şi să ajute stagiarii/rezidenţii în acumularea de cunoştinţe noi;

(6)                     Să aibă abilităţi de comunicare şi de negociere;

(7)                     Să plătească taxele profesionale;

(8)                      Să păstreze confidenţialitatea muncii lor;

(9)                     Să fie loiali profesiei şi colegilor lor;

La lansarea cărţii mele “Furia” (Librăria “Joc secund” din Timişoara, august 2005)

Copiii dolofani ai tranziţiei se învârt în cercuri înalte, au maşini luxoase, privesc lumea de sus, au tupeu şi cred că totul li se cuvine. Beizadelele zilelor noastre, pentru că despre ele vine vorba, inspiră mulţi colegi din generaţie. Progeniturile au părinţi bine situaţi, care-i ajută să se desăvârşească. Îşi fac de cap, învârt totul pe degete, pentru ca au pe cineva în spate. Ei ştiu că legea e pentru căţei. Au o lume aparte. Trăiesc diferit de majoritate. O adunătură cu pretenţii de elită este venerată. Învârtiţii tranziţiei, cu progeniturile lor cu tot, au creat modele maladive pentru viitorul societăţii româneşti. Mulţi văd că mersul nu e acelaşi pentru toţi. Înţelepciunea lor se invecinează cu a altor reprezentanţi ai unor civilizaţii milenare din aceeaşi maică latină care le spunea fiilor ei, altfel atât de gălăgioşi, “festina lente”. Ei nu vor să avanseze diferit. Toţi doresc să bată acelaşi pas cu descurcăreţii.
Pentru că pregătirea intelectuală a multora dintre învârtiţi e de doi lei, babacii se gândesc să-i aşeze de mici în fotolii politice, acolo unde nu-ţi trebuie prea multe aptitudini, decât găleţi cu tupeu şi vid prin celula bunului simt. Dacă nu mai e loc şi pentru ei prin structurile de putere, li se creează un SRL mic unde să învârtă afaceri mari. Progeniturile sunt fiinţe care nu seamănă cu ceilalţi de vârsta lor. În ochii celor care nu-şi permit decât o Cola la sfârşit de săptămână apar ca adevărate “modele”.  Într-o lume pervertită, în loc să fie puşi la zid, ei sunt veneraţi. În  pseudo-civilizaţie golul e plin. Derbedeii nu poartă nume de sfinţi. Ei au nick-name-uri că aşa e mai de bon-ton. Au locuri privilegiate în cârciumi, restaurante dar şi în panoplia universului de valori ai multor semeni. Sunt apreciaţi pentru că “învârt”. Tinerii venerează ce ar trebui să deteste.
Există azi la noi o lume întoarsă cu dosul în sus. Dacă nu ar fi tragic, ar fi comic. Indivizii se dau jos din merţane şi agaţă fetele cele mai drăguţe. Îşi permit lucruri ce alţii doar visează. Ce contează că ei merg în Occident şi de acolo se întorc doar cu numele de casinouri în minte şi cu locurile de perversiuni. Fac fiţe, vorbesc în şabloane. Pe nimeni nu interesează că  ei siluiesc limbile precum puicuţele, mulţumite doar cu o masă sau cu o plimbare cu limuzina.
Părinţii se îngrijesc de locurile lor călduţe, pentru vremea când se va face schimbul de generaţii. E de tot plânsul, când te gândeşti că aceşti oameni de carton vor desăvârşi România europeană. Fără pic de cultură, doar cu şcoala vieţii, se vor duce prin casele mari ale bătrânului continent cu bagajul pe care l-au dobândit. Cu unghiile netăiate, dar cu costume Armani, cu înfăţişare cabotină, dar cu parfum franţuzesc, vor reprezenta interesele unei biete naţiuni triste, pline de prejudecăţi.
Beizadelele, devenite modele pentru o societate fără cultura valorilor, vor duce mai departe obiceiurile foştilor ştabi de partid, azi mari în funcţii. Şi, uite aşa, comunismul se va perpetua nu din determinism, ci dintr-o genă ascunsă.
Nu cred în destin. Dar parcă îţi vine să-ţi iei câmpii, numai la gândul la ce urmează. Nu mă simt reprezentat de ei. Dar cui îi pasă de părerile mele? (Copiii dolofani ai tranziţiei se învârt în cercuri înalte, au maşini luxoase, privesc lumea de sus, au tupeu şi cred că totul li se cuvine. Beizadelele zilelor noastre, pentru că despre ele vine vorba, inspiră mulţi colegi din generaţie. Progeniturile au părinţi bine situaţi, care-i ajută să se desăvârşească. Îşi fac de cap, învârt totul pe degete, pentru ca au pe cineva în spate. Ei ştiu că legea e pentru căţei. Au o lume aparte. Trăiesc diferit de majoritate. O adunătură cu pretenţii de elită este venerată. Învârtiţii tranziţiei, cu progeniturile lor cu tot, au creat modele maladive pentru viitorul societăţii româneşti. Mulţi văd că mersul nu e acelaşi pentru toţi. Înţelepciunea lor se invecinează cu a altor reprezentanţi ai unor civilizaţii milenare din aceeaşi maică latină care le spunea fiilor ei, altfel atât de gălăgioşi, “festina lente”. Ei nu vor să avanseze diferit. Toţi doresc să bată acelaşi pas cu descurcăreţii.
Pentru că pregătirea intelectuală a multora dintre învârtiţi e de doi lei, babacii se gândesc să-i aşeze de mici în fotolii politice, acolo unde nu-ţi trebuie prea multe aptitudini, decât găleţi cu tupeu şi vid prin celula bunului simt. Dacă nu mai e loc şi pentru ei prin structurile de putere, li se creează un SRL mic unde să învârtă afaceri mari. Progeniturile sunt fiinţe care nu seamănă cu ceilalţi de vârsta lor. În ochii celor care nu-şi permit decât o Cola la sfârşit de săptămână apar ca adevărate “modele”.  Într-o lume pervertită, în loc să fie puşi la zid, ei sunt veneraţi. În  pseudo-civilizaţie golul e plin. Derbedeii nu poartă nume de sfinţi. Ei au nick-name-uri că aşa e mai de bon-ton. Au locuri privilegiate în cârciumi, restaurante dar şi în panoplia universului de valori ai multor semeni. Sunt apreciaţi pentru că “învârt”. Tinerii venerează ce ar trebui să deteste.
Există azi la noi o lume întoarsă cu dosul în sus. Dacă nu ar fi tragic, ar fi comic. Indivizii se dau jos din merţane şi agaţă fetele cele mai drăguţe. Îşi permit lucruri ce alţii doar visează. Ce contează că ei merg în Occident şi de acolo se întorc doar cu numele de casinouri în minte şi cu locurile de perversiuni. Fac fiţe, vorbesc în şabloane. Pe nimeni nu interesează că  ei siluiesc limbile precum puicuţele, mulţumite doar cu o masă sau cu o plimbare cu limuzina.
Părinţii se îngrijesc de locurile lor călduţe, pentru vremea când se va face schimbul de generaţii. E de tot plânsul, când te gândeşti că aceşti oameni de carton vor desăvârşi România europeană. Fără pic de cultură, doar cu şcoala vieţii, se vor duce prin casele mari ale bătrânului continent cu bagajul pe care l-au dobândit. Cu unghiile netăiate, dar cu costume Armani, cu înfăţişare cabotină, dar cu parfum franţuzesc, vor reprezenta interesele unei biete naţiuni triste, pline de prejudecăţi.
Beizadelele, devenite modele pentru o societate fără cultura valorilor, vor duce mai departe obiceiurile foştilor ştabi de partid, azi mari în funcţii. Şi, uite aşa, comunismul se va perpetua nu din determinism, ci dintr-o genă ascunsă.
Nu cred în destin. Dar parcă îţi vine să-ţi iei câmpii, numai la gândul la ce urmează. Nu mă simt reprezentat de ei. Dar cui îi pasă de părerile mele? (Evenimentul zilei, 3 aprilie 2003)

Se spune ca generaţiile care nu au idealuri, care nu cred în nimeni şi în nimic sunt simple grupări irosite, pagini moarte-n registrul de supravieţuire al unei naţiuni. Mircea Eliade considera generaţia Criterion-ului drept prima şi ultima fericită din istoria poporului român. A trebuit sa treacă şase decenii pentru a se ivi următoarea. Generaţia născută în “Piaţa Univesităţii” e una împlinită. Oamenii formaţi acolo sunt astăzi realizaţi.  Sunt nişte învingători, chiar dacă nu recunosc. Au biruit fără a lua prizonieri sau pradă de război. Toate idealurile lor compun azi agenda guvernamentală, ca supremă revanşă a unei elite bătute pentru că a prevăzut drumul drept. Duşmanii de ieri cântă azi pe portativul din Piaţă. Manifestanţii, stigmatizaţi atunci, consideraţi fie cârduri de utopici, căzuţi în stradă,  grupări de visători reacţionari, fie – maliţios spus – adunături de sofişti, neadaptaţi vremurilor de acalmie care au urmat căderii “ancien regime”-ului, îşi văd azi ideile puse să guverneze ţara.
Pentru o lume costelivă şi neinstruită, păreau a fi de pe altă lume. Propovăduiau noţiuni abstracte pentru un neam proaspăt descarcerat din carapace. Ironizaţi, bătuţi, batjocoriţi, au continuat să întreţină flacăra speranţei. Atunci nu şi-au dat seama că sunt prea naivi pentru o luptă atât de mare. Se simţeau puternici în universul lor de încredere.  “Golanii” se grupau zilnic în centrul Bucureştiului de unde îşi luau “raţia de libertate”. Gânditorii din agora, asemeni lui Socrate, erau condamnaţi de o mulţime neinstruită, pentru vina de a fi promotorii “idealismului obiectiv” şi căutători ai adevărului născut în oameni.
Supravieţuitorii “Pieţei Universităţii” sunt primii oameni normali. Ei au învăţat cel dintâi cum e “să începi să trăieşti în istorie”, vorba poetului naţional. Unii dintre ei au rămas utopici. Vorbesc mult şi în afara subiectului. Mulţi sunt pragmatici şi constituie pilonul central de susţinere a capitalismului. O parte reprezentativă formează curentul “workaholic”, muncind din greu şi eficient, pe bani mulţi. Alţii au luat drumul exilului, ne mai  având răbdare să aştepte realizarea idealurilor. Toţi sunt însă împliniţi spiritual. Cauza lor s-a dovedit, în cele din urmă, cea dreaptă. Dacă azi se vorbeşte despre circulaţie liberă, despre NATO, Europa – stat de drept, este pentru că frumoşii nebuni din primăvara democraţiei româneşti au avut tăria să folosească simbolurile ca unice arme de luptă contra unui aparat năimit de privilegii, grade şi armuri.
În timp ce Piaţa cânta numele solidarităţii, “bravii” împărţeau caşcavalul. Atunci când frumoşii nebuni făceau revoluţii, pragmaticii reconstruiau structurile de putere. Când idealiştii lansau viziuni despre lume, oamenii regimului dădeau basca pe pălărie şi învăţau, în taina, cum e sa devii european în variantă carpatină.
P.S. Atenţie, se închid uşile, urmează staţia “Piaţa Universităţii”, cu peron pe partea dreaptă! (Evenimentul zilei, 15 iunie 2003)