mariusghilezan.ro

Întâmplarea a făcut să dau curs invitaţiei de a participa la o conferinţă zilele trecute în Bucureşti. Recunosc, titlul m-a atras: “19 miliarde USD pentru PIB-ul României”. Într-una din sălile unui hotel luxos am găsit două tabere: una de specialişti spilcuiţi, profesionişti la virgulă, finanţişti cu recunoaştere mondială, pregătiţi cu laptopuri, Powerpoint-uri şi înarmaţi cu răspunsuri la orice întrebare, pe de o parte, iar pe de alta, o grupare de profeseori cu un conservatorism limitat, cu o ţinută şleampătă, flancaţi de reprezentanţi ai Academiei Române, ceva ecologişti, cu o cârjă de scandal în stradă. Niciun reprezentant al guvernului.

Compania Roşia Montană Gold Corporation a adus specialişti cu recunoaştere mondială în domeniul mineritului pentru a le explica românilor beneficiile proiectului care ar aduce, prin efectul de multiplicare, 19 miliarde de dolari economiei româneşti, aşa cum reiese din studiul de impact, realizat de Oxford Policy Management. Concluziile mai multor experţi internaţionali, prezentate la această conferinţă, au evidenţiat sustenabilitatea proiectului, oportunitatea de dezvoltare locală, riscurile limitate pentru mediu, prin folosirea celor mai avansate tehnologii şi, nu în ultimul rând, bani. Mulţi bani în economia românească.

În primii doi ani se va aduce o contribuţie substanţială la cifra investiţiilor străine, a spus Joel Bel, fost consilier al primului-ministru al Canadei. Compania româno-canadiană va suplini dezinteresul autorităţilor prin finanţarea infrastructurii locale cu 128 de milioane de dolari, alocând 37 milioane de dolari pentru ecologizarea minelor, 49 de milioane de dolari pentru educaţie, 35 de milioane pentru restaurarea, întreţinerea şi accesul la obiectivele de patrimoniu. Un total de 280 de milioane, relevă raportul OPM. Te apucă ameţeala. Repeţi în gând 4 miliarde în economie, aproape 2 miliarde bani la bugetul de stat, plus mii de locuri de muncă în amonte şi în aval. În total, 19 miliarde aport în PIB.

La aşa o ofertă, guvernul, speriat de ecologişti, nu dă semne că vrea să-şi dea Roşia… la măritat. Cârcotaşii – care nu au o contraofertă – vorbesc precum lunaticii despre turismul montan, despre dreptul libelulelor şi al râmelor roşii la pământ afânat. Şi asta în timp ce Budapesta face presiuni serioase prin agenţii de lobby occidental pentru a nu se demara proiectul. Nu impactul de mediu îi doare (specialiştii au şi demonstrat că riscurile sunt aproape de zero), ei doresc un Ardeal sărac pentru a-l cumpăra pe nimic, pe de o parte, şi pe de alta de a forţa guvernul de la Bucureşti de a-şi da avizul pentru centrala nucleară de la Becs. Mai mult, cercuri de investiţii financiare, care joacă la bursele internaţionale, nu sunt străine de acţiunile Greenpeace, care nu demult cerea şpagă guvernului de la Bucureşti pentru Bâstroe.

În condiţiile celei mai grave crize din istorie, cu o ţară ostilă în vecinătate, un profesor de la o reputată facultate bucureşteană întreba experţii occidentali ce se va întâmpla dacă nu va mai rămâne aur şi pentru generaţiile viitoare. I s-a răspuns politicos: “Există două variante, să rămână aurul în pământ sau să se exploateze, iar veniturile să alimenteze bugetul public”, de către Alen Roe, director al OPM. De parcă generaţiile care s-au stins ne-au lăsat altceva decât sărăcie.

Sigur că, la conferinţa de zilele trecute, nu a lipsit nici aberanta întrebare de ce statul român nu investeşte singur şi profitul să rămână în ţară. Lăsând deoparte că statul a fost şi este cel mai prost manager, Conversmin rămâne un exemplu de îngropare a 1 miliard de dolari de la Banca Mondială în pământ, prin aşa-zisa închidere şi ecologizare a minelor, nu e treaba lui să rişte banii publici. O afacere în domeniul mineritului e ca orice afacere din domeniu cu un risc sporit.

Şi cum ar fi ca statul să-şi ia licenţa pe care el o eliberează sau să-şi ia avize de la ministerele proprii? E un conflict de interese. Orice guvern liberal, sănătos la bilă, responsabil, ar susţine un astfel de proiect care ar aduce valoare adăugată. Altfel rămânem cu expresiile din bătrâni: “Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă”.

Toată povestea aceasta îmi aminteşte de un Bade vizitat de un străin. Dimineaţă îi spune acestuia, înainte de plecare, că are o comoară în fundul grădinii. Badea s-a scărpinat în cap, s-a uitat prelung şi a întrebat de unde ştie. Străinul a insistat că informaţia sa e corectă. A mai stat două zile să-l convingă pe sătean. După ce a cugetat, Badea l-a întrebat “dacă scoate comoara, cine îl despăgubeşte pentru zarzavatul pierdut?”. Când străinul i-a replicat că-i dă jumătate din banii câştigaţi, Badea al nostru a trântit cuşma de ţarină şi a spus că el nu împarte nimic cu nimeni.

Cu 19 miliarde în PIB sau cu sufletul în Rai?

(Cotidianul,. Luni, 12 iulie 2010)