Sportul românesc este o parodie. În loc de organizare serioasă, noi avem parte de strălucire aparentă.
Noi vrem să creştem o generaţie nouă, într-un crez politic nou. Acesta este „sportul” românesc. (…) În ţara românească se face politică din sport şi sport din politică.
Corneliu Coposu: “În ţara românească se face politică din sport şi sport din politică”
#unitisalvăm: anunţ mortuar
Sincretism în discreţie. Aşa s-ar putea descrie anunţul #unitisalam. Un mail coborât din gmail, precum un gând bolnav, a lovit din nou. Grevă cetăţenească. Zic anonimii din spatele mega secretizatului ID. Luptă cu Roşia Montană. Care roşie? Ieşiţii ieşiţilor neamului nu ştiu că ne întâlnim la Tribunal? Păi da, dar asta cu greva e de balamuc! Cum să protestezi faţă de o clasă politică prin neparticipare? E un non-sens. Alina Mungiu-Pippidi mai eşti acolo? Sau s-a terminat programul de finanţare? Nu le mai faci partid? citeşte
ACS Recaş – întruchiparea festivă a ideii de viaţă s-a prăpădit
Pe vremea bon-mariage-ului dintre Robul lui Dumnezeu, Nicolae Robu şi Roaba sa, duduia pesedistă, se concepea în eprubetele din rastelul politic al vestului o arătare. După câteva luni de cântece şi descântece a apărut imaturul proiect de viaţă cu nume de damigeană. Cocoloşit şi intubat, hrănit artificial şi botezat într-o biserică de ziua a noua, ţinut în feşe scumpe, mângâiat cu arginţi din visteriile publice, întruchiparea festivă a ideii de viaţă s-a prăpădit. V-am prevenit. ACS Recaş e un avorton politic. citeşte
Mariza a dat la Bucureşti o lecţie de muzică şi de actorie
Nu-mi place muzica Fado. E prea soft pentru mine. Am dat curs invitaţiei unor prieteni vechi. Aşa am ajuns la concertul Marizei de la Sala Palatului. Nu m-am aşteptat la trăiri aprinse. Ştiam stilul. Vocea cântăreţei portugheze e încântătoare. Dar nu pentru mine unul care vrea hard. Rock să fie. La început eram plictisit. În timp ce partiturile, inspirate din cântecele săracilor lusitani, aşa cum avea să recunoască, chiar ea, încântau audienţa, extrem de numeroasă, am descoperit artistul complet. Rapid a captivat publicul. Ca om de comunicare am fost uluit de cât de rapid a reuşit să intre în empatie cu sala. A dialogat cu spectatorii, le-a spus poveşti simple despre Mozambicul tatălui său, despre farmecul limbii portugheze. Şi lumea a îmbrăţişat-o. În aplauze. citeşte
Căpşunarii n-au unde să se întoarcă, minerii pleacă în străinătate şi Ponta se dă cu barca
O firmă a lui Carlos Slim, al doilea cel mai bogat om al Planetei, face recrutări în rândul minerilor din Gorj, pe care doreşte să îi angajeze pentru o mină din Israel. Aceasta va sosi în momentul în care se vor aduna minim 30 de doritori, potrivit stiri.tvr.ro. citeşte
Mirii nemuririi
În timp ce internetul e sastisit de femeia cu barbă, puţină lume mai apleacă ochiul spre România profundă. Recent, doi miri din Flămânzi au fost duşi la Altar cu C-Klasse. Nu cu limuzina, ci cu cogeamitea combina. S-au combinat cum s-au combinat, dar ce nu ne spune imaginea din presa locală dacă a buzat-o înainte sau după. Restul e cancan şi inimă rea. citeşte
Mint Greenbergii sau Administraţia de la Cotroceni are nasul lung?
Conform legilor federale americane, fiecare firmă trebuie să-şi publice numele clienţilor pentru care lucrează. Căutând pe pagina “internaţională” a companiei Greenberg Quinlan Rosner Research, cea care a dat PMP peste PDL, într-un recent sondaj, nu apare partidul lui Udrea, ci doar preşedintele Traian Băsescu. Să fii avut cancelaria prezidenţială aşa fonduri la dispoziţie? Bogdan Oprea mai mult ne-a năucit, decât dumirit în comunicatul său. Păi proba internetului spune altceva. Cineva minte aici.
Uli Vălureanu a scris ultima ştire…
Departe în Haifa, Israel, colegul nostru drag Uli Vălureanu, s-a stins în urma unui atac vascular cerebral. A coordonat mulţi ani buletinul de ştiri “Bună dimineaţa, Israel!” editat de Isro-press şi difuzat prin Internet. În paginile lui electronice am găsit mereu informaţii de ultimă oră, redactate într-un stil simplu şi atrăgător, despre viaţa evreilor din Israel şi din România, cât şi despre probleme transnaţionale. citeşte
Crimele din Dealul Viilor. Se caută locul execuţiei a 13 luptători anticomuniști
Povestea celor 13 luptători anticomuniști uciși în anul 1950, lângă Lugoj
În zorii unei zile din anul 1950, cel mai probabil pe 10martie, un grup de localnici din zona Lugojului, atrași de niște zgomote ciudate au dat peste un grup de bărbați în uniforme de miliție și de securitate care își făceau de lucru într-o groapă săpată la marginea drumului, în zona dintre kilometrul 7 și 9 din Dealul Viilor. Printre bărbații în uniformă, unii l-or fi recunoscut pe temutulmaior Zoltan Kling, șeful Securității Lugoj.
Țăranii au fost îndepărtați imediat, cu autoritate, fiind amenințați. Peste aproape un an de zile, în februarie 1951, câțiva localnici, nu se știe dacă vor fi fost aceiași, au descoperit o groapă comună, în care au apucat să numere, nu se știe cât de precis, aruncați unii peste alţii, 12 cadavre legate cu cătușe unele de altele. Desigur, Miliția a aflat și a preluat cazul, despre care nu s-a mai auzit apoi nimic vreme de 65 de ani. Cine erau acei morți? Ce amestec aveau autoritățile în acest episod? Ce s-a întâmplat mai departe? Cine mai știe?
citeşte
Spot interzis de CNA. Vezi din ce motiv!
Ca urmare a unei demers al Ministerului de Interne, pe motiv că ar fi crescut numărul accidentărilor copiilor care se urcă pe trenuri, CNA a interzis clipul Romtelecom cu Smiley şi Pavel Bartoş care şi-au urcat skate-urile pe acoperiş.
Poate că e cazul ca CNA să interzică etalarea silicoanelor Biancăi Drăguşanu şi a blugilor cu cataramă de firmă photoshop-ată ai Elenei Udrea. Nu de altceva dar falsul dăunează grav sănătăţii morale a poporului român.
Nu ar strica să fie scoase şi copy-paste-urile politicienilor care se copiază la înjurături. Nimic original. Doar balamuc şi drog social.
Prinţesele mele lugojence
Întodeauna mă grăbesc să ajung la Timişoara, Viena sau Budapesta. Dar ceva mă face mereu să mă opresc la Lugoj, la întoarcere. Micul burg al lui Bella Lugosi, Brediceanu şi al atâtor artişti de legendă mă atrage ca un magnet din Macondo. Deşi nu a fost încă literaturizat de un scriitor de geniu ca Marquez, este locul în care sufletul cărţilor mele e ţinut în palme de îngeri alb-violeţi. Simona Avram, Cristian Ghinea, Ela Iakab, Adriana Weimer, Henrieta Szabo, prieteni dragi mie, mă răsfaţă mereu, deşi nu le-am cântat niciodată: “N-am venit la voi la şură, Anooo lugojano, / să mă uit pe sun căciulă, anoooo lugojano. ” Le păstrez amintiri generoase prea de grabă ridicaţilor la cer, Constantin Mircea Buiciuc, Ioan Ardeleanu, distinşi oameni de cultură care mi-au susţinut începuturile literare.
Mi-am sădit în grădina bucureşteană o “ghindă” de Paulownia, Arborele Printesei, de lângă English Pub-ul lugojan pentru a aduce ceva din muzicalitatea locului. Acest arbore, care devine un spectacol de flori primăvara, cu mugurii săi moi de catifea care se deschid într-o floare mare sub formă de trompetă de culoare violet şi umple aerul cu un parfum dulce, îmi va aminti în fiecare Paşte de prinţesele lugojene, doar dacă se va prinde în solul bucureştean.
Mă rog să rodească.