Printre victimele meciului 7 up, Germania – Brazilia, s-a aflat şi colegul nostru Dorian Stoianovici, editorul site-ului Brăila24.ro.  A făcut infarct. Şi nu avea decât 52 de ani. L-am cunoscut pe vremea de glorie a “României libere,” când era corespondent de Galaţi şi Brăila. De pomină sunt amintirile legate de cămăşile sale Brainconf, urcate pe gâtlejurile fine ale protipendadei ziarului. Eu nu am văzut, dar mi s-a spus, că târa către biroul lui Petrică Ignat, şeful de la corespondenţi, un monstru, căruia i se vedea doar coada. Era un biet sturion adus să vadă Bucureştiul din tavă. De pomină erau şpriţurile cu el, la fel de lungi ca nisetrii şi anchetele din ziar. Un tip de gaşcă a tras barca la mal. Definitiv.

Dumnezeu să-i dea Delta raiului în grijă.

Mulți au citit Milarepa, capodopera scriitorului belgian Eric Emmanuel Schmitt, dar puțini au văzut piesele sale. Aflat la Iași am avut supriza descoperirii unui spectacol de mare forță: ”Variațiuni enigmatice.” Cum esențele tari se țin în sticluțe mici, așa și piesa ținută în sala studio a Teatrului Național ”Vasile Alecsandri”din Capitala Moldovei, în regia lui Liviu Manoliu, jucată de Emil Coșeru și Octavian Jighirgiu,  doi profesioniști ai genului. citeşte

Sincretism în discreţie. Aşa s-ar putea descrie anunţul #unitisalam. Un mail coborât din gmail, precum un gând bolnav, a lovit din nou. Grevă cetăţenească. Zic anonimii din spatele mega secretizatului ID. Luptă cu Roşia Montană. Care roşie? Ieşiţii ieşiţilor neamului nu ştiu că ne întâlnim la Tribunal? Păi da, dar asta cu greva e de balamuc! Cum să protestezi faţă de o clasă politică prin neparticipare? E un non-sens. Alina Mungiu-Pippidi mai eşti acolo? Sau s-a terminat programul de finanţare? Nu le mai faci partid? citeşte

O firmă a lui Carlos Slim, al doilea cel mai bogat om al Planetei, face recrutări în rândul minerilor din Gorj, pe care doreşte să îi angajeze pentru o mină din Israel. Aceasta va sosi în momentul în care se vor aduna minim 30 de doritori, potrivit stiri.tvr.ro. citeşte

În timp ce internetul e sastisit de femeia cu barbă, puţină lume mai apleacă ochiul spre România profundă. Recent, doi miri din Flămânzi au fost duşi la Altar cu C-Klasse. Nu cu limuzina, ci cu cogeamitea combina. S-au combinat cum s-au combinat, dar ce nu ne spune imaginea din presa locală dacă a buzat-o înainte sau după. Restul e cancan şi inimă rea.  citeşte

Departe în Haifa, Israel, colegul nostru drag Uli Vălureanu, s-a stins în urma unui atac vascular cerebral. A coordonat mulţi ani buletinul de ştiri “Bună dimineaţa, Israel!” editat de Isro-press şi difuzat prin Internet. În paginile lui electronice am găsit mereu informaţii de ultimă oră, redactate într-un stil simplu şi atrăgător, despre viaţa evreilor din Israel şi din România, cât şi despre probleme transnaţionale. citeşte

Povestea celor 13 luptători anticomuniști uciși în anul 1950, lângă Lugoj

În zorii unei zile din anul 1950, cel mai probabil pe 10martie, un grup de localnici din zona Lugojului, atrași de niște zgomote ciudate au dat peste un grup de bărbați în uniforme de miliție și de securitate care își făceau de lucru într-o groapă săpată la marginea drumului, în zona dintre kilometrul 7 și 9 din Dealul Viilor. Printre bărbații în uniformă, unii l-or fi recunoscut pe temutulmaior Zoltan Kling, șeful Securității Lugoj.

Țăranii au fost îndepărtați imediat, cu autoritate, fiind amenințați. Peste aproape un an de zile, în februarie 1951, câțiva localnici, nu se știe dacă vor fi fost aceiași, au descoperit o groapă comună, în care au apucat să numere, nu se știe cât de precis, aruncați unii peste alţii, 12 cadavre legate cu cătușe unele de altele. Desigur, Miliția a aflat și a preluat cazul, despre care nu s-a mai auzit apoi nimic vreme de 65 de ani. Cine erau acei morți? Ce amestec aveau autoritățile în acest episod? Ce s-a întâmplat mai departe? Cine mai știe?

 citeşte

Ca urmare a unei demers al Ministerului de Interne, pe motiv că ar fi crescut numărul accidentărilor copiilor care se urcă pe trenuri, CNA a interzis clipul Romtelecom cu Smiley şi  Pavel Bartoş care şi-au urcat skate-urile pe acoperiş.

Poate că e cazul ca CNA să interzică etalarea silicoanelor Biancăi Drăguşanu şi a blugilor cu cataramă de firmă photoshop-ată ai Elenei Udrea. Nu de altceva dar falsul dăunează grav sănătăţii morale a poporului român.

Nu ar strica să fie scoase şi copy-paste-urile politicienilor care se copiază la înjurături. Nimic original. Doar balamuc şi drog social.

Întodeauna mă grăbesc să ajung la Timişoara, Viena sau Budapesta. Dar ceva mă face mereu să mă opresc la Lugoj, la întoarcere. Micul burg al lui Bella Lugosi, Brediceanu şi al atâtor artişti de legendă mă atrage ca un magnet din Macondo. Deşi nu a fost încă literaturizat de un scriitor de geniu ca Marquez, este locul în care sufletul cărţilor mele e ţinut în palme de îngeri alb-violeţi. Simona Avram, Cristian Ghinea, Ela Iakab, Adriana Weimer, Henrieta Szabo, prieteni dragi mie, mă răsfaţă mereu, deşi nu le-am cântat niciodată: “N-am venit la voi la şură, Anooo lugojano, / să mă uit pe sun căciulă, anoooo lugojano. ” Le păstrez amintiri generoase prea de grabă ridicaţilor la cer, Constantin Mircea Buiciuc, Ioan Ardeleanu, distinşi oameni de cultură care mi-au susţinut începuturile literare.

Mi-am sădit în grădina bucureşteană o “ghindă” de Paulownia, Arborele Printesei, de lângă English Pub-ul lugojan pentru a aduce ceva din muzicalitatea locului. Acest arbore, care devine un spectacol de flori primăvara, cu mugurii săi moi de catifea care se deschid într-o  floare mare  sub formă de trompetă de culoare violet şi umple aerul cu un parfum dulce, îmi va aminti în fiecare Paşte de prinţesele lugojene, doar dacă se va prinde în solul bucureştean.

Mă rog să rodească.

Dacă vreţi să înţelegeţi de ce nu avem încă Regele pe tron, urmăriţi sâmbătă, ora 13:00, “Ora regelui.” Voi fi invitatul Cameliei Csiki.
Voi dezvălui în premieră elemente din planul lui Corneliu Coposu, privind restauraţia. De ce nu s-au ţinut de legământ unii politicieni? Vorbim în timpul emisiunii.

După ce a supravieţuit unui atac cerebral, inima lui Gheorghe Faje, omul care mi-a arătat prima oară în viaţă în Maramureş cum arată bivolii, a refuzat ieri să mai bată. Îi plăcea să i se spună de tânăr Moşu.  Nu l-aţi cunoscut. Era dintre pământenii care nu ies în faţă. Cu altruismul său, de multe ori sufocant, îmi umplea portbagajul. Oameni ca el sunt tot mai puţini. citeşte