Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

”Variațiuni enigmatice,” o lovitură teatrală în cerebel

variatiuni6Mulți au citit Milarepa, capodopera scriitorului belgian Eric Emmanuel Schmitt, dar puțini au văzut piesele sale. Aflat la Iași am avut supriza descoperirii unui spectacol de mare forță: ”Variațiuni enigmatice.” Cum esențele tari se țin în sticluțe mici, așa și piesa ținută în sala studio a Teatrului Național ”Vasile Alecsandri”din Capitala Moldovei, în regia lui Liviu Manoliu, jucată de Emil Coșeru și Octavian Jighirgiu,  doi profesioniști ai genului.

Dacă în prima parte Emil Coșeru, în rolul bătrânului scriitor autoizolat pe-o insulă, a făcut figura unui cinic, dur și arogant cu Larsen, tânărul ”jurnalist” Octavian Jighirgiu, sfios, sperios și pierdut sub aura dominatorului său interlocutor, rolurile s-au schimbat magistral înspre final, când cel din urmă îi destăinuie că a inventat povestea cu ziarul, el fiind iubitul personajului din ultima carte, Helen.

Insidiosul bătrân devine cârjă de sprijin, atunci când află că nu Helen îi scria scrisorile de amor, ci el, Larsen, soțul, pentru că ea murit. Momentul culminant a fost acela în care tânărul îi reproșează de ce a ”omorât-o pe Helen, prin publicarea cărții?” Genială a fost faza în care autorul își recitea pasaje din operă, copii ale cuvintelor mieroase, nescrise de ea, ci de el: “te sărut cu buzele mieroase.”

Dacă jocul actorilor a fost remarcabil, nu pot să nu evidențiez cât de bine poate struni Eric Emmanuel Schmitt hățurile suspansului. Chiar și un spectator rafinat de teatru greu ar fi înțeles unde ”bate” dramaturgul. O lecție de scriere creativă, de-o consistență remarcabilă. Nimic în plus. În piesă totul curge ca într-un roman de aventuri. Și nu are decât două personaje. De aici genialitatea.

Cât  despre actori, toată reverența. N-am mai văzut demult așa o schimbare de atitudine a acelorași personaje, dar și cum te poate face iubirea din om neom. Dacă am fost lovit în creier și m-am pus pe scris despre teatru e semn că artiștii ieșeni mi-au provocat un declick. Iată, arta ținută în flacoane mici, dar de esență tare, are valoare.

 

Taguri: , , , ,

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.