Felicitări Consiliului Local din Târgu Ocna care a respins pretenţiile Institutului Wiesel de a retrage titlul de cetăţean de onoare post-mortem lui Valeriu Gafencu, ucis de comunişti. Cum noi nu le spunem evreilor că subiectul Holocaustului e închis, nici ei să nu vină să ne impună că trebuie să tăcem pentru odioasele crime făcute de către comunişti contra buniciilor noştri. citeşte

Au trecut şase luni de guvernare USL, timp în care nu s-a văzut nicio iniţiativă liberală. PNL a reuşit de-a lungul istoriei să industrializeze România, să deschidă porţile spre investiţiile străine. Miniştri ai acestui partid din cabinetul Ponta nu au venit cu nicio soluţie economică viabilă, deşi conduc ministere reprezentative. Fug ca dracu de tămâie de principiile capitalismului. “Când pe lângă bogăţia solului stau munţii noştri încă neexploataţi, când avem la dispoziţia noastră petrolul, când invenţiunile moderne fac din electricitate şi din forţele hidraulice motoare de mâna întâi, chemate să revoluţioneze condiţiile economice şi sociale ale industriei, şi când suntem în asa favorabile situaţiuni, în ceea ce priveşte căile fluviale şi căile maritime – a renunţa pentru totdeauna la dezvoltarea industrială ar fi a ne arăta oameni cu orizonturi scurte şi care nu-şi cunosc menirea în lume…” acesta nu este discursul vreunui liberal actual din Parlament, ci a lui I.C. Brătianu (Cuvântare, Adunarea Deputaţilor, 1905). citeşte

O fotografie care ar trebui să intre în toate manualele de istorie

Seniorul, invitat de Margaret Thathcer la Conferinţa Partidului Conservator Britanic în 1990, alături de Doamnna Doina Cornea. Oare câţi lideri români au mai fost aplaudaţi la scenă deschisă de reprezentanţii unuia dintre cele mai puternice partide din Europa? Era pe vremea când Corneliu Coposu cerea sprijinul marilor puteri ale lumii pentru democraţia română.
citeşte

Două ore și jumătate din Alba Iulia, printre troiene și lame de buldozer, pentru a fi la ora 7 punct într-o secție de votare din munte, nu e o aventură ușoară. Cauciucurile de iarnă mă ajută să nu fiu o țestoasă bleagă pe patru roți. Culmea, ajung primul, ca niciodată în viață pentru că mai mereu mă las așteptat. Și tot ca o premieră, mă înțepenesc într-un scaun de observator. Și nu oriunde. În comunua lui Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca eroul moților Horea.

Cuminte, prezint acreditarea. Simt “plăcerea” gazdei  când se trezește cu dihorul printre orătăniile curții. Deși nu am mutră de ecologist, distanța mi se pare copleșitoare. Președintele comisiei, Marin, e un prof de sport. Retras, pe post de fundaș de linie, nu mă trage de tricou, nici de căciula violetă. E frig în secție. Nea Ispas fochistu’ ne explică de ce trage greu centrala. “Referendumul” se ține într-o sală separată de cea pentru parlamentare Mă așez într-o poziție strategică. În calitate de turn de control. Trif, secretaru’ Primăriei, mă ochește. “Ce-i cu tine?” “Sunt camera ascunsă, la vedere”. Încerc o glumă. Timpul trece, sătenii coboară greu printre nămeți.

Horea e o comună pedelistă. Barul de lângă școală, firește cu afișul candidatului ARD, Corneliu Olar, se deschide cu întârziere. Intru, printre primii, odată cu inspectorul de la Primărie care aduce ucazul. Nexam bevutură! Hm. Dar ceai stropit, o mere? Nu primesc răspuns. Lumea moților procesează mai greu. Sau nu dă replici străinilor.

Revin după o vreme. În sala de vot aceiași liniște. Câteva babe rătăcite. Intră rapid un nas roșu, după care și primarul. Îl știu din pozele de pe net. Nu-mi pică fisa să-l întreb dacă e din stârpea lui Nicola, deși îi seamănă. La pata roșie.

Vasile Ursu Nicola       și primarul Nicola

Corneliu Olar epatează. Candidez contra unei sigle. Insist cine e contracandidat? O siglă. Deputatul PDL e plin de el. Până în ziua de azi nu am auzit nimic despre activitatea sa parlamentară. “Unde se votează pentru Gold?” întreabă hotărât o bădie. I se face semn către săgeata de pe ușa Referendumului. Mă întrețin cu un bătrân, în ușa școlii. Își lasă nevasta să se scuture de zăpadă singură. Îi zic ironic “dacă ar avea 18 ani era nu numai curățată, dar și mângâiată.” Trece la povești despre lume și viață. Jandarmul râde. Cum e la 86 de ani? întreb. Păi eu le țin de povești și alții le f..t. Votează pentru nepoții lui să aibă de muncă. “Să nu mai plece printre străini!”

“Fuse și consiliul, fuse și candidatul nos’ ” îmi dă președintele de secție raportul. Între timp am ne-am împrietenit. Trebuie să spun. Mi se povestește despre moți și despre minerit. Unii sunt “împotriviști” și

alții “Goldiști”. Puțini sunt cei care

refuză să voteze la Referendum. Pe aceștia îi chestionez afară pe stradă. Nu vor să se vândă bogățiile din munte. Ei cred că turismul e soluția pentru salvare, deși 90 la sută trăiesc din prelucrarea lemnului, supranumit “aurul” pădurilor.

Oamenii ies de la biserică. Se fac cozi la secțiile de vot. Remarc ținutele de sărbătoare. “Ne alejem noii politicieni”, aud o voce, Apoi, tăt un drac, remarcă o doamnă între două vârste.

După ora 13,00 sunt chemat la masă de către preoteasă. Parohul locului, Ioan Costea, trece direct la subiect, după ce sunt servit cu o afinată. E nemulțumit că vechea biserică și cimitirul au fost trecute la “Patrimoniu”. E opozant al proiectului Roșia Montană. Paisprezece ani a trudit la ridicarea unei biserici noi. Acum se luptă pentru Casa Parohială.

Spre seară luăm cota zăpezii cu dom’ președinte al secției de vot. 35 de centimetri. Păi dacă tot raportăm prezența la vot, apăi amu dăm și grosimea stratului de zăpadă.

La 21 se deschide urna de la “parlamentare”. La deputați, victorie copleșitoare a lui Olar, iar la Senat, sigla.

Două ore în care mai cade curentul. E tot mai frig și nu mai vine nimeni. Netul merge ca broasca la disecție. Cu greu aflu ceva vești din țară. În lipsă de altceva, întreb de ce i se spunea localității Arada, înainte de învârtoșarea naționalismului moțesc. Observatorii nu știu. Mă lămurește un bătrân. Arăduim de sute de ani. Adică, ei, moții, coboară din deal. Cuvântul vine din slavă. Și tot o dăm cu de la Râm ne tragem. Referendumul se încheie la ora 21,00. Iese cvorumul. 54 la sută pe toată comuna. “Impotriviștii” ies biruitori la Horea, fără ecologiștii înțepați la minte și setați, nu sedați, pe limba lui Gică Contra.

Aud că în celelalte localități, deși nu se face cvorumul, peste 60 de procente dintre moți sunt în favoarea redeschiderii minelor.

Mă despart de colegii mei de-o zi, de parcă ne-am fi cunoscut de-o viață. ajung odată cu voturile din pungi la Primărie. Obosit citesc pereții. Buletinele sunt bine păzite de jandarmi. Remarc o chestie interesantă. Un ONG-ul afișează pe pereți chestiuni legate de turism, în formă așa DA, așa NU. Mi se pare ingenioasă și utilă schema de protejare a patrimoniului. Un exemplu și pentru ecologiști.

Unul dintre jandarmi mă întreabă dacă rămân cu ei peste noapte, în Primărie, știind că drumurile sunt înzepezite. Îi zâmbesc și-i spun mulțam . Îmi vie 4×4 și plec, nu înainte de a-i ruga să nu mai bată suporterii pe stadioane.

Drumuri închise. Ninsoare abundentă. Troiene și viscol. În aceste condiții, totuși, la referendumul privind mineritul de la Roșia Montană s-au prezentat cu trei procente mai mult decât media pe țară. Gradul de favorabilitate de 60 de procente arată că oamenii din Alba vor ca proiectul RMGC să înceapă. Niciun politician din zonă nu a avut curajul în timpul campaniei electorală să se pronunțe împotrivă. De acum liniștea așternută poate fi ca tăcerea naturii înaintea furtunii sau ca retragerea mării de dinaintea unui tsunami. Viitorul guvern trebuie să țină cont de acest DA hotărât al oamenilor care nu vor să plece în bejenie, ci vor să-și ducă traiul aici. Cine se poate opune deciziei?

Mihai Goțiu este în spume. Nu a fost acreditat ca ziarist independent. Parcă în adins a formulat cererea pentru a fi respins. Ca jurist ar fi trebuit să știe legea electorală, dreptă, stângă, nedreaptă, așa cum e, cu a sa cerere “imbecilă” de acreditare din partea unei instituții media o jurnaliștilor. Dar el și-a forțat norocul, așa cum se spune pe la noi. Doar pentru a se victimiza. E ca-n reclama de la Dolce, cu tânărul lovit de căruciorul din supermarket al unei doamne. Știm povestea asta. Cine țipă mai tare atrage atenția.

Sunt în Colegiul 1 București.  Un om norocos, aș zice, față de alții. La Senat (Colegiul 2) votez Călin Popescu-Tăriceanu, un domn al politicii românești, provenit dintr-o famile aristocratică, la Camera Deputaților pe vechiul meu prieten Ludovic Orban, de care mă leagă multe întâmplări pe baricadele politicii post-decembriste. Dacă fostul prim ministru are un no-name ca și contracandidat, unul care o ARDe cu biochimia, Ludovic pe Gabriel Biriș , un economist de forță al ARD, un pur sânge liberal, păcat că a eșuat în ARD. Despre PP-DD, nu zic  nimic. Nu intru în target.

Prietenii mei ştiu de ce…

În ziua primei sărbătoriri a Zilei Unirii într-o Românie liberă, iarna a coborât mai rapid în termometre. 1 decembrie 1990. Era un frig cu ciucuri de gheaţă. Ţi se strepezeau dinţii. Aşa un îngheţ de spaimă. Am fost la Alba Iulia împreună cu Bogdan Herţog şi divizia lui de reporteri ai Radio Timişoara. Intram să ne încălzim în car şi ieşeam să urmărim ciudata desfăşurare a “Vetrei Româneşti,” o organizaţie creată în laboratoarele puterii pentru a se opune UDMR. Încă de dimineaţă simţeam că mulţi nu au venit cu gânduri de ultraj naţionalist. Puzderia de pancarte ne obosea. Parcă erau mai multe decât tricoloruri. În mijlocul grupurilor venite de peste tot din ţară, fel de fel de agitatori vorbeau despre “cei care nu au mâncat salam cu soia”, despre “Corneliu Coposu care punea botniţe ţăranilor să nu mănânce struguri, pe vremea când era moşier”. Nimic despre moartea fruntaşilor ţărănişti la Gherla, la Periprava, la Canal. Ură şi paltoane negre. Extrem de lucioase, în contrast, cuşmele ţărăneşti ţuguiau mirări subiective.

“Stăpânirile şi domniile sunt vremelnice. Naţiunile vrednice, sunt eterne.”

citeşte

Specialiştii în comunicare ai PNL reuşesc să surprindă mereu. Recent pe pagina de facebook a filialei timişorene s-au postat mai multe imagini de la mitingul electoral al USL. În sala Constantin Jude (fosta “Olimpia”), liderii USL au proclamat ROMÂNIA PUTERNICĂ. Numai că aceştia nu au chip. Există două explicaţii logice. Fie enunţătorii se tem de ce au spus, fie piţipoancele de la comunicare sunt infantile. În ambele cazuri cineva trebuie să dea socoteală. citeşte

Pentru a nu intra în depresie după votul din 9 dembrie 2012, recomand alegătorilor 26 de condiţii de acţiuni raţionale: citeşte