De la inaugurarea Centrului de Informare Soros de la Roşia Montană, pe Renate Weber nimeni nu a mai văzut-o prin România. Sigur că misiunea sa de europarlamentărească, cogeamitea aş zice, nu-i mai lasă timp şi pentru a afla ce mai zice talpa ţării. citeşte
Categoria: Politic
Corneliu Coposu – 322 de vorbe memorabile
(lansare 2012)
“Nu mi-am dorit nici să fiu prim-ministru, ministru sau preşedinte de adunări leguitoare, ori preşedinte de republică. În ceea ce priveşte ocuparea demnităţilor publice, las drum liber tutoror oamenilor care se consideră apţi să facă faţă unor obligaţii şi unor sarcini destul de grele”
Cei care îşi aduc aminte de alte vorbe memorabile au la dispoziţie pagina de facebook. citeşte
Pluralism de Bruxelles
Doi reprezentanţi ai Bruxelles-ului s-au pronunţat din unghiuri opuse asupra proiectului de la Roşia Montană. Comisarul pentru mediu, Janez Potočnik, al Consiliui European, a spus că executivul tuturor statelor membre nu poate interzice mineritul cu cianuri şi că decizia e a statului român, asta într-un dialog cu Tőkés László, europarlamentar român. De partea opusă s-a situat Jo Leinen (prima oară l-am citit Lenin), preşedintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, socialist la bază. Amândoi sunt asemănători la vârstă. Peste 60 de ani. citeşte
Victor Ciorbea va asculta de sfaturile lui Dan Andronic?
“Cconsolidarea PNŢCD fie pe cont propriu, fie într-o structură mai amplă de centru-dreapta este bine-venită pentru partid. Momentul este mai mult decât oportun pentru ţărănişti: şi pe fondul discuţiei din ultima vreme despre monarhie cu care PNŢCD este direct asociat, dar şi datorită unei mai mari atenţii acordate de mass-media foştilor lideri ţărănişti Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu.” o spune Dan Andronic, consultantul politic al lui Traian Băsescu. E oablă treaba!
Victore, puteai să te medi(t)ezi mai protejat!
Cei patru zburători ai aripioarelor ţărăniste, Miluţ, Ciorbea, Pavelescu şi Lupu, s-au adunat deodată de oaie, nu împreună, în cuibul lor din bv. Carol, ci pe acolo pe unde cântă cucuveaua. La “mediatorul” Traian Băsescu, chiar la prânz. Las deoparte că nici o prerogativă prezidenţială nu-i dă dreptul preşedintelui să rezolve probleme de partid. Ce mă enervează e că după ce şi-a luat Ordinul Regal Nihil Sine Deo, Victor Ciorbea a fugit în deal – nihil sine cononis – să fie împăcat de cumătrul Prinţului din comedia regală. citeşte
Când nemţii câştigă puterea se pun pe treabă, nu pe FeMeIsme
Colaps economic şi financiar. O datorie de peste 132 miliarde de dolari. Banii de la FMI nu vin de cât în condiţii de austeritate. Se strânge cureaua tot mai tare. Guvernul nu mai are surse monetare. Converteşte toţi banii străinilor. Trebuie să declare falimentul. Şi îl face sub presiune. Modelul de suscces a FMI se sfarmă. A venit apa şi l-a luat. citeşte
Ce-i spune Liiceanu lui Băsescu?
Gabriel Liiceanu îi recită un fragment din “Apel către lichele” sau “Monarhia salvează România”?
Lăsaţi-ne să ne omagiem Suveranul!
În ziua de 25 octombrie 2011, noi – credincioşi principiilor Apostului Pavel – cei care suntem împreună pentru Adevăr ne sărbătorim Suveranul. Înainte de a ne fi plăcută nouă, Majestatea Sa Regele Mihai l e plăcută lui Dumnezeu. Cel mare i-a dat o viaţă lungă pentru a ne îndrepta rătăcirile şi a ne lumina Calea. citeşte
Traian Băsescu l-a făcut pe Ion Diaconescu “marionetă şi boşorog”. Atunci, acum….
Traian Băsescu a scris în cartea de condoleanţe deschisă la sediul central al PNŢCD, unde se afla depus trupul neinsufletit al lui Ion Diaconescu.
“Adânc respect pentru memoria unui om căruia semenii i-au făcut mult rău şi cărora, la rându-i, le-a răspuns cu simplitate, cu bunătate şi cu iertare”.
În decembrie 1996, imediat după alegeri, alianţa CDR – USD (PD+PSDR) trebuia să desemneze un preşedinte al Camerei Deputaşilor. Nominalizarea trebuia să o facă PNŢCD. “Dacă ăştia ni-l bagă pe gât pe Raţiu, lucrurile se vor complica. Dacă îl susţinem pe boşorogul, ne vom putea impune. Diaconescu e o marionetă”.
Era vocea plina de respect si de bunătate a lui Băsescu. Mărturiseşte George Şerban pe blogul Roxanei Iordache.
“Aveţi tupeu, domnule Băsescu! Trăiască Regele!”
Nu în calitatate de gropar, Traian Băsescu a venit la sediul PNŢCD, pentru a se reculege la catafalcul domnului Ion Diaconescu, ci de invitat al aripii ţărăniste din PD-L. Pavelescu a jucat rolul de amfitrion. La coborârea din maşina prezidenţială: “A spus Dumnezeu să-l ierte!” “Pe cine să ierte, mă, ăsta a fost un sfânt”, i-a replicat preşedintele. Încă de la intrare în clădire, Roxana Iordache i-a replicat scurt şi tăios:”Aveţi tupeu, domnule Băsescu! Trăiască Regele!”. Câteva voci au repetat: “Trăiască Regele!” citeşte
Ion Diaconescu a plecat la şedinţa BPC al PNŢCD din cer
Azi s-a stins din viaţă Ion Diaconescu, un om care şi-a urmat întreaga viaţă principiile şi a suportat, în condiţii greu de imaginat, 15 ani de închisoare comunistă.I-a urmat lui Corneliu Coposu ca preşedinte al PNŢCD, fără a ajunge la anvergura Seniorului. citeşte