Mizeriei de pe insula pigmeilor,

unde o dată pe an, la defilare,

minţile erau spălate ideologic,

i-am supravieţuit,

terapeutic. citeşte

Luminiţa de la capătul tunelului

a fost tăiată

pentru neplată.

Eh, reduceri bugetare,

zic defetiştii.

Drumul duce tot acolo,

speră orientaliştii.

Când poemul devine mai dens ca un cristal, universul încape între două secunde. Te convingi singur răsfoind filele de aur ale volumului Tulpina Mea Nevăzută, autor George Lână.

Poemul: SPAIMĂ

Când timpul

se cufundă cu lumina

şi Spaţiul dintre două secunde

îşi dilată cu răceală tulpina

Sfinte Dumnezeule,

Sfinte Tare,

în peisajul cu spaime

ce mă împresoară

nu am a-ţi pune

decât o singură întrebare.

Oare cum mă voi putea

însoţi cu numele Tău

când din adolescenţă

pendulând

între femei, poezie şi moarte?

Până să urc în Sagrada,

eram persecutat

de vinovăţia gândului:

nebunia nu are nimic sacru.

citeşte

Puterea nu e să cucereşti nefericiţi,

ci să-i faci să-şi dorească fericirea.

Ai prins din zbor bucuria copilului,

când i-ai pus în braţe o minge să se joace?

citeşte

Eram în lagună,

când bastimentul din Elsinore,

se prăvăli după furtună,

pe arcuiri de “Nevermore”

şi artişti zburători. citeşte

Tristeţi de linişti, înainte de timp,
ocupau necuprinsul, spart era ecoul,
laguna băltea ca o supă,
în vreme ce departe, de dincolo de vreme,
cerul, spaţiul, focul nenăşteau astrograme
nu exista nici fiinţă, nici nefiinţă,
nicăieri, vreun icnet de plăcere
nici noapte, nici zi,
doar întuneric şi nenuntire.
Ce era până la apariţia Creatorului?
O adâncă aşteptare
şi o imensă melasă
cuminte,
zicea gânditorul. citeşte

Când zevzecii stângii

uneau proletari în stradă,

într-un Paris sub asediul militar,

încoronat cu Les fleurs du mal,

hedonistul scriitor dobora romantismul

pentru a urca boema, sus în stal. citeşte