mariusghilezan.ro

Tristeţi de linişti, înainte de timp,
ocupau necuprinsul, spart era ecoul,
laguna băltea ca o supă,
în vreme ce departe, de dincolo de vreme,
cerul, spaţiul, focul nenăşteau astrograme
nu exista nici fiinţă, nici nefiinţă,
nicăieri, vreun icnet de plăcere
nici noapte, nici zi,
doar întuneric şi nenuntire.
Ce era până la apariţia Creatorului?
O adâncă aşteptare
şi o imensă melasă
cuminte,
zicea gânditorul.

Ce a fost acolo?
Şi unde era puterea?
Medi, cu ochiul sticlos
şi din clonţul ei mare cât veacul
trăncăneşte despre moarte şi viaţă
puiul de lăstun aşteaptă lămurirea:
deşertăciune şi vânt din miezul din vânt, amice!
Păi cum, în vrerea sa, nu era doar Creatorul?
Întunericul se cuibărea in inima întunericului
şi plinul era descojit de umbră şi culoare,
zice bătrâna zburătoare.

Dar ce a fost mai întâi?
Haosul primoridal a zămislit lumea
Din nimic nu se naşte decât nimic, continuă înţeleapta
(trebuie spus, clănţănitoarea depăşise demult borna veacului)
A apărut creaţia, căldura, dragostea,
repetă el, ca o predică de amvon.
Dar ce ştim noi, tinere cu aspenger, ce a fost de dinaintea zeilor?
Se spune că viaţa…..
Lasă, cine a dezvăluit, dar dincolo de poartă?
Era particula lui Dumnezeu
Dar dinainte de Zeu?
Mai dă-mi un mi bemol, că-mi sună lumina,
căzută diafan, catifeaua s-a pătăt de lapte,
nu seamănă a Marc Chagall?
Cine a adus apa, puterea şi viaţa, dacă nu El?
Tainele-s cu cifru, cheia-i la stăpânire,
mai dă-mi un zâmbet, ştrengare!

Vulturoaica degrabă-l giugiuli,
lăstunul nu se-mpotrivi
demult voia să-i soarbă bătrânei nemurirea
din limba-i de humă
singurătatea-i de fiere
şi se iubiră pe săturate
din urmă, să nu-i ajungă
pătratul luminii.

Într-o oarecare pauză de levitaţie, lăstunul jumulit continuă:
Creatorul e dincolo de-nţelesurile Ordinii mondiale, doamnă!
Căldura spirituală leagă şi dezleagă ce a legat odată, iubire!.
Dragostea?
Energia vie!
Asta-i mâncarea Zeilor, o simţi acum în tine,
ştiu toţi înţelepţii
turişti văd pe cripte, piramide, osuare,
dar nu pricep cum de aceleaşi simboluri
sunt peste tot.

puiul de lăstun e tare istovit.

stropul de tăcere stafidi dialogul,
gravă-i respiraţia ca do-ul de jos,
suspinul impune vorbirii pauze,
Medi desenează căi lactee
din gheara-încovoiată, meteorit,
picură acolade şi stropi din Perseide
reinventează şevalet,

cu floarea vieţii

Palatului interzs

Zeii călători

Misterul pluteşte
ca o mistică ratare
pentru oameni
lăstunul e pus să clocească
ou de dinozaur.

De unde energia vie?
triliarde de clipe i-au trebuit mirării
pliscului de lăstun
să cuvânte
după ce monstrul ieşi din găoace.

Torul, arborele cabalesc,
continuă zămislitoarea
e în piramide, în temple, în sori
şi-n lanuri de secară,
hexatetraedrul sculptat
se vede liber,
simbolul încriptat pe Osiris
apare peste tot
sunt şaizecişipatru de piramide
şi-n codul ADN-ului uman,
un şir de bucle fine
cercuri multe, ce nu se petrec,
îmbinări de taină
învârt roata-n surdina paşilor cereşti
e a nu ştiu câta glaciaţiune
femeia devine bărbat
lăstunul dezvirginat
nu vede cum monstrul
în Liliput cară întreg universul răsturnat.

De unde vine simbolul de pernă?
înfoaie învăţăcelul întrebarea.

De la Zeii Sorilor,
Copilă!
combustia e liberă
oricine poate lua
din dar ceresc
e liber, dar în minţile pământenilor
marea dijmă de pe bursa de jar
o ţine captivă.

cine ar mai dirija creditul la control,
dacă n-ar fi caritatea
hexatetraedru plătită
cu aur, scos din adâncuri,
după marea eliberare a Furtunii din deşert?

Naivii desenează,
deştepţii ţinuta timpului măsoară
până într-o zi, când Zeii vor citi lumina.

Dar dacă dispare contorul?