Pe la orele amiezii, împreună cu Oana Stănciulescu, ajung la Puşcăria Jilava. Nu la Jiji, ci la Fortul 13. Ni se iau telefoanele mobile, la intrarea în Penitenciar. Întreb retoric gardienii: “Cum a negociat prin telefon Becali transferul lui Chiricheş din celulă?”. Fireşte, răspunusul, o lungă tăcere.
Unul dintre cele 18 forturi ale Bucureştiului, construite de Carol 1, la fel, ca majoritatea, o ruină a neputinţei noastre anticomuniste. Particip la manifestarea “Proiectulul 13, Memorialul Totalitarismului: Represiune şi Rezistenţă’, lansat de preşedintele Emil Constantinescu şi de FRD, fundaţia sa, în colaborare cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România. În zadar căutaţi Fundaţia Română pentru Democraţie pe net. Site-ul nu merge. O lume la cravată, în contrast cu răceala zidurilor. citeşte

10 mai 2012. La statuia lui Carol 1 din Piaţa Palatului Regal, urnaşii lui Dinu Zamfirescu, Radu Câmpeanu, liberalii seniori care la 8 noiembrie 1945 au fost arestaţi în acelaşi loc pentru că-şi apărau Regele, au organizat un miting. Printre vorbitori, tânărul Daniel Gheorghe, într-un discurs excelent, a spus printre altele: “Noi, tinerii naţional liberali ne revendicăm de la alte valori decât ale colegilor noştri din PDL sau PSD.”

O lecţie de demnitate, dar şi de discurs public. La doar 24 de ani.

Cu o o oră înainte de discursul menţionat mai sus, îi spuneam prietenului meu de-o viaţă Dinu Zamfirescu că nu poate decât să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru darul pe care i l-a dat. Să aibă şansa să treacă două secole. Dumnezeu i-a dat, asemeni Regelui, o viaţă lungă. Îi reaminteam vorba lui Coposu: “Oamenii nu sunt importanţi. Trecerea prin cele lumeşti e secundară. Importantă e să fie dusă Ideea mai departe.” Şi cu tineri ca Daniel Gheorghe, principiile noastre hrănitoare vor fi conduse elegant în timp pentru generaţiile viitoare.

Sunt coinvins că va veni vremea revenirii la Monarhie. Prea mult am orbecăit ca naţiune prin deşert.