În urmă cu patru ani, m-am întâlnit cu reprezentanţii Peluzei Sud. Tinerii furioşi şi liberi n-au dorit să susţină proiectul meu: mutarea ACS Recaş la Timişoara. Au fost foarte tranşanţi. Doreau să pornească din ultima ligă. Atunci le-am zis: “cum aş putea să cer bani de la consiliul local sau de la judeţ pentru o echipă din Municipiu?” Şi drumurile noastre s-au despărţit. Ei pe uliţele Leucuşeştilor, Bacovei, Racoviţei, prin noroaie şi terenuri virane, eu spre autostrăzile primei ligi. Cei şase lideri ai Druckeria erau amatori în conducerea unei instituţii. Le-am spus că timpul, ca la Marin Preda, nu are răbdare. Eram ferm hotărât că prin aducerea lui Daniel Stanciu şi a consacraţilor Gabriel Cânu, Ovidiu Popescu, Ianis Zicu, Nuno Claro să ne batem la titlu.
Am privit cu ironie la deplasările lor de la Bacova, Liebling, Nădrag. M-am amuzat copios când am văzut fotografia cu druckerii în remorcă. Am zâmbit solitar la sosirea roabei turbo, pe post de ambulanţă, la Urseni. Mi-am dat seama că trebuie să fiu îngăduitor cu amatorii. Nu puteam să-mi pun simbria alături de ciochiştii, beţivii şi vagabonzii marelui oraş. Eu jucam, sus, extrem de sus, cu Steaua, Dinamo. Nu aveam timp să privesc în jos.
Tot auzeam şoferul meu vorbind la telefon despre driblingurile lui Peter, despre intrările lui Ghinescu, despre cum bea Vucea la chefuri, despre barba lui Birău, fentele lui Taub, pasele lui Ţugui. Nişte Terchea Berchea. Pe mine mă interesa altceva. Recâştigasem palmaresul. Îl învinsesem pe tabla de şah pe Marian Iancu.
Mă băteam cu leii. Eram de neoprit.
Totuşi…
Zilele trecute duhovnicul m-a sfătuit ceva, dar sigur ambiţia nu mă lăsa.
Am tot chibzuit.
Noaptea îmi sunau talăngile în cap. “Şi-au pornit la un nou drum/toţi nebunii din Banat…” De câteva zile nu am somn.
Vin alegerile. Ştiu că voi câştiga cu 60%.
“Nu respecţi credinţa şi valorile locale”
Să merg din nou la duhovnic? Să-mi demit iar antrenorul? Nu pot să mă consult cu nimeni. Ba da, cu mine însumi.
Un înţelept ia decizii ferme.
Au trecut patru ani de când conduc Primăria Timişoarei. Mi-am onorat promisiunile electorale din 2012. Mai puţin una. Cea mai Poli dintre Poli a eşuat. Prin retrogradarea de facto a ACS în Divizia B recunosc public că am greşit. Ca urmare, anunţ că nu voi mai înscrie ACS în noul campionat.
Înţelepţii lumii au fost cei care au avut mereu îndoieli şi mai puţine certitudini.
Voi susţine ASU Poli în prima şedinţă de Consiliu Local pentru a primi un buget corespunzător dictonului: “un nume de glorie/va face istorie/în România.”
susţin
resemnat,
Nicolae Robu
(această scrisoare este imaginară)
Taguri: acs recas, asu poli, consiliu local, dan paltinisanu, nicolae robu, pnl, timisoara, un nume de glorie
Comentariu (1)
May 30, 2016
Matei Claudiu
Visul nostru s-a indeplinit !!!! Multumimmmm din suflet !!! Peluza sud va sprijina in tot !