Toamna anului1995. O vreme politică de plumb. Ion Iliescu părea de neclintit. Festivalul George Enescu, la a nu ştiu câta ediţie, era evident patronat de el, “escu-ul”de care voiam să ne scăpăm. La concertul de gală, Yehudi Menuhin. Contemporanii mei îşi amintesc vremurile, disperările, poate şi frustrările intelectualilor de atunci. Lucram la “România liberă”. Cu o zi înainte de mult aşteptatul său concert, Principesa Margareta ne-a facilitat, mie şi Roxanei Iordache, o întâlnire privată cu maestrul care a pus în acorduri regale inegalabila operă enesciană.
“Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară de inegalată frumuseţe,” avea să spună discipolul englez Yehudi Menuhin despre maestrul său.
Ziua concertului. Sala A.I. Cuza de la Parlament. Magnific. Exuberant. Sir Menuhin parcă plutea cu bagheta deasupra penelor de heruvimi. Aproape două ore de atmosferă paradisiacă. Spre final, Ion Iliescu a urcat pe scenă. Priveam sideraţi cum îl maimuţărea pe Lord. Un lord real. Un magistru al muzicii tras de “Măi, animalule!” pe scenă într-un gest al victoriei ni s-a părut oribil. Disperaţi, împreună cu prietenii mei, care stăteau, în spatele Principesei, strigam : “Romanian Poem!””Romanian Poem!” (pentru cititorii mai tineri: Poema Română a lui Enescu se încheie cu acorduri din Imnul Regal)
Într-un exerciţiu de o exemplară ţinută, Lordul a coborât de pe scenă şi s-a îndreptat către Principesa Margareta. I-a înmmânat plicul cu onorariul pentru a ajuta proiectele fundaţiei Alteţei Sale. Nu a mai cântat Poema Română. Poate nu ne-a auzit.
Taguri: george enescu, Poema română, principesa Margareta, yehudi menuhin la Bucureşti
