mariusghilezan.ro

Despre Biblioteca Familiei Regale

Un tânăr scriitor, bun organizator de evenimente şi un fin cunoscător a istoriei culturii române, m-a întrebat odată de ce nu se găsesc cărţi tipărite în limba română de dinainte de 1866, în afară de cele religioase? Un lung dialog ne-a convins pe amândoi că până la venirea lui Carol 1, ca domn în Principatele Române, nu exista o cultură de masă, chiar dacă paşoptiştii au încercat să scoată o populaţie din feudalism. Este meritul de netăgăduit al lui Carol l, fondatorul Dinastiei Regale, de a fi construit primele instituţii de cultură, universităţi la Iaşi şi la Bucureşti, Ateneul român şi mai ales întâia  Bibliotecă naţională (actuala BCU), ” spre binele tinerimii universitare de la toate facultãţile din ţarã, înzestrat cu o bibliotecã totdeauna deschisã”, aşa cum  scria la 3 mai 1891 preşedintelui Consiliului de Miniştri.

Cultura naţională nu poate fi despărţită de biblioteca Familiei Regale. Cu sprijinul Principelui Radu, plecăm într-o lungă acţiune de  recuperare. Nihil sine Deo, Nihil sine Libris! În Palatul Elisabeta fiecare încăpere are o bibliotecă. De la intrare o carte de oaspeţi. Mai apoi, în holul de primire, o carte în miniatură a poetei naţionale Carmen Sylva, minunata soţie a Principelui Carol 1, devenită ulterior Regină, o mare susţinătoare a artelor şi  a culturii în general. Sub, o tapiţerie a însemnelor regalităţii.

În liniştea palatului, gândurile vorbesc. A trebuit să vină un Principe străin, ajuns mai român decât mulţi alţi români, să deschidă porţile cunoaşterii şi pentru cei fără posibilităţi. Până la venirea sa pe tron, de cărţi aveau parte doar fiii boierilor, cel mult lăcaşele de cult. În 48 de ani de domnie, cea mai lungă din istoria României, a ridicat 48 de instituţii publice. Care conducător de ţară a mai deschis bugetul de stat şi a iniţiat prescripţii publice pentru 27 milioane de de lei aur doar pentru construcţia edificiilor fundamentale ale statului?  Care autor român a fost tradus în peste patruzeci de limbi ca şi Carmen Sylva, o scriitoare care deschidea paginile revistelor franceze şi despre care Vincent van Gogh scria unui prieten că “citind-o găseşte alinearea suferinţelor sale.”

Privită cu adevărată admiraţie de toţi cei care poposeau în acest ţinut îndepărtat, mai aproape de Orient decât de Occident, Carmen Sylva aborda un rol de compoziţie cu totul diferit de rigorile protocolului regal sau al celui prea strict al unei simple femei. Ce ar fi fost George Enescu fără protectoratul său regal? La începutul secolului XX, Regina României figura pe lista celor mai ilustre doamne ale Europei, în compania unei Sarah Bernard, a împărătesei Elisabeta a Austriei, a legendarei Sissi, a Berthei von Suttner, pacifista si militanta pentru drepturile femeilor… „O fiică a Nordului. Regină a Orientului” cum o caracteriza  un scriitor de renume din epocă.

“Dacă sunt poet şi eu,/E, c-am biruit în luptă/Cu oştiri întregi de demoni,/Cu puteri, vai, şi ale lumii/Şi ale sufletului meu.” (strofă, Luptă, Carmen Sylva)

Paşii ne îndreaptă spre biroul Regelui. Aproape de uşă, o fotografie,  în miniatură, prezintă coperta unei reviste “Time”, cu figura sa de copil. Pe o masă rotundă, o ediţie unicat a unei lucrări datate 1922, îngrijită de Marie Jonnesco, pe hârtie manuală, având semnătura Reginei Maria în original. Uşa cu efigiile regale se deschide precum o taină. Masa sa de lucru are mapa deschisă. O tuşieră, semn că Majestatea Sa scrie tot cu stiloul. Un vulture regal, aproape de fereastră. Poate de décor sau din nevoia de zbor. Pe rafturi, nu sunt toate cărţile din bibliotecă, citite în cincizeci de ani de exil,  dar cele câteva zeci îl reprezintă.  Sute de cărţi de artă. Un Maniu, un Isardi, un Bosch, fireşte L’art Romaine, Catedrala Sfântu Iosif, bisericile din Bucovina sunt aşezate nemţeşte, la dungă. Privirilor să le cuprindă, cititorului să le cunoască. Un tablou renascentist pe peretele din faţa privirilor Suveranului. Fireşte, pe raftul din stânga, maşini în miniatură, vechea pasiune a Regelui Mihai. “Anatomia mistificării” a lui Stelian Tănase, în spatele unui Crysler, la fel ca şi Poeziile lui Eminescu. Sub privirea părintească a Reginei mamă, Elena, un joc de şah cu piesele în aşteptare. Pe peretele din spate o tapiţerie iraniană, care ne aduce aminte de multiculturalismul palatului Peleş. Impresionantă este colecţia “National Geographic”, din anii ’50,  îmbrăcată în piele. Regele iubea călătoriile şi asta nu ştim asta doar din cărţi. “Convorbirile” cu Mircea Ciobanu sunt în altă parte. Nu se poate ieşi din palat fără a admira vasul de război, descoperit de Adrian Sârbu, în arhivele de la Buftea şi oferit cadou, ca o reîntoarcere simbolică celui care i-a fost proprietar de drept. Prin curte se ajunge la biroul Principelui Radu, care într-un spaţiu aşezat în chibzuinţă are cărţile care îi sunt necesare, documentării zilnice. Trei rafturi, la intrare şi câteva în biroul său. Cărţile lui Dumitru Stăniloaie,   Péter Esterházy, Constantin Simirad, ale Luciei Hossu-Longin, ediţiile în limba engleză ale lui Petru Popescu, chiar şi Confesiunile unui cafegiu, alături de volumul “cu sânge rece şi albastru” a lui Ivona Boitan, toate au o înţelegere firească decorului levantin. Pentru a-l provoca parcă pe Orhan  Pamuk, pe biroul princiar, o miniatură despre Istanbul. Chiar dacă “Living History” a senatoarei Hillary Clinton se ascunde în spatele unui palmier metalifer, cartea lui Muriel Barbary, “Eleganţa ariciului”, pare devorată.  Fireşte o pictură reuşită a Principesei Margareta tronează dinspre asfinţit, ca o împăcare. Nu lipsesc Regii şi reginele noastre mai mari decât vremurile. Zambile mov, semn al regalităţii, înfloresc catifelat în glastra dinspre parc. De pe geam se văd cu greu cei doi flamingo, în stare rece, de gheaţă.

În biroul de zi al Principesei Margareta, te şochează încă de la intrare puzderia de cărţi despre platforma Mac. Ni se spune că este o „practicantă a tehnologiei mărului”. Pe măsuţa la care stau invitaţii, în timpul reuniunilor de lucru, lângă sticle de apă mineral Borsec şi Biborţeni, o carte sugestivă: “România inimii mele”, scrisă de un grec. Aproape de birou, doi elefanţi păzesc “Valorile eterne” şi “Enciclopedia regalităţii”. Muţi cai, semn că pasiunea tatălui s-a moştenit. O stampă cu Regina Elisabeta, o fotografie cu Regina Mamă şi bineînţeles a Regelui Mihai încadrează perfect un spaţiu al regalităţii. Fireşte covorul e ţesut în atelierele româneşti.

Plecăm cu gândul la imensa bibliotecă regală de la Versoix care aşteaptă cuvenita încadrare în Palatul de la Săvârşin, unde va fi reşedinţa de vară a Majestăţilor Sale, Regele Mihai şi a Reginei Ana.

Din păcate, familia Regală a României  a fost deposedată de zeci de mii de cărţi care azi se găsesc de vânzare pe internet. Locul lor, spre cuvincioasa mărturisire a timpurilor, ar fi în Biblioteca Familiei Regale.

O Dinastie care nu numai a scris pentru cultura naţională, a ridicat temple ale cunoaşterii, şi s-a zidit în spiritualitate, merită mai mult decât recunoştinţa noastră. Am avut destui şefi de stat pe care nu i-a interesat lectura, nu s-au interesat de viaţa scriitorilor. În minte îmi vine doar un simplu citat din Mircea Eliade: “probabil suntem prima şi ultima generaţie fericită a intelectualităţii neamului românesc”. Era pe timpul Generaţiei Criterion. Pe bursele fundaţiilor regale a descoperit Indiile, la fel cum George Enescu, comuniunea sacră a Raspodiei plaiurilor româneşti cu măreţia “ziditorilor de neam şi apărători de ţară.