Povestea spune că într-o mică grădină a lui Dumnezeu vieţuitoarele se hrăneau cu iluzii. Repetau după dictare: “Trăim bine!” Nu aveau nevoie de mâncare sau de îngrăşăminte. Exista o paşnică şi tăcută coabitare între flori şi dobitoace. După principiul eu nu te strivesc pe tine, tu nu mă otrăveşti cu petale. Înţelegerea era tare plăcută boierului curţii. Doar un crin imperial ţipa ca la piaţă. citeşte

Toţi primim prin naştere

lăstarul vieţii

puţini dintre noi îl udăm cu lacrimi,

pentru a-i hrăni înălţarea,

mulţi nu simt durând înmugurirea,

apoi, sărutul încarnat al florilor

– ca pe o rodnică polenizare –

pentru fruct,

doar spinii-i văd

– fără a şti –

supliciul precede învierea. citeşte

Proştii au soluţii la orice,

înţelepţii, dureri de cap,

mi-e teamă de judecata majorităţii.