poker

Un joc dur ca viaţa, frumos ca viaţa, pe care n-ar strica să-l știm cu toţi

    La fel cum piloții de avioane de linie se antrenează mai întâi zeci şi sute de ore pe simulatoare de zbor înainte de-a transporta sute de oameni cu 800 de kilometri pe oră, și noi cei care trebuie citeşte

miciuri 2

Poema muncii

Sfârâie micii în jar proletar ard hălcile în furci de grătar fum de mahorcă mesenii cinstesc halbe la metru berarii servesc.   iar defilează izmele de miciuri Nicio paradă, doar răstigniri prin beciuri.   Dincolo de geam, dublurile privesc cu citeşte

floriile

Intrarea lui Iisus în Ierusalim

Astăzi e ziua în care Iisus intră în Ierusalim călare pe un asin. Îl înviase pe Lazăr, mulţimea îl însoţea. Cei mulţi strigau: “Osana!” În limba ebraică însemna “salvează-ne.” Oamenii l-au văzut în timp ce dărâmă tarabele negustorilor şi cum citeşte

stoicov 2

Duelul Stoicov-Manolo s-a sfârşit

Adrian Stoicov şi-a dat jos tricoul de antrenor pentru a urca la cer şi a întregi echipa galactică a lui Poli. S-a sfârşit la doar 49 de ani, un cancer fudroiant l-a terminat în mai puţin de două luni. Un citeşte

monica

Filosoful şi procuroarea vor arde LIDEgazul

Pentru Comisia LIDE (de justiţie şi libertăţi civile) a Parlamentului de săptămâna viitoare, când se va discuta din nou despre OUG 13, Dana Gârbovan, preşedintele Uniunii Judecătorilor, nu mai trebuie brifată, în schimb, Gabriel Liiceanu, invitatul special al #rezist Monica citeşte

Tag: vlad alexandrescu

Manase s-a dus cu amonii lui cu tot

echipa alexandrescu 2

Când a intrat în templul culturii, Manase a promis că aduce Fondul Mondial al Patrimoniului, toţi arginţii Romei şi marafeţii lui Soros, pe lângă cogeamitea Axă de înclinat globul pământesc. Roşiei Montane i-a ticluit intrarea în UNESCO sub escortă Navi.
Pentru că se pregătea de o domnie lungă, şi-a pus toţi amonii în ducatele vasale, dictând cu şceptrul sus: “Cultura, adică EU.” citeşte