Patrick Ekeng a murit la 300 de metri de cel mai modern spital al Bucureştiului. Ştirea face înconjurul lumii. Salvării i-au trebuit aproape trei minute să ajungă la locul prăbuşirii mijlocaşului. Nu avea aparate de resuscitare. Cum a reuşit medicul lui Dinamo să-i facă masaj cardiac într-o maşină mică? De ce nu s-au aplicat procedurile de resuscitare în situ? Cum de se poate muri într-un oraș în care urletul strident al unei ambulanțe se aude o dată pe minut? Cine e vinovat de întârzierea ambulanţei? De ce sportivilor nu li se fac investigaţii cardiace amănunţite? Oare Patrick avea vreo suferinţă ascunsă? S-a pus vreun blestem asupra lui Dinamo? citeşte

Era până mai ieri un om politic puternic. Responsabil cu securitatea naţională. Nu l-au răpus acuzaţiile de traseism, de plagiat, abuzurile cu fabrica lui de doctorate, avansările la excepţional. Toţi se temeau de el. Televiziunile îl menajau. Îl ocroteau. Îi rostogoleau puţinele vorbe. Era un erou. Un zeu al interesului naţional. Valeţii îi ţineau trena. Barosanul era cărat cu alai şi girofar. Un întreg sistem de securitate îl intuba cu ceea ce nu avea: inteligenţă şi charismă. După moartea lui Bogdan Gigină, generalului i se sapă la soclu. Deja “băieţii” i-au găsit un înlocuitor în Daniel Cioloş.
Moartea poliţistului i-a încheiat cariera politică lui Oprea.
De unde şi vorba “Dumnezeu nu bate cu parul! ”
Vedeţi ce repede renunţă sistemul la un om?
Lachei, luaţi aminte, sistemul renunţă repede la voi, când nu le mai sunteţi utili.