“La Timişoara, anii de C.D. Loga şi de nebunii. Pe Semenic, schiam cu Raderberger şi la petreceri nu beam vin roşu să nu se păteze pantaloni albi din piele. Purtam adidaşi (originali) cu două numere mai mari, pentru că nu se găseau încălţări 39. Trăiam pe picior mic, dar cu energii mari. Poate de aia mi se şi zicea Piticul atomic. Călătoream mult, dar numai în spaţiul ex-sovietic. Secu’ nu-mi dădea paşaport să joc în Liga Europeană. Serveam băuturi fine, vorba Pieii Lungi, şi de aia ne numeam servitori. Doar după revoluţie am prins drag de moşiile bunicilor şi am devenit susţinător al proprietăţilor. Eram dintre cei care conjugam verbul <<a avea>> la pluralul Majestăţilor.”
Generaţiei mele rebele i-am dedicat poemul:
Din neamul Asăneştilor
(1)
Dacă şi civilizaţiile au pricini serioase de ciocniri
de ce nu ar avea şi poveştile războiul lor de întâietate?
Asăneştii din copilăria mea sunt altfel decât cei din lăstăria Bizanţului
atunci, când la început de vremi creştine,
doi fii de ţărani se răsculau împotriva mai marelui Luminii
tu desenează ce vrei, eu desenez ce ştiu, să vezi apoi deal pe desene!