Pădure la Comana. Doar 40 de km de Bucureşti, unde Vlad Ţepeş a ridicat o mănăstire înaintea bătăliei cu Mehmed II, cuceritorul Constantinopolului. Dacă mormântul voievodului nu ştii unde e, fortăreaţa e tot acolo şi după jumate de mileniu.
Iarna anului 2012. Nu e zăpadă ca alte dăţi. Sunt invitat şi eu la Pomana porcului. Rimează pomana cu Comana. Niculai Onţanu cheamă an de an personalităţi marcante să guste şoriciul cu sare şi să ciocnească, aşa cum prevede datina, o ţuică fiartă.
Am stat la masă cu Marius Tiţa, distinsa Cela Neamţu şi Tudor Octavian, împreună cu alţii. Ne-am distrat copios. Concursuri, premii şi interpreţi. Concurenţi de toate felurile. “Nu e de la masa noastră!” strigam şi aplaudam. Atunci când cineva venea la microfon, din alte părţi ale sălii. Chiar şi distinsa doamnă Ruxandra Garofeanu a participat la competiţie. O atmosferă tradiţională, într-o pădure care ascunde poveşti cu Vlazi şi Mehmezi.
Am participat şi eu la concursurile tradiţionale. De sub capul de cerb. Dacă nu m-am făcut de mirul lumii un an de zile, am reuşit la Comana. Nu ştiam că textele scrise pentru colinde trebuie interpretate. Numai la gândul că Furdui Iancu va fi în juriu, m-a crispat. Am cântat pe patru voci. Cică am pierdut două. Era prima oară în viaţă ca interpret. De comandă, m-am făcut, în aplauzele generale. Aşa am luat un mixer, ca cadou (cacofonie intenţionată) pentru Cel mai neinsirat colindător. Trosc.
De unde se spune că şi să te faci de râs este o artă.
Taguri: cela neamţu, marius tita, Niculai Onţanu, padurea comana
