mariusghilezan.ro

Dumnezeu l-a creat pe om şi l-a înzestrat cu suflet. Iisus, fiul Domnului pe pământ, a confirmat puterea divină. Apostolii l-au mărturisit, iar clerul a creat religia. De două mii de ani oamenii se închină şi se adună în biserici pentru a-l venera pe Atotputernic. În numele Domnului şi în puterea rugăciunii, unii s-au vindecat individual, dar niciodată colectiv. Tot în numele Tatălui şi al Fiului s-au pornit cruciade şi Biserica a creat cea mai oribilă instituţie a evului mediu, Inchiziţia. Pământenii îl iubesc diferit pe Dumnezeu şi de aici răsturnarea liniştii naturii. Prelaţii îl învaţă pe credincios să fie supus, niciodată să devină savant. Omul simplu este pus să se închine la icoane şi să pupe moaşte. Biserica a inventat puterea simbolului. De la vechii părinţi s-au inspirat naziştii şi comuniştii, care au ridicat stindardele de luptă în numele unui  ideal criminal. Ce legătura are asta cu fotbalul? Dacă te interesează comparaţia, mergi mai departe.  Ce-am înţeles eu din victoria de sâmbătă contra Ripensiei cu scor de tenis: 6-2? Simple gânduri…

Gogol l-a pus pe Cicikov, un moşier sărac, să numere câte suflete are fiecare proprietar pe moşie. Apoi l-a făcut samasar de suflete moarte pentru a ajunge bogat. Poate la gândul că personajul său imaginar va inspira vreun urmaş, autorul şi-a ars de mai multe ori manuscrisele.

Gogol- Suflete moarte

Iată că peste câteva secole, un primar din vestul României, bolnav de grandoare, şi-a inventat un personaj numit ACS, o echipă de fotbal, pentru a-şi satisface pofta de mărire. Dă şapte milioane de lei anual jucăriei sale electorale, de care nimeni nu are nevoie. Un tiriplici menit să fie titirez pentru alegerile ce va să vie.

Sigur că marketingul a inventat Coca&Cola şi vrăjitoria tămăduirea cu cenuşă. Catralioane de bani s-au vânturat pe meterezele consumerismului, noua religie a omului modern, dar mulţimea nu se adună în pieţe în numele detergentului Ariel, cum nici vidanjorii nu trag mitinguri cu prapurii publicitari ai Domestos, în numele insurecţiei produselor îndelung ticluite. Oricât l-au invocat producătorii DANONE pe Zeul Mercur, nu s-a creat un cult al slăbitului cu raţia zilnică de iaurt. Nici vaca Milka nu a inspirat crescătorii de vite să-şi vopsească animalele în violet.

Publicitarii şi oamenii cu bani pot inventa brand-uri, dar niciodată suflete de produs. Nu-l pot substitui nici măcar pe Cicikov, darmite pe Dumnezeu.

Când Gustav le Bon instituia principiul de viaţă şi de luptă al mulţimii psihologice nu intuia că unul ca Hagi o să-şi facă stadion pentru a umple nimicul din fotbal, nici că un primar pe nume Robu va pompa într-un bastard aproape 30 de milioane de lei şi să nu se bucure decât staff-ul tehnic. Văzând produsul administrativ numit ACS mă gândesc la păţania de acum vreo cinci ani, când înarmaţi cu cele mai bune nade şi mai pricopsite undiţe, ne-am dus să scoatem caşalotul din balta de la Buturugeni. Nu ştiam de ce râdeau ţăranii. Spre seară aflasem că balta n-ar peşte, doar reclamă pe net. Aşa şi-n numele tatălui primar, acesismul e doar pană de vulpe.

Încurcături genetice – un veritabil fantasy, scris de o româncă

Sigur că e greu ca  din “E”-uri, să-ţi sară găina din ciorbă, cel mult un mort frumos conservat, în fuga greblatului de primăvară prin cimitir. N-aş vrea să spun că teambuilding-ul lui Timofte şi Alexa e un mort frumos cu ochii sticloşi. E doar o marcă fără suflet. “În sufletul colectiv, aptitudinile intelectuale ale oamenilor şi, în consecinţă, individualitatea lor se şterg. Eterogenul se îneacă în omogen şi însuşirile inconştiente domină”, avea să ne înveţe Gustav Le Bon.

Ştiinţa de a creea suflete colective e grea. A mai încercat şi Savanarola şi a fost încins pe rug, mă rog, acum santcificat. Ratările se răzbună, nu numai în fotbal.

Mulţi mă întreabă de ce spiritul lui “Poli” nu moare, ci mereu se reintepretează. Explicaţiile sunt extrem de simple. Oamenii se grupează sub un nume care are o puternică funcţie simbolică. Imensele frustrări şi atacuri nemiloase, de multe ori ucigătoare, i-au făcut pe răii peluzelor să se adune, să construiască un nou început. Poate dacă zeflemeaua autorităţilor n-ar fi fost atât de mare şi scârba de ce se întâmplă pe scena Ligii lui Mitică, sufletul colectiv al lui Poli s-ar fi aşezat în istorie. Spiritul Poli e încă viu pentru nevoia mulţimilor psihologice de a se ridica din mizeria cotidiană, de a aspira la mai mult şi nu în ultimul rând de a da o replică agramatismului fotbalistic de tip Don Giovani şi Rigoleto Becali.

Fenomenul Poli există pentru că entuziasmul mulţimii nu are prejudecăţi, e zidit pe temelia tradiţiei şi are o imensă forţă de regenerare prin eroii săi anonimi. Nu întâmplător la Peluza sud am auzit:”Fie să renască numai cel ce har are de-a renaşte, curăţit prin jar.” Poli e un fenomen lumesc. Acolo unde totul e pârjolit şi tăvălit prin jar, există o minunată forţă a naturii în stare să rodească. De curând am văzut cum răsar plantele halofile din vulcanii noroioşii. Poli e o lecţie de iubire colectivă, pe care mulţi nu o pricep. Am mai spus-o şi o repet: e singura iubită care nu te înşeală niciodată şi pentru care nevasta nu te dă afară din casă.

Dacă aş fi în locul primarului Timişoarei mi-aş revizui purtarea, până nu-i prea târziu. Aş citi tribuna, nu destinul scris în stele sau rapoartele turnicheţilor care numără sufletele moarte.