Trupa de pitici de pe strada Someşului avea o lobdă de piele cu şireturi. Băieţii jucau zilnic fotbal pe stradă. Au spart odată două geamuri ale casei mătuşii Clara. A venit geamgiul, năimit de părinţi, şi a adus într-un cadru de lemn două sticle groase de la Atelierul Oglinda. Viaţa şi-a reluat cursul. Copiii jucau în Adidaşi originali, pentru că fabrica era alături. Treningurile lor erau mereu curate. Aveau şepci albe şi tricouri violete. Îşi spuneau “piticii lui Poli.”
Într-o bună zi, gaşca de golani din Fabric a luat în stăpânire strada cu marcajele făcute. Au venit cu fete de la Şari Neni, i-a căsăpit pe cei mici. Le-a luat mingea originală. Jucau în şlapi de gumă şi fumau Mărăşeşti. Beau vin de Recaş şi se lăudau cum ei sunt originalul.
Copiii au plâns mult. Au continuat să joace în casă fotbal cu nasturi. Pe lângă dreptunghiul verde de carton au improvizat tribune din chibrituri pe care stăteau înghesuiţi soldaţi cu steaguri violete. Pentru că figurinele din plumb nu puteau cânta, micuţii fredonau refrenul “Poli suntem noi.” Bunicii rememorau marile meciuri cu Milan, Austria Viena şi povesteau scâşnind din dinţi cum Stanciu a dat gol naţionalei Peru-ului cu rotula spartă, la primul Campionat Mondial de fotbal din Uruguay. Ei erau cu Ripensia şi Chinezu, alteţele regale ale fotbalului românesc interbelic.
Vremea a trecut.
Bunicii au plecat cu un surâs violet pe buze. Ripi a umplut puşcăriile cu băieţii din echipa de aur. Copiiii de ieri au devenit părinţi. Fiii lor au gadget-uri. Se joacă pe device-uri. Tribunele Marii arene sunt goale. Puţinii care mai merg la meciuri văd în loc de mingi de piele rotunduri de plastic fosforescente. Ici, plici, se mai aude un plescăit şi un scuipat de seminţe. Băieţi în negru, mulţi coloraţi la faţă, de nu distingi culoarea pielii de cea a tricourilor, fug după o poarcă. Nu i se mai zice minge.
E o spoială.
Credenţurile au fost băgate pe foc. S-au adus plasticuri de la Ikea. Cercevelele mătuşii Clara au fost schimbate cu termopane. Copiii noilor generaţii au viaţa plină cu înlocuitori. Mănâncă Cheesburgeri şi McNuggets în loc de chiftele de carne. Au gust de plastic. Dar asta vor.
Puştanii de pe Someş au încărunţit. Se încăpăţânează să ducă mai departe povestea. Când erau mici citeau Victor Hugo. De la marele autor au învăţat că “cei mai frumoşi ani sunt cei ce vor veni.”
De partea cealaltă, golanii au schimbat numele vinului în nume de echipă. Pielea e înlocuită de plastic. Lumina de la Dumnezeu e dată acum de Luxten. Doar ciorile sunt originale.
Când vinul se ACeSeşte, tulburelul nu-i bun de băut. Nici drojdia nu face Drojderia.
Pe vremea copilăriei mele umblam cu adidaşi şi treninguri originale. Acum, fake-urile sunt la mare modă. Înainte mâncam fructe cu pulpă, acum tinerii consumă sucuri cu gust de pulpă.
Pot juca porţelanurile de plastic? Oh, nu. Niciodată gonflabila nu poate înlocui femeia adevărată. Poetul ar spune: “In vino veritas,” epigonii săi i-au acesit mesajul.
“Poli suntem noi.” In viola veritas.
Taguri: acs recas, chinezu, poli, poli suntem noi, ripensia, stanciu, strada somesului, timisoara
