mariusghilezan.ro

Europa trece prin momente tulburi. Ne lipsesc adevăraţii bărbaţi de stat care să ne reprezinte în Cancelariile europene. Când mă uit cine consiliază preşedintele în politica externă îmi vine să-mi plâng de milă. Un diplomat de forţă se formează în timp. Înainte de a fi fardat şi tras într-un tacsido, el trebuie educat de dascăli, învăţat cu statornica lirică a cuviinţei, pregătit să mânuiască armele retoricii de profesionişti, nu de securişti. Celor care aspiră la o astfel de carieră le-aş recomanda în primul rând sportul. Mai întâi de echipă, unde înveţi să fii un vârf de forţă când ai o apărare beton şi coechipieri care să-ţi dea pasa de gol. Mai apoi, cele individuale. Fiind un popor de învinşi, nu am învăţat să ne duelăm cu stil. Nu ştim să jucăm scrimă. Atacăm hoatic, nu suntem în stare să ţinem sabia cu fineţea cavalerului. Maeştrii acestui joc domnesc te pot instrui ce rol are fandarea, apărarea în paradă circulară şi de abia ulterior riposta, dar nu una simplă, împunsă din cot, ci o arcuire fermă, compusă, un atac  în stil cupé, loviturile să le dai de sus, prin ocolirea armei adversarului, drept în punctul moale.

Un maestru al acestui sport nobil te poate învăţa cum să ajungi la ţintă pe drumul cel mai scurt, cum să obţii viteza maximă cât mai rapid, cum să iniţiezi atacul şi să ajungi în punctul mort în momentul în care adversarul nu mai poate acţiona eficient, poziţia de garda să fie relativ relaxantă,  dar amplă în dinamica măsurilor elegante, braţul să se întindă lin nu smucit, mişcarea sa să fie în concordanţă cu înălţimea mâinii adversarului. Nu ştim să luptăm de sus. Purtăm mereu privirea în podea. Ridică-te, Ioane, şi fă-te diplomat.

De aceea spun că nu avem o şcoală a diplomaţiei pentru că de la Posada la Piaţa Universităţii am tăbărât mereu cu bolovani peste adversari.

O simpă încercare de discurs diplomatic.

“Oribilele atentate reprezintă acţiuni criminale pe care le condamnăm şi cerem acţiuni de forţă. Ne exprimăm compasiunea faţă de familiile îndoliate şi solidaritatea cu poporul francez.

Suntem pentru toleranţa etnică şi religioasă, apărăm cu toată fiinţa noastră dreptul la libera expresie. În acelaşi timp suntem împotriva condamnării unor populaţii, aparţinând altei regiuni, decât cea europeană, din cauza unor grupări extremiste.

Cerem cu fermitate liderilor europeni să înceteze a împărţii lumea între credincioşi şi necredincioşi, între o religie sau alta, popoare de ranguri diferite.

Am apărat creştinătatea încă de pe timpul cumpliţilor năvălitori şi nu ne-am clamat drepturi.

Armatele noastre regale au înfrânt în doar câteva zile republica lui Bella Kun din Ungaria, un altfel de stat islamic şi nu ne-am revendicat pretenţii teritoriale sau poziţii de mare putere.

Pe vremea când Internaţionalele kominterniste zburdau prin Europa occidentală, am fost primul stat din lume care a interzis partidul comunist, ca formă de organizare teroristă şi secesionistă încă din 1924. Ştim că nu ştiţi de George Mârzescu.

V-am fost mereu aliaţi şi nu am revendicat suveranităţi. Armatele noastre au eliberat Europa de multe ori. Când nu v-am mai fost utili, ne-aţi vândut pe-o bucată de şerveţel. Interesul era să vă apăraţi coloniile, puterea şi mărirea.

În timp ce vă savuraţi trabucurile cubaneze şi ginurile imperiale, nouă, românilor, ne erau decimate elitele şi ucise prin temniţele comuniste.

Nu ne-a murit unul, doi sau trei. În temniţele comuniste ne-au fost decimate elitele sociale, politice şi religioase. Câteva sute de mii au fost ucişi şi aţi pactizant prin tăcere cu ocupantul sovietic.

În Primăvara de la Praga v-am aşteptat să daţi o replică şenilelor de tanc. În total dispreţ faţă de condiţia noastră, aţi defilat pe străzile pariziene cu pumnul stâng ridicat şi purtând cărticelele roşii ale taoismului, în miros de cheesburger.

Ştim, noi vă înţelegem, eraţi copiii. Voi l-aţi creat pe Che Guevara. Dintr-un mercenar terorist l-aţi făcut erou mondial. Aţi susţinut prin tăcere Apertheidul şi aţi apărut apoi ca eliberatori.

Ani de zile v-am cerut, prin reprezentanţii noştri, o condamnare a comunismului şi punerea unui semn de egalitate între hitlerism şi stalinism. Nu aţi făcut-o.

Mai mult, ne cereţi prin diferite instituţii mondiale să ne trimitem martirii a doua oară la moarte, cum s-a întâmplat recent cu Valeriu Gafencu, supranumit de evreul Nicolae Steinhardt “Sfântul închisorilor”, pe motiv că în tinereţe a făcut parte dintr-o organizaţie a tinerilor numită “Frăţiile de cruce.” Aflat în închisoarea de la Târgu Ocna i-a dăruit evreului Richard Wurmbrand medicamentele sale, salvându-i acestuia viaţa, el prăpădindu-se în acea temniţă.

Vă mai spunem o scurtă poveste. În anii de teroare ai regimului de ocupaţie, marele nostru gânditor Mircea Vulcănescu s-a întins pe beton în celula sa din Penitenciarul Aiud şi l-a culcat pe un tânăr evreu peste el, cel din urmă suferind de o gravă pneumonie. Acesta avea sa-si revină, dar filozoful avea să moară în scurt timp de aceeaşi boală. Avea 48 de ani şi a lăsat un testament simplu, dar care arăta întreaga concepţie creştină de viaţa a lui Vulcănescu : “Să nu ne răzbunaţi!”. Recent acelaşi institut cere oprirea ridicării unui bust al său pe motiv că a fost demnitar al guvernului Ion Antonescu, un fals el nefiind decât subsecretar de stat.

E nedrept să ne condamnaţi eroii a doua oară. Noi nu v-am cerut niciodată să scoateţi portetul lui Che Guevara de pe T-shirt-urile tinerilor Europei occidentale.

Acum când treceţi prin lovituri năpraznice, pe care le condamnăm, vă cerem doar să ne respectaţi onoare, demnitatea şi să ne recunoaşteţi ca o naţiune europeană egală cu cele occidentale.

Tinerii noştri v-au spălat la fund bătrânii, v-au îngrijit copiii, v-au hămălit prin gospodării şi v-au ajutat la cele mai grele munci. De cele mai multe ori au fost plătiţi la negru şi aţi tăcut diplomatic.

Ne-aţi impus de la Consiliul Europei ca minoritatea ţiganilor să poarte numele de romi. Perfidă jonglerie diplomatică. Mulţi occidentali nu fac diferenţa între români şi romi.

După ce ne-aţi abandonat jumătate de secol, vă solicităm cu respectul cuvenit, dar nu cu umilinţă, ca în anul 2015 să ne primiţi în spaţiul Schengen.

Românii au fost ani de zile batjocoriţi, agresaţi, umiliţi în statele membre UE. Ei nu au făcut crime în masă.

Recunoaşterea României ca un stat cu drepturi egale cu ale celorlalte state din spaţiul Schengen nu este o pretenţie nejustificată, ci un minim act reparator pentru toate serviciile pe care vi le facem de ani de zile.

Poporul român nu şi-a dorit niciodată comunismul. Ne-aţi abandonat atunci din raţiuni de comoditate istorică, acum vă cerem accesul la spaţiul Schengen ca un  act reparator.

Ne vom ruga în bisericile noastre cu înălţimi joase pentru trăinicia catedralelor voastre.”