OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Bădiţă anunţă falimentul #rezist

Florin Bădiţă, promotorul cauzei #corupţiaucide, anunţă pe pagina sa de facebook  că e falit. Taman din Budapesta. Spuen fanilor că are nevoie de 4000 de Euro, pentru a-şi achita datoriile. Bădiţă nu e ca alţii asemenea lui. Cu job şi citeşte

rippled jeans

Poţi ieşi la vânătoare de lei în ripped jeans?

  Blugii rupţi nu sunt pentru oricând şi oricine. E un timp de purtat şi unul de agăţat. Vremea când babele luau pantalonii rupţi şi îi coseau a trecut. Îmi amintesc că într-o carte, de acum jumătate de deceniu, Michel citeşte

poker

Un joc dur ca viaţa, frumos ca viaţa, pe care n-ar strica să-l știm cu toţi

    La fel cum piloții de avioane de linie se antrenează mai întâi zeci şi sute de ore pe simulatoare de zbor înainte de-a transporta sute de oameni cu 800 de kilometri pe oră, și noi cei care trebuie citeşte

miciuri 2

Poema muncii

Sfârâie micii în jar proletar ard hălcile în furci de grătar fum de mahorcă mesenii cinstesc halbe la metru berarii servesc.   iar defilează izmele de miciuri Nicio paradă, doar răstigniri prin beciuri.   Dincolo de geam, dublurile privesc cu citeşte

floriile

Intrarea lui Iisus în Ierusalim

Astăzi e ziua în care Iisus intră în Ierusalim călare pe un asin. Îl înviase pe Lazăr, mulţimea îl însoţea. Cei mulţi strigau: “Osana!” În limba ebraică însemna “salvează-ne.” Oamenii l-au văzut în timp ce dărâmă tarabele negustorilor şi cum citeşte

Cum l-a cărat Cristoph pe Moșu’ Gheorghe cu Mocănița

DSC_0408

DSC_0217Trei ore de parcurs un  drum prin hârtoape, de la Baia Mare până la Vișeul de Sus, merită efortul pentru a umbla cu Mocănița, singurul tren pe ecartament îngust cu locomotivă de aburi din Europa. Rătăcim drumul și ne trezim pe Valea Vișeului la câțiva km de granița  cu Ucraina. Este 8,45 și GPS-ul ne arată că mai avem o jumătate de oră. Sar și-i zic Lilianei, o prietenă de peste 40 de ani din Maramureș, să sune la companie și să țină în loc trenul. O face, cu chin și vai. Semafoare. Drumuri pe un singur sens. Ajungem la

DSC_0345

9,18 minute în gara, ascunsă în spatele unor drumuri de piatră. Urcăm în fugă în ultimul vagon. Și eram și cu Gheorghe, moșul de 82 de ani, care avea grijă de mine când eram, vorba lor, prunc. Fost ceferist, l-au ajutat bărbații să suie. No tulai! Pornirăm.

DSC_0291

Urcăm pe Valea Vaserului, un tărâm de legendă, sălbăticie și lemn. Ceva din lumea de basm a lui Toma Alimoș. Vine conductorul să ne verifice biletele ( 48 de lei pentru adulți și 24 pentru studenți și pesionari). Poartă șapcă de ceferist și o stilcă de pălincă în mână. Nu se prea ”înțelege cu compostorul”. E vechi. Și aflu că are doar 14 ani. Elev, la lucru. Cristoph Funer scrie pe ecuson. După ce verifică actele de călătorie servește pălincă în țoiuri mici. Zâmbește și explică puțin din feeria naturală. Cuvintele lui sunt seci pe lângă minunățiile naturii. Aflu că e fiul președintei Forumului German din Vișeul de Sus. Se țin de zipzeri, foști nemți aduși de pe teritoriul actual al Austriei, pe timpul Mariei Terezia. Acum familia lui a evoluat. Nu mai mânuiește țapina. Mama e profesoară de germană și tatăl șofer de Tir.

DSC_0341Oprim în prima stație la Novat. Copiii se zbenguiesc și culeg nebunele. Unul îi explică celuilalt cum să se spele pe mâini și să nu mănânce fructele otrăvite. Nu există toaletă. Pișu la pom. Doar fetele sunt mai nefericite. Nu e loc.

Reluăm mersul hurducăit. Locomotiva pufăie din nări miros de abur de lemn. O altfel de baie. În păr se înfig părți din zgură, dar ce contează când  mergi în singurul tren de acest gen rămas prin Europa.

DSC_0209Doar aici înțeleg vorba neaoșă: ”la curbe șinele troznesc”. Râd când cineva mi-a exprimat prin viu grai gândul ascuns. Moșul meu face semn către mecanicul de locomotivă să tragă sirena. ”Urcați în vagoane/nu stați pe tampoane”. Râdem de vorbele fostului ceferist. Se bucură ca un copil mic. Nepotul Cătălin are un ușor sictir sub ochelarii șmecheri fumurii.

Iar la drum. ”Mere chezeșu’ pe șine / eu pe mândra / ea sub mine.” Așa se cânta prin tinerețea mea. În a moșului, brigadierii construiau calea ferată Salva Vișeu. Niciodată n-am înțeles zelul lor. Și de ce cântau în taberele de muncă ale comuniștilor.

S.C. Holz Company scrie pe vagoane. Explic celor din jur că noi românii nu suntem în stare să administrăm nimic. Și tot ne lăudăm câte bogății avem. Și aici Mocănița este sub tutelă austriacă.

DSC_0366Ce au făcut românii după 1990? Au dat cele peste 3000 de vagoane de cărat lemne la fier vechi și au vândut locomotivele de aburi muzeelor din afară. Și aveam peste 4000 de km de Cale ferată forestieră prin 1980. La Reșița s-au produs primele locomotive din Imperiul austro-ungar.

Iată-ne la Cozia. Nu la cea a lui Mircea cel Bătrân. Și pe botul pufăitoarei scrie Cozia. Un spațiu mai bine amenajat. O poieniță, ceva băncuțe. O haltă de 10 minute pentru a respira aerul tare de munte. Suntem pe la cota 800.

DSC_0185Urcăm povârnișurile, drumul ca și albia se îngustează. Nu prea avem timp de cuvinte. Încântările se măresc. Priveliștea e prea încântătoare. Trosnitul roților de șine și scrâșneștul fierului dogit pe armura vagonului nu asuprește turma de vizitatori. Delicatesea naturii provoacă omului o stare de îngăduință.

DSC_0286Trenul este plin. Semn că business-ul merge. La Vagonul restaurant, așa organizat ca-n filmele cu cow-boy, se servește ceai, cafea și bere. O plăcintă costă 4 lei.  Halim, by the way, din traistă. Fac o poză cu pita cu unsoare, hrană ardelenească. Ungurii îi zic jiros kenyer. O delicatese cu boia. Mai cer un țoi de horincă.

La stația Faina priveliștea se destinde. Un spațiu mai larg tihnește pofta de odihnă. O urcare în munte, o cădere în sine, iată și filosofia-i pe chezeș.

Povestim de-ale noastre. Uităm de Băsescu, de useleuri și de alte cioace dâmbovițene. Fac vreo 400 de fotografii. Parcă sunt organizator de casting pentru paltini, măceșe și brazii ce se ițesc tot mai mult.

DSC_0469Aproape  trecuseră trei ore când ne opintim între un pod și o viroagă. Auzim că trenului de dinaintea noastră îi deraiase un vagon. Ni se spune că mai sunt 200 de metri până la stația finală Paltin. Dar ce facem cu Moșu’ pe povârnișuri? Tânărul Cristoph, cu calm nemțesc, îl ia de braț. Noi rădem, cum i s-a dus sfânta tinerețe…comunistă. Moșul credea în binele comunist. Pe drum m-am tot sfădit cu el pe această temă. Omul nu înțelegea cum pot trăi fără serviciu. Eh, nah!

Trei oameni l-au luat pe brațe. În ajutorul său a venit o locomotivă cu un vagon. Să care Moșu’ că n-a putut să stea acasă, d’ară!

DSC_0478Pe platoul gării sute de oameni se fotografiază beau șpriț de mere și mănîncă plăcinte. Un irlandez ne oferă bonurile sale de masă. Nu i-o fi plăcând gogoșereasa sau gogoșile, naiba știe!

După o oră suntem anunțați că trenul e suit pe șine. Pornirăm, ușor obosiți. Parcă drumul de întoarcere nu fu atât de frumos. Poate și la gândul că astfel de destinații le ai o dată în viață.

 

 

Taguri: , , , , , , , , , ,

Articole asemanatoare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.