rippled jeans

Poţi ieşi la vânătoare de lei în ripped jeans?

  Blugii rupţi nu sunt pentru oricând şi oricine. E un timp de purtat şi unul de agăţat. Vremea când babele luau pantalonii rupţi şi îi coseau a trecut. Îmi amintesc că într-o carte, de acum jumătate de deceniu, Michel citeşte

poker

Un joc dur ca viaţa, frumos ca viaţa, pe care n-ar strica să-l știm cu toţi

    La fel cum piloții de avioane de linie se antrenează mai întâi zeci şi sute de ore pe simulatoare de zbor înainte de-a transporta sute de oameni cu 800 de kilometri pe oră, și noi cei care trebuie citeşte

miciuri 2

Poema muncii

Sfârâie micii în jar proletar ard hălcile în furci de grătar fum de mahorcă mesenii cinstesc halbe la metru berarii servesc.   iar defilează izmele de miciuri Nicio paradă, doar răstigniri prin beciuri.   Dincolo de geam, dublurile privesc cu citeşte

floriile

Intrarea lui Iisus în Ierusalim

Astăzi e ziua în care Iisus intră în Ierusalim călare pe un asin. Îl înviase pe Lazăr, mulţimea îl însoţea. Cei mulţi strigau: “Osana!” În limba ebraică însemna “salvează-ne.” Oamenii l-au văzut în timp ce dărâmă tarabele negustorilor şi cum citeşte

stoicov 2

Duelul Stoicov-Manolo s-a sfârşit

Adrian Stoicov şi-a dat jos tricoul de antrenor pentru a urca la cer şi a întregi echipa galactică a lui Poli. S-a sfârşit la doar 49 de ani, un cancer fudroiant l-a terminat în mai puţin de două luni. Un citeşte

Constantin Vişoianu, primul român care şi-a dat seama că americanii ne-au abandonat ruşilor

Constantin_Visoianu

Constantin Vişoianu s-a născut în comuna Urlaţi din judeţul Prahova, în februarie 1897. Provenea dintr-o familie de învăţători. Studiile pe care le-a urmat în ţară, dar şi în străinătate, ar putea să surprindă pe cei care nu ştiu câţi copii din familii modeste, dar dotaţi intelectual, au beneficiat de sistemul de burse existent în Regatul României. Atât pentru şcolile din ţară, cât şi pentru cele europene. După ce a studiat la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, şi-a luat doctoratul în drept la Paris. A profesat avocatura, după care a fost remarcat de către Nicolae Titulescu şi promovat consilier tehnic la Liga Naţiunilor, expert la Departamentul pentru Limbi şi Naţionalităţi de la Geneva.

În perioada 1931-1933, Constantin Vişoianu a făcut parte din delegaţia permanentă a României la Conferinţa de dezarmare a Ligii Naţiunilor, îndeplinind apoi funcţiile de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Haga (1933-1935) şi la Varşovia (1935-1936). Vişoianu şi-a dovedit talentul şi ca publicist, fiind un fin analist de politică externă. Comentariile sale au apărut în „Viaţa Românească”, „Prezentul”, „Jurnalul”, „Jurnalul de dimineaţă”. În anii războiului avea să revină în baroul bucureştean, iar în aprilie 1944 a fost însărcinat de Opoziţia democrată, aflată în conivenţă cu Regele, să poarte tratative la Cairo pentru ieşirea României din război. După 23 august 1944 va merge la Moscova pentru semnarea armistiţiului. Din păcate, misiunea delegaţiei a fost una imposibilă: armistiţiul consfinţea starea de vasalitate a României. După reîntoarcerea delegaţiei a îndeplinit funcţia de ministru de Externe în guvernul Constantin Sănătescu (4 noiembrie-6 decembrie 1944) şi apoi în guvernul Nicolae Rădescu, până la 28 februarie 1945, când generalul a fost obligat de către sovietici să demisioneze. După impunerea guvernului Groza, în care a refuzat să intre, Constantin Vişoianu a părăsit clandestin ţara, fiind condamnat în contumacie la 15 ani de muncă silnică. El a făcut parte din prima generaţie a exilului politic. În 1950 a fost numit de Regele Mihai în Comitetul Naţional Român, iar apoi, după moartea generalului Rădescu, a îndeplinit timp de douăzeci de ani funcţia de preşedinte al Comitetului Naţional Român. În 1975, guvernul american, sub presiunile Moscovei, dar şi iluzionat de politica sovietică a coexistenţei paşnice, a „recomandat” lichidarea acestui Comitet. A încetat din viaţă în ianuarie 1994. A fost un excelent diplomat şi un bun român.

În vara anului 1993, am bătut la uşa venerabilului ţărănist în Washington. Nu am reuşit o carte de interviu, aşa cum mi-am propus. A ieşit doar un articol de ziar, apărut atunci în “România liberă,” iulie 1993.

Constantin Vişoianu:
“Totul s-a schimbat după trecerea Nistrului”
    La Washington, într-una din zilele lui iulie 1993, am trecut pragul casei fostului ministru de externe român, Constantin Vişoianu. În vârstă de 92 de ani, departe de ţara pe care a slujit-o în momentele cele mai grele şi din care a trebuit să se exileze în 1947, răpus de boli dar cu o memorie perfectă, domnul Vişoianu şi-a amintit:
    “Încă din aprilie 1944 mi-am dat seama că România va fi ocupată de Armata Roşie. Fiindcă totul s-a schimbat după trecere Nistrului, acolo unde nu aveam ce căuta, din moment ce recuperasem Basarabia şi Bucovina de Nord, samavolnic furate prin neruşinatul Pact Ribbentrop-Molotov. Opoziţia formată de partidele tradiţionale a continuat legătura cu Comandamentul Britanic din Orientul Mijlociu, încă din vara anului 1941. La începutul lui ’42, Maniu comunica anglo-americanilor că este dispus să treacă ţara de partea lor, pretinzând o serie de condiţii clare: recunoaşterea independenţei statului român, garantarea frontierelor de dinainte de 1940, cum prevedea Charta Atlanticului. Dar, încă de atunci, englezii, care au încercat să asocieze Kremlinul la aceste discuţii, au făcut un pas înapoi spre cedarea definitivă către sovietici a unui aliat de tradiţie. În ciuda condiţiilor diplomatice neprielnice, partidele tradiţionale au păstrat contactul cu aliaţii, chiar şi după eşecul tratativelor de la Ankara din septembrie 1943 –martie 1944, când românii au declarat că acceptă capitularea doar în faţa anglo-americanilor. În martie 1944, a fost trimis la Cairo, Barbu Ştirbey, pe care l-am urmat fără îngăduinţa lui Antonescu. Îmi amintesc cu amărăciune cum arătau englezii toate scrisorile diplomatice ruşilor. Prin Alexandru Creţianu, ambasadorul nostru la Ankara, am încercat să-i comunic acest fapt lui Maniu. Sovieticii cunoşteau totul…

         “Harriman ne-a rugat să nu insistăm pentru retragerea trupelor sovietice”
După întoarcerea armelor, noul guvern român a primit de la Novikov, ambasadorul sovietic de la Cairo,  confirmarea condiţiilor de armistiţiu oferite în aprilie. Dar Armata Roşie a ocupat Bucureştiul când naziştii erau deja alungaţi. Atunci a fost începutul calvarului. Imediat după ocuparea Bucureştiului de către Armata Roşie, am plecat la Moscova împreună cu Barbu Ştirbey, Lucreţiu Pătrăşcanu, Gheorghe Pop, Dămănceanu şi nu am fost primiţi la Molotov decât după ce Armata Roşie şi-a impus controlul asupra întregii ţări. În condiţiile unui total dezinteres anglo-american, sovieticii şi-au retras promisiunile anterioare şi ne-au impus condiţii inacceptabile. Atunci, eu personal am insistat pentru includerea a patru articole în textul armistiţiului: 1. Condiţia ca, după încheierea operaţiunilor militare, trupele sovietice să se retragă. 2. Recunoaşterea României cu statut cobeligerant. 3. Cedarea prizonierilor de război. 4. Reparaţii în urma distrugerilor. Referitor la primul articol, Molotov zicea că nu e nevoie de includerea unui asemenea acord, pentru că el este de la sine înţeles! Atunci, ambasadorul american, Averell Harriman, a intervenit pentru prima oară rugându-ne să nu insistăm. Într-o discuţie particulară pe care am avut-o cu el, Harriman mi-a spus că şi ei au trupe în Franţa şi francezii nu le-au cerut un asemenea acord!!! Tot în particular, i-am spus: Da, dar voi nu sunteţi sovieticii…
“Mă doare să văd că al doilea război mondial nu s-a închiat pentru România nici după revoluţie”
Regret că nu am putut face mai mult. Dar cum a scris Sergiu Verona într-o carte document publicată aici (SUA-n.r.), Armata Roşie ne ocupase cu un milion şi jumătate de soldaţi. Mă doare să văd că nici azi după revoluţie, al doilea război mondial nu s-a încheiat pentru România. Vă rog să trimiteţi acasă mesajul meu de unitate. Singura şansă de eliberare de sub jugul trecutului este unitatea opoziţiei, în idea că DOAR PRIN ÎNTOARCEREA REGELUI MIHAI PE TRONUL CE I SE CUVINE, ROMÂNIA VA PUTEA FI SALVATĂ.”   
                                                                            Washington, iulie 1993
                                                                            Marius Ghilezan

Taguri: , , , ,

Comentariu (1)

  1. Jan 8, 2012

    lilian77

    foarte interesant articolul………

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.