Numai nebun poţi fi să te bucuri de închiderea fabricii Nokia de la Jucu. Oricât de anti-boc ai fi, semnalul dat de majoritatea societăţii împotriva investitorilor străini e un prim pas spre o mancurtizare odioasă. A te izola de lumea civilizată, clamând că te dezvolţi singur prin turism sau agricultură, e o demenţă colectivă. Un colaps al minţii. Singuri în puterea întunericului din noi e un desant în haos şi o condamnare sinistră a viitorului la izolare.
Încă din anii 1990 am susţinut vinderea fiarelor vechi numite economie naţională investitorilor străini, pe 1 $. În schimbul principiilor hrănitoare de deschidere, ni s-au închis visurile în carapacea atât de păguboasă a lui “Nu ne vindem ţara.” Au privatizat o ţară columbenii, cristeştii, păturicii, vânturile, valurile, malurile – Mamei lor de troglodiţi! – pe un pumn şi restul seminţe. Au devalizat bănci, punând gaj garoafa din fereastră. Toţi limbuţii şi flecarii, întreaga clooacă de parveniţi şi găgăuţi, zarzavagii şi ciocli, pastramagii şi opincari, şmenari şi bastarzi îşi plimbă lohiile în maşini de paradă şi ne râd în nas. După 20 de ani putem trage linia: decenii pierdute pentru România.
Intelectualitatea tace şi-şi vede de sinecură. Inteligenţa a emigrat. Binele, hărnicia şi morala sunt printre străini. A rămas acasă avortonul, curanţii sunt în vacanţă. Organismul social e în cangrenă şi nimeni se mai vindecă.
A te salva prin agricultură şi turism e ca şi cum ai face frecţie la piciorul de lemn. A te bucura că proiectul Roşia Montană e în stand-by e semn de depresie, în prag de nebunie. Conform datelor statistice, România ar avea resurse minerale de peste 1000 de miliarde de euro.
Guvernele vin şi pleacă, precum atâtea amarnice plimbări ale investitorilor străini. Am ratat Montupet la Arad, Mercedes la Timişoara, Krupp la Galaţi şi râdem ca nebunii în ţarc. Ne batem joc de noi. Şi nimeni nu e împotrivă.
Poporul român revine la starea de dizgraţie istorică de dinaintea sosirii Dinastiei germane: în păduri şi case de chirpici.
Carol I s-a implicat activ în modernizarea ţării. De la 921 de km de cale ferată, existenţi în 1876,a mărit până în în 1905 reţeaua de cale ferată la 3.179 km, în timp ce lungimea drumurilor ajungeau la 26.543 km, în 39 de ani. Garantând cu producţia agricolă a făcut împrumuturi de miliarde de lei aur. În 17 ani a construit 76 de instituţii publice. A adus cei mai mulţi investitori străini. Ţara a fost scoasă din văgăună de o minte germană. Nu de puţine ori voia să plece, disperat de aiureala oamenilor locului. Şi-a condus destinul şi ţara cu mână forte. A primit ajutor extern pentru că familia sa germană avea prestigiu.
În vremea lui Carol 1, am fost a doua ţară din lume, după SUA, în privinţa industriei extractive a petrolului, în 1905 producţia de petrol atingând un record de 496.870 de tone. În 2010, România ocupa locul nouă în topul producătorilor de petrol din Europa şi Eurasia.
Ramurile cele mai importante ale industriei erau industria petroliferă şi cea a gazelor naturale. Producţia totală de păcură era de 6,240,000 tone în anul 1939. Exporturile totale de produse petrolifere erau de 9,313,000,000 lei, un leu având valoarea de $.006.
Industria extracţiei şi prelucrării cărbunelui era limitată doar în Banat şi zona Hunedoara. La Anina se produceau 300,000 tone de cărbune anual, conform datelor statistice.
Producţia totală de lignit în 1937 era de 2,183,508 tone.
Gazele naturale erau exploatate pe scară largă. Eram unii dintre cei mai mari producători ai lumii. Încă nu se descoperiseră zăcămintele din Siberia.
Industria oţelului se afla în Banat, fiind în legătură cu minele de cărbune de acolo, având o producţie anuală de 129,060 tone în 1937.
Pescăriile din regiunea Dunării erau de o importantă valoare comercială şi după pescăriile de pe Volga, pescăriile din josul Dunarii, de lângă Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi, Ostrov erau cele mai extinse si mai bogate din Europa. Pescuitul din lacuri era neînsemnat, însă producţia anuală a Deltei Dunarii era de aproximativ 9,000,000 kilograme. Azi nu mai producem nici 3.000.000 de kilograme. Lipovenii sunt săraci lipiţi pământului. Experimentul românesc cu Bittner la Jurilocva a eşuat. Un pescar primeşte mai puţin de jumătate de euro/kg. Nu mai rentează să-şi rişte viaţa în larg.
Pe timpul luminoasei domnii a lui Ferdinand, economia României se putea compara cu Belgia.
‘Între anii 1922 şi 1929, economia s-a refăcut rapid după război. Atunci s-au elaborat cele patru legi ale economiei organice de exploatare a bunurilor statului şi bogãţiilor naturale(1924). Astfel, s-a elaborat legea privind comercializarea întreprinderilor economice ale statului (6 iunie), legea regimului apelor(23 iunie), legea energiei(1 iulie) şi legea minelor(4 iulie).
Coposu despre atragerea investitorilor străini în exploatarea resurselor
O singură cale mai avem: exploatarea resurselor. Dar cu cine? Prin noi înşine? Vedeţi beizadelele mahărilor din comerţul cu energie să pună un plan pe hârtie? Să avem raison. Tot străinii ştiu să scoată aur din piatră seacă.
Trăiască Dinastia Română!
Taguri: aur din piatră seacă, Jucu, Nu ne vindem ţara, Trăiască Dinastia Română!
