mariusghilezan.ro

Pe unde merge, Atilla Korodi, ministrul mediului, turuie ca moara stricată numai despre Roşia Montană. Că nu există cadrul legal, că proiectul nu e o oportunitate, că nu există norme metodologice, că îi e frică de cianură, că există timp, că râurile, ramurile nu bat în geamurile de sus ale instituţiei. Acolo, unde Ladislau Borbelyi a bevut o cafea cu eco-teroriştii de la Greenpeace Ungaria.  Adevărul că ungurul a dezvoltat o obsesie. Şi se comportă nevrotic.

Când gândurile negre revin şi sunt tot mai agresive, pacientul poate dezvolta un comportament compulsiv în faze agravante, scriu cărţile de specialitate.

O persoană obsedată că va face hepatită se spală de zece ori pe mâini. Ştim din experienţa clinică, astfel de individ depune eforturi considerabile de a evita aceste obsesii, însă, în mod paradoxal, cu cât se străduie să nu se gândească la ele, cu atât obsesia devine mai puternică, mai determinantă, mai agresivă. Subconştientul îi dictează anumite deprinderi repetitive. Ca să se linistească, să aibă „certitudinea” că nu se va infecta, spălatul pe mâini va dura mult mai mult decât în mod obişnuit (ex. peste 5 minute). Acest comportament este numit compulsie, deoarece este o acţiune pe care individul simte că trebuie neapărat să o facă pentru a se linişti. Ca efect se linişteşte pe moment, însă după puţin timp, obsesia revine şi tot ciclul vicios este reluat.

La românii de rând e o vorbă: “de ce ţi-e frică nu scapi.”

Dar revenind la pacientul compulsiv, acesta poate fi tratat. Ştim că persoanele care suferă de tulburarea obsesiv-compulsivă întâmpină dificultăţi în a-şi desfăşura viaţa în condiţii normale, din pricina gândurilor negre şi a comportamentelor imposibil de stăpânit.

Cu ajutorul tratamentului de specialitate, simptomele pot fi ţinute sub control, pentru redobândirea echilibrului psihic necesar unei vieţi fireşti.

Ca să se elibereze de disconfort, i se poate aplica o terapie cognitiv-comportamentală, bazată pe tehnici orientate psihodinamic, astfel încât să-şi atenueze angoasele, nu angorul pectoral.

Dacă era un copil i se dădeau creioane colorate şi să deseneze mere frumoase sau poate chiar Ungaria Mare, să i se compenseze deprinderile necontrolate.

Să fie de vină cei şapte ani de acasă, când copilului de maghiar i se arăta românii ca Bau-bau? Poate de mic i s-a sădit frica de a nu deveni servitor în casa vreunui nobil român. Există şi această posibilă persecuţie care l-a dus psihanalitic în convalescenţa de azi.

Nu trebuie psihologi maghiari, există şi la Bucureşti.

Omul se poate vindeca şi fără serotonină, care-l tulbură mai tare la cap. Studiile arată că efectele secundare ale acestui medicament pot da stări suicidale şi aşa cam crescute în comunităţile maghiare. Nu vrem să moară de grija ţărişoarei sau a cianurii.

Dacă are un comportament mimetic, trebuie trimis urgent să cânte la altă masă.