22 august 2011
“Îl ştiam pe Marius Ghilezan drept comentator – mai întâi politic, apoi şi cultural –, reporter feroce şi blogger frenetic, care iată a glisat de la fenomenul politic la cel cultural. Mărturisesc că ultima postură în care ma-ş fi aşteptat să-l întâlnesc era cea de poet. Să fiu limpede. Nu vorbesc însă de simpla postură de autor al unei cărţi de poezie, pentru că mulţi îşi pot aroga o asemenea poziţie, mai degrabă din orgoliu decât din talent, ci de cea de poet autentic, cum excelent argumentează Doina Uricaru în prefaţa volumului “Ţigara unui viitor de paie”.
Şi, totuşi, la ultima ediţie a Târgului de carte Bookfest, între multele surprize plăcute de care am avut parte a fost şi aceea a primirii – din chiar mâinile poetului – acestei cărţi de poezie veritabilă, al cărei ton oscilează între pamflet şi rugăciune,
între imprecaţie şi cele mai duioase sunete ale psalmilor. Dacă termenul nu ar fi compromis de atâtea conotaţii, problematice sau de-a dreptul dubioase, aş spune că Marius Ghilezan este un poet angajat. Nu-l aflăm însă de partea unor cauze partizane ori a unor personaje ce se dovedesc mai mereu funeste, ci de partea unor repere valorice, a învinşilor istoriei şi a celor nedreptăţiţi de aceasta. Iată, frumoasa formulă din titlu este ultimul vers dintr-o poezie ce evocă compromisul de la Yalta, care a făcut prizoniera totalitarismului roşu cam o jumătate din Europa. Aş vrea însă să fiu cât se poate de limpede – Marius Ghilezan scrie aici poezie, nu „teze şi antiteze“, abordează aşadar temele mari ale istoriei şi pe cele mai mici ale biografiei cu uneltele poetului, nu ale jurnalistului sau, Doamne iartă!, propagandistului. Eu îl felicit pentru ceea ce îi iese în final, pentru că este una dintre zonele cele mai dificile şi mai riscante pentru orice autor de poezii – e ca şi cum ai dansa pe sârmă cu mâinile legate la spate!”
(Liviu Antonesei, “Tmpul”, august 2011)
