Ha..ha…ha! Fătălăii salvatori de roşii montane au reuşit în câteva ceasuri să demonstreze românilor că Sanda Lungu, femeia din reclama RMGC, care cerea de lucru, nu e un personaj fabricat, cosmetizat, un actor de operetă, un produs de PR, aşa cum susţineau ONG-urile sorosiste la portofel şi ecologiste la chipiu. E un om simplu, care înjură la fel ca noi, ştie să fie bărbată cu asexuaţii zigoţi ai ciulinilor de Bărăgan urcaţi în munte.  Ironizează la fel ca noi, fraierii. Expresia sa, “Fut Buha!”, des folosită în Ardeal de către cei care au cu ce, e în contrast cu onania ecologistă. Bravo Sanda, fii bărbată!!! Fute-i tu dacă ei n-au cu ce.

O bună prietenă mi-a spus aseară că unul dintre tinerii producători de emisiuni ai unui important post de tembeliziune i-ar fi replicat tăios: ““ce tot răscolim trecutul. Păi dacă torţionarii erau plătiţi să bată oameni, ce avem noi împotrivă, asta era meseria lor, pentru asta erau plătiţi.”

Stau să mă gândesc la ce bună lupta noastră anticomunistă? Ce culegem azi? Oare tinerii de azi nu au citit nimic? Mâine, poimâine vom fi puşi la zid, la fel ca legionarii. Vom fi făcuţi vinovaţi că nu ne-am luat Maybach sau alte proteze sociale. Cred că mă retrag în disperările mele. La scris.

Puţini oameni în oraşul meu pot spune că nu l-au cunoscut pe, hâtrul personaj care a jucat rolul de director şi finanţator al ziarului “Timişoara”. O boală cumplită l-a răpus la doar 66 de ani. Mereu agitat, parcă avea degetele în priză, a fost o personalitate puternică, greu de strunit, ca un cal de pripas. Era când regalist, când băsist, când ţărănist, mai rar polist. A fost unul dintre puţinii oameni care nu s-au plimbat prin viaţă. A cheltuit din ambiţia sa aproape un milion de dolari (bani din vânzarea reţelei sale de cablu) pentru a ţine în viaţă ziarul “Timişoara”, la care am avut onoarea să lucrez şi eu. În ultimii ani făcea transporturi din Germania pentru a câştiga bani pentru ziar. citeşte