Aparfalva, Mako – Presa maghiară informează că Uniunea Varalja din Budapesta
planuieste pentru luna octombrie să organizeze o demonstraţie de blocare a
traficului rutier pe un sens, ca acţiune de protest împotriva proiectului de la
Roşia Montană, care va folosi tehnologia bazată pe cianuri.
Protestatarii susţin că, în cazul în care se va rupe barajul lacului de decantare,
Mureşul va fi poluat şi este în pericol alimentarea oraşului Mako şi existenţa
unei rezerve de “apă vie” va fi ameninţată. Românii nu au protestat faţă de dezastrul minier de la Csincse.
Uniunea Varalja se defineşte ca o organizaţie care îşi asumă valorile tradiţionale,
de numele ei se leagă acţiuni împotriva demolării unor clădiri declarate monument
istoric. Totodată a strâns peste 40.000 de semnături împotriva proiectului de lege
care dădea dreptul slovacilor să-şi folosească limba maternă în şcoli.
Gabor Porhajas, liderul organizaţiei, a declarat ca acţiunea a fost deja anunţată
la politie.
La demonstraţie vor să participare persoane nu numai din judeţul Csongrad, ci şi din toată ţara, de exemplu şi din judeţele Heves şi Komarom-Esztergom, anunţă organizatorii.
Românii nu vor protesta împotriva actului de cedare a averii lui Gojdu, cotată azi la aproape 1 miliard de dolari, parafat de Mihai Răzvan Ungureanu, de pe vremea când era ministru de externe.
Taguri: Aparfalva, Gabor Porhajas, Mako, Uniunea Varalja