La fel cum piloții de avioane de linie se antrenează mai întâi zeci şi sute de ore pe simulatoare de zbor înainte de-a transporta sute de oameni cu 800 de kilometri pe oră, și noi cei care trebuie să ne administrăm propria viaţă ca pe o cursă cu obstacole avem un teren de antrenament similar. Vreau să prezint în câteva puncte esenţiale cum reuşeste un joc banal, adesea ignorat de firile prea cuminţi, să simuleze perfect situaţii importante din viaţă şi mai ales să ne antreneze să le gestionăm perfect.
Este vorba de jocul de poker. Nu vă lăsaţi amăgiţi că nu l-aţi învăţat la şcoală sau că vecinii și prietenii nu-l joacă mereu. În Statele Unite este joc naţional. În serile din weekend, zeci și sute de mii de americani decenţi se strâng în jurul unei mese, îşi împart jetoane şi joacă poker. Prietenii încearcă să se blufeze între ei fără milă şi, dincolo de distracţia fără egal pe care o oferă o partidă de poker, ei mai profită într-un fel: învaţă să-şi negocieze eficient situaţiile din viaţa de zi cu zi. Și faptul că americanii sunt cel mai pragmatic şi eficient popor din lume spune multe despre pasiunea lor pentru acest joc. Voi încerca în câteva paragrafe scurte să explic de ce și cum reuşeşte pokerul sa fie un mare profesor de viaţă pentru cei care îl joacă.
Cel mai important lucru de ştiut este că în jocul de poker nu rezultatul unei mâini jucate este semnul că ai luat decizia bună. Dacă am câştigat sau nu mâna nu spune nimic despre corectitudinea deciziilor mele în acea mână. Pot juca perfect fără să câştig sau pot câştiga o mână jucând gresit. Asta pe moment. Pe termen lung însă, cei care iau deciziile corecte vor fi pe plus când se va trage linia (chiar dacă pe parcurs mai şi ratează unele mâini) iar cei care iau decizii greşite vor ieşi în deficit la final, chiar dacă pe parcurs au câştigat în unele situaţii izolate. Asta nu se întâmpla în tenis, de pildă. Pe teren, dacă Simona Halep a decis greşit, punctul merge la adversar. Dacă a decis corect, punctul e al ei. Invariabil.
Ei bine, la jocul de poker mai intră ceva în discuţie, ceva care face ca pe termen scurt performanţa să nu depindă imediat şi direct de competenţă: felul aleator în care vin cărţile. Oricât de bun ai fi, când primești o mână proastă, tot ce poţi face este să cedezi mâna oponentului şi să speri la mâna următoare. Ca în viaţă. Meritele personale nu sunt imediat răsplătite. Ba uneori sunt chiar penalizate. Și invers, în viaţă adesea nepriceperea este recompensată, spre uimirea noastră, a celor pregătiţi. Și când se întâmplă asta, ce facem? Începem să regretăm că am fost corecţi, că am procedat bine, căci uite ăla cum a reuşit fără merite. Uite cum în viaţa asta nedreaptă cei nepregătiţi ajung mereu în faţă şi cei competenţi şi corecţi sunt lăsaţi în urmă. În concluzie, hai să facem şi noi ca ei: să ne bazăm pe şansă, pe contexte nefaste şi vom reuşi şi noi ca ei. Ei bine, concluzia aceasta este greşită, și un jucător bun de poker nu va cădea în această capcană. El ştie că, jucând în mod constant corect, până la urmă va ajunge mai bine decât cei care joacă greşit, indiferent de fluctuaţiile de moment. Și va continua să facă o dată şi încă o dată mișcarea corectă, indiferent de rezultat. E drept, tentaţia să îţi acuzi propriul destin sau societatea cea nedreaptă de conspiraţii împotriva ta este mare. Cine poate suporta cu inima uşoară să vadă că decizia lui onestă şi corectă este penalizată iar oponentul care a acţionat complet eronat este recompensat? Jucătorii buni de poker pot suporta asta cu zâmbetul pe buze. În poker, situaţia are și un nume: “bad beat“ – în traducere ar fi, să spunem, “înfrângere nedreaptă”. Adică momentul când cel care a jucat incorect câştigă mâna şi ia potul de la cel care a jucat corect. Jucătorii de poker ştiu însă limpede că aceste “bad beat-uri” fac parte din joc, sunt inevitabile şi, mai ales, nu influenţează bilanţul final. O lecţie de viaţă fabuloasă.
Taguri: bad beat, halep, poker
