O cucoană era profesoară de sat, când încă îi mai zâmbea Ceauşescu de pe perete. A încercat şi ea să intre în partid, dar nu a avut caracterizări bune. După căderea comunismului a plecat la Bucureşti să deretice, şi ea, prin casele boierilor de altă dată. Dădea destul de prost cu mopul, când nu dormea, mai trăgea cu urechea când mai spală şosetele copiiilor, calcă şi nu înţelegea limba stăpânilor.
Visa să ia locul boierului cel mare. Nu spunea nimănui gândul ei de taină. A participat la fel de fel de conjuraţii. După câteva eşecuri, a reuşit. Şi-a tocat rând pe rând toţi camarazii, după ce i-a supt de bani. A ajuns servitoarea, stăpână. S-a mutat în Penthouse. Are gargară multă. Se asociază cu toţi infractorii. Dă baluri în casele boiereşti cu toţi barbugii. Până şi fotografiile vintage le-a întors cu faţa la perete. Nu mai suportă să vadă, darmite să i se spună de vechii boieri. Acum ea e boieroaica. Cea mare. Dacă ar putea i-ar trimite pe moştenitorii adevăraţi la Canal. Incă nu poate. Dar ferească Dumnezeu, zic prietenii, când va ajunge Doamnă a Ţării Româneşti! Prăpăd va face. Gena de slugă nu-i dă pace.
Orice asemănare cu Crin Antonescu este pur întâmplătoare.
Taguri: becali, crin antonescu, pnl, poveste cu servitori
