mariusghilezan.ro

Va fi România o ţară terminată, aşa cum anunţa apocaliptic Ilie Şerbănescu? În niciun caz. Poporul român a găsit mereu resurse de regenerare. Ce-i lipseşte e un proiect de dezvoltare. Omul fiind sub vremi, încă de la Cronicar încoace, a ştiut să se mobilizeze când Domnitorul, Vodă sau Regele l-a condus cu înţelepciune şi fără să i se perceapă interesele personale.

Administraţia a ajuns la un nivel rar întâlnit de corupţie. Elitele sunt dependente de politic, ca niciodată în istoria ţării. Există pericolul, mai mare ca oricând, ca românii să se sature de România. Deja sunt aproape 4 mil în străinătate.  Citind recent materialul documentar al profesorului Florin Pinţescu “Consideraţii privind atitudinea germanilor şi românilor din Bucovina faţă de regimul românesc în anul 1919”, apărut în publicaţia “Codrul Cosminului”, nr. 5 din 1999, am înţeles mai bine ca oricând de ce ţăranul din  Bucovina îi zicea primarului la peste zece ani de la Marea Unire: “dar crăiuţii când se mai întorc?” Asta referindu-se la administra’ia habsburgică.

Venind din Timişoara, pot spune că există un sentiment de frustrare generală cum demult nu a mai existat. Bănăţenii sunt tot mai sătui. Plătesc impozite şi taxe tot mai mari, iar statul oferă tot mai puţin, la schimb. Autostrăzile rămân pe hârtie. Bolile se tratează în spitalele din Viena sau Szeged. Administraţia fiscală e tot mai împovărătoare. Autorităţile tot mai agresive, în comportament şi în atitudine. Spre ce ne îndreptăm?

Spre o disoluţie a statului. E o prostie să vorbim despre dictatură. Deşi suntem în NATO şi UE, României îi lipseşte un model. Şi cred că o apropiere de Germania şi de proiectul ei social ar fi o variantă de salvare, chiar dacă motorul economic al Europei trece printr-o sincopă.

Când au domnit nemţii, parcă aerul era mai respirabil şi oamenii aveau mai mult spor.