mariusghilezan.ro

După ce am asistat şi am şeruit revoluţia de la Chişinău, după ce am urmărit primăvara arabă pe twitter, după ce am văzut o sută de mii de unguri protestând la Budapesta, iată că şi în România facebook scoate câteva zeci de mii de oameni în stradă. La Târgu-Mureş, la Timişoara, la Bucureşti, la Craiova. Cum de s-a reuşit aşa o mobilizare prin mijloacele electornice? Simplu. Mesajul de susţinere a lui Arafat a fost scurt, simplu şi concis. Oamenii au ieşit în stradă de disperare. Nu mai răzbesc cu traiul de zi cu zi, grijile îii sufocă, li se cer doar taxe, fără să aibă şi drepturi. Antena 3 a avut şi aceasta un rol.

Totul e ca protestul să nu se stingă. Contrar noii legi a manifestaţiilor publice, oamenii au dreptul să se adune. E dreptul lor constituţional.

Dacă puterea face greşeala de a riposta armat, ESTE TERMINATĂ!

Pe majoritatea celor care au şeruit mesajele de susţinere ale lui Arafat îi cunosc. Sunt oameni simpli. Trist este că oengeurile stau la adăpostul fondurilor structurale, dijmuite de guvern, că intelectualii deplâng runda pierdută de pugilistul Traian Băsescu, că liderii partidelor de opoziţie mângâie motanul şi blăniţele nevestelor.

Aşa mi s-a făcut iar dor de Corneliu Coposu. De Ticu Dumitrescu. De Bani Ghica. De Ion Diaconescu. De George Şerban. De Ogoreanu. De Elisabeta Rizea. de băbuţele mele anonime cu care mergeam la mitinguri. Nu cred că ar fi stat la căldura confortului dat de salariul de europarlamentar al consoartelor lor. Aşa cum fac Ponta şi Antonescu. Nici nu s-ar fi gândit să-şi culeagă o viaţă tihnită din intrarea în UE şi alegerile europarlamentare. Dacă nu erau azi în Piaţă, cu siguranţă făceau o noapte albă cu prietenii. Iar dimineaţă ar fi avut un plan de bătaie. Mi se face tare dor de ei.