mariusghilezan.ro

Ajung cu 10 minute trecute fix la Clinica Finesse de pe Dorobanţi.  Dau să mă scuz. Noroc că igienizarea spaţiului răstignirii mele, sub microscopul celebrului endodont Sergiu Nicola, e în plin proces. Nu miroase a dentist. O muscă doar rătăceşte prin spaţiul de sub tavanul de flori. Corp delict, era să strig. Stau calm. Nu mă agit. Ştiu că la medicii buni nu eşti sub haloul fricii. Comentez despre ştirea prezentată  de Sorin Dragomir pe Europa FM. La fiecare patru ore, un medic român hotărăşte să plece în străinătate. Doar anul acesta, 20.000 au ales Occidentul.

Muzică în surdină. Sunt poftit pe scaunul stomatologic. Nu înainte de a-mi trage dintele în chip. Aşa zic eu la radiografie. Doctorul Nicola coboară din robusteţea braţelor sale de luptător microscopul marca Zeiss. Mi se explică procedura. În timp ce-mi iau doza de adrenalină (de parcă n-aş avea destulă). Un pic de pauză spre amorţire. Idei, dialog simplu cu un distins personaj, deloc complicat. Un meseriaş, într-o lume de particulari. În gură mi se pune un prezervativ (nu ştiu cum se cheamă latexul care acoperă părţile bucale, nesupuse intervenţiei). Gust de plastic. Mă liniştesc. E de culoare tricoului meu. Intervenţia de pe măseaua de minte, mi se precizează, trebuie să dureze o oră. O veşnicie. Îmi zic. Dau să închid ochii. Să încerc ieşirea din starea de pacient şi intrarea într-o firavă simţire. Dar un ecran Sony mă stârneşte. E pentru prima oară în viaţă când îmi urmăresc operaţia. Senzaţie de film. Mă amuz, chiar dacă nu-mi place teveul. Încerc să compun un poem. Din boxele ascunse picură stropi dintr-o piesă despre durere. Zâmbesc în gând, buzele îmi sunt pironite sub plastic. Aud numere. De parcă aş fi pe Cape Canavaral. Nu ştiu ce măsoară. Dar totul e sub sigla Zeiss. Tehnică germană, inventivitate românească. Sunt liniştit. Doar timpul să treacă.

Doctorul Nicola e un salvator de dinţi. Mă gândesc să scriu pe blog. Să recomand prietenilor mei pe acest robust practician cu tehnici de fineţe. Poate de aici şi numele clinicii lui, Finesse. Niciun pic de durere. Muzică şi film.

Mi-a salvat dintele de minte, pe acela pe care particularii îl scot. Îi mulţumesc şi pentru că a avut răbdarea de a-mi citi o carte. Hoţia la români. Pe care, zice, că a devorat-o cu soţia sa.

Intră un medic mai tânăr. Sunt prezentat în altă calitate decât acela de pacient. Nu mă bosumflu că nu auzise de mine discipolul lui Hipocrat. Din diferenţa de vârstă, poate. Pentru a salva situaţia, doctorul Nicola plusează: e fost coleg de bancă al “părintelui paradontologiei româneşti moderne, Ştefan Stratul”, al cărui pacient sunt de-o viaţă. De când era să-mi pierd dinţii cu profesoara comunistă Delia Barbu, acum activistă dentară. La vremuri noi, tot ei. Dar România lui Sergiu, a mea, a lui Ştefan e diferită decât a lor, chiar şi dinţii îi avem altfel. Pentru că nu muşcăm din hălcile Securităţii, putem zâmbi fără rictus. Şi de aici nobleţea pe care ne-o purtăm, cu fineţe.

Căutaţi-l pe Sergiu Nicola şi nu veţi mai suferi. Numai dacă aveţi probleme de endodonţie. Căutaţi pe google ce-i şi cu profesia asta. Sunt sătul să tot explic că binele trebuie promovat, răul se propagă singur.