Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

Remember Ion Raţiu

98 de ani de la naşterea lui Ion Raţiu. Un om de poveste. Un gentleman. Îmi amintesc culorile pastel ale papioanelor sale colorate şi gazeta condusă de febleţea lui Doina Bâscă. Rămâne în memoria timpului cu preluarea şi adaptarea celebrei zicale a lui Voltaire: “Nu sunt de acord cu părerile tale, dar voi lupta până la moarte pentru dreptul tău de a le spune”. Ion Raţiu: “Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge, pentru ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” Superb. Un bătrân de poveste.

A coborât din lumea lorzilor pentru a candida în România sa natală. Vroia să fie preşedinte. Promitea pârtii de schii şi piscine românilor care nu doreau aşa ceva. A venit prea devreme pentru poporul român şi a plecat prea târziu pentru a fi un erou.

Nu eram printre cei apropiaţi domniei sale. Cu toate acestea, m-a invitat în 1999 să preiau conducerea ziarului “Cotidianul”. Recunosc că am cerut o sumă cam mare pentru vremea accea. A acceptat, în schimb, Ion Cristoiu, la vremea aceea dat afară de la Bulina roşie.

ion_ratiu_mineriada_1991_02468600Îi port un viu omagiu pentru că a adus starea de demnitate Parlamentului României. E de neimaginat vreo istorie a parlamentarismului românesc fără figura sa sobră atunci când forul suprem era luat cu asalt de mineri.

Astăzi Fundaţia Ion Raţiu i-a acordat marele premiu lui Cătălin Tolontan. Ce credeţi că a făcut cronicarul sportiv? Şi-a tras pantaloni roşii, să fie în acord cu fistichiul cosmopolit al memoriei marelui fruntaş, înţeles prea puţin de contemporani. Îmi fac şi eu mea culpa.

Taguri: , , ,

Articole asemanatoare

Commentarii (2)

  1. Jun 7, 2015

    Stoica Rodica

    Recunostinta si neuitare!

  2. Jan 13, 2018

    Adrian

    Celebrul citat nu este al lui Voltaire, vezi:
    https://en.wikipedia.org/wiki/Evelyn_Beatrice_Hall

    Dar este o excelenta definitie a spiritului democratiei!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.