Lângă fişier, acuzatorii,
la perete ei,
afară, cocoşii armelor
crestează ultimul ţipăt de vânt,
e destul de mult plumb,
în aer pluteşte Comedia dansantă,
răpăitului de gloanţe
i se fixează cătarea,
nu mai e timp de-o ploşniţă,
în gât se opri,
sfârşitul desert,
îmbucat,
de-o respiraţie trucată.
Sentinţa se execută,
nu se discută,
călăul bate gongul final.
Sfârşitul lor
zămisleşte o izbăvire –
pârtie pentru fătul nenăscut,
o primenire.
Priveşte Învierea,
Cocoşul nici nu cântă de trei ori
şi stabilimentul se şi predă Gărzii Regale.
În mărinimia sa, Majestatea va semna graţierea,
urâtul nu trebuie ucis,
Dumnezeu îi iartă pe toţi
prin vrerea Unsului Său.
Cu mir învăluie taina iertării
Domnul în jilţ dă binecuvântarea
greşiţilor noştri,
Amin.
Taguri: marius ghilezan, poate fi adevărat, poem
