Editura Humanitas a tras vreo trei tiraje din “În sfârşit nefumător.” Nu credeam că se va vinde atât de mult în România, cartea lui Allen Carr, britanicul care, conform poveştii, fuma 100 de ţigări pe zi. Acum a murit. Sigur că pe certificatul său de deces nu scrie “nerăpus de fumat.”
Prezent în Ardeal la vreo trei companii serioase, aflu că mai mulţi directori se lăsaseră de fumat. Am întrebat motivul? Ascultaseră Audiobook-ul În sfârşit nefumător. Mi l-au promis şi mie. Ciudat e că niciunul nu cumpărase. Copiile se rostogoleau de la unii la alţii prin net. Revoltat, l-am sunat pe Răzvan Pahonţu, unul dintre managerii editurii: “Uite, ditamai directorii, îşi multiplică Audiobook-urile, fără să aibă vreun complex de vinovăţie”. Aflat în Haga, la un Congres al creştin-democraţilor olandezi, m-am dus împreună cu o ziaristă bulgăroaică, pe plaja de lângă hotelul Carlton şi ne-am întors cu braţele pline de CD-uri. Unul dintre parlamentari ne-a întrebat la întoarcerea noastră rapidă, de unde am luat CD-urile, pentru că până în centru era o bucată bună de drum. I-am spus că de la corturi. A cerut unul să-l vadă. A sărit ca ars. “Nu are timbru!” “E fake!” “Strică aparatul.” În zadar i-am explicat că acestea nu fac niciun rău consumatorului, doar producătorului. Nu ştia ce e aceea piratare. Acum, după 16 ani, are şi el Partidul Piraţilor.
Sub imboldul obiceiului balcanic, mi-am coborât şi eu cartea, de aici.
Trebuie să o citeşti până la final. Terapia psihologică e foarte intereseantă. Tare mi-a plăcut explicaţia motivului pentru care omul se dă cu capul de pereţi. Pentru a se simţi bine când nu se mai loveşte. Aşa şi cu fumatul.
Taguri: Allen Carr, În sfârşit nefumător, pirateria, Răzvan Pahonţu, scribd
