Pe 24 mai 2015, liberalii se pregătesc de ceremonia celor 140 de ani de la înfiinţarea formaţiunii de către Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu. Conservatorii din partid nu ştiu cum să o anunţe, ca pe o aniversare sau ca pe un parastas?
Surse apropiate grupului liberal din Camera Deputaţilor dau ca sigură pregătirea colivei. Noii liberali vor veni cu straiele de nuntă, ei pot spune că s-au măritat (În Ardeal, mirelui care se mută în casa fetei i se spune că s-a măritat). Tânărul demonizat în Evanghelia după Luca trăia şi el despărţit de viaţă, în apropierea morţii: „în casă nu mai locuia, ci printre morminte”. Deopotrivă, îi era rece, pentru că „de multă vreme nu mai punea haină pe el” (Luc. 8, 27).
Oricum iar aş face testul potretelor din sediile PNL. Care e Ion C. Brătianu şi care e Ion I.C. Brătianu?