Corina, soţia lui Michael Schumacher a anunţat că a finalizat dotarea apartamentului în care va fi adus soţul ei. Conform presei de specialitate, a cheltuit 19 milioane de dolari pentru amenajarea spaţiului şi crearea condiţiilor medicale, la standardele cele mei bune. Pentru mutarea sa din spital, medicii şi-au dat acordul. O echipă îl va supraveghea permanent acasă. Şansele revenirii sale sunt minime.
Privindu-i casa din Elveţia, de câteva zeci de milioane de dolari şi insula proprie, donată de şeikul Emiratelor Unite Arabe, în valoare de şapte milioane de dolari, nu pot să mă gândesc mai mult la faptul că cea mai mare avere a unui om este VIAŢA.
Chiar ieri am predat editurii noua mea carte: “Anatomia succesului,” de convorbiri cu profesorul Dorin Sarafoleanu, despre acest miracol dat de Dumnezeu şi cum cei mai bogaţi oameni ai României vin la spital cu ce au mai de preţ pe lume: VIAŢA.
“Omul când vine la tine, îţi încredinţează ţie ca medic, mai mult decât unei bănci,
ce are el mai de preţ, viaţa lui.” (prof. doctor Dorin Sarafoleanu)
Gestul Corinei e înduioşător şi remarcabil. Dar oricâte milioane de dolari ar avea nu-l va putea scoate din starea vegetală. Poate văzând ce a păţit unul dintre marii campioni ai lumii vom şti să preţuim mai mult cea mai mare bogăţie de pe pământ.
Taguri: casa DIN ELVETIA, CORINA SCHUMACHER, INSULA SEIK, Michael Schumacher