Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

Maica Alexandra, prinţesa care a pierdut totul în viaţă câştigându-şi nemurirea

Am fost înzestrată cu nepreţuitul dar de a nu mă îndoi niciodată.”

Principesa Ileana, fiica cea mai mică a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, mătuşa Regelui Mihai, s-a trezit în iarna anului 1948 că nu mai poate intra în Castelul Bran, trupele de ocupaţie punând sechestru pe toate bunurile sale. În popor i se spunea “Domniţa.”A luat cu ea doar o casetă cu pământ românesc. Cu greu a convins vameşii că e unicul lucru de valoare care-l ia cu ea. Blândeţea sa l-a făcut invidios până şi pe fratele ei Carol al ll-lea. Căsătorită cu Arhiducele Anton al Austriei a trebuit să-şi aducă pe lume cei şase copiii în afara ţării. Era prea populară în Regatul României. Semăna cu iubita sa mamă, regina Maria. După moartea fiicei sale Maria Ileana (Minola), în accident de avion şi a soţului acesteia, după dispariţia prematură a primului născut, Ştefan, şi divorţul de prinţul austriac se căsătoreşte cu doctorul Ştefan Isărescu. Mariajul cu fiul de boier mehedinţean nu durează decât cinci ani, în 1961 decide să se călugărească.


Maica Alexandra a devenit stareța mănăstirii cu hramul “Schimbarea la față” din Ellwood City, Pennsylvania, până la moartea sa în 1991. A putut să-şi revadă ţara doar în 1990, când a fost invitată de Asociaţia caritabilă Christiana. A acordat la plecare din ţară, un  emoţionant interviu lui Nicolae Stroescu Stânişoară la Europa liberă.

Puţin cunoscută este viaţa sa americană, mai ales după despărţirea de Ştefan Isărescu, cel de-al doilea său soţ. A trebuit să muncească, să gătească, să aibă grijă de cei cinci copiii ai săi. Niciodată nu a renunţat la dragostea ei faţă de ţară. Nu mulţi români ştiu că în Catedrala Bisericii Episcopale din New York,  undeva  în Capela dedicata cultului ortodox, sub icoana bizantină, moştenită de la mama Sa – Regina Maria şi donată bisericii, se afla şi o casetă cu pământ românesc. Pe plăcuţa de bronz ce  era alăturată şi pe care trona vechea Stema a României, erau încrustate următoarele cuvinte: “În memoria părinţilor mei, Regele Ferdinand şi Regina Maria, precum şi a tuturor celor care s-au sacrificat pentru Ţară. Aici se găseşte o particica de pământ românesc LIBER”.

“Inclinaţiile mele religioase au trecut prin multe fluctuaţii, căci am fost atrasă când de o formă, când de alta; dar credinţa profundă în existenţa unui Tată ceresc ce ni s-a arătat prin Fiul Său nu m-a părăsit niciodată. Am fost înzestrată cu nepreţuitul dar de a nu mă îndoi niciodată.” nota într-un eseu ce se poate citi la finalul cărţii în limba română “Trăiesc din nou” (Ed. Humanitas, Bucuresti, 2008), eseu cu titlul “Credinţa lăuntrică”. Puţini ştiu că a scris o carte despre îngeri cu mult înaintea lui Andrei Pleşu. Avea un talent portretistic, probabil inspirat de la mama sa. Ei chiar i s-au relevat îngerii. Ştia să iubească şi să-şi păstreze credinţa ortodoxă.

În 1991, Maica Alexandra s-a sfârşit la Ellwood, unde este şi înmormântată. Troiţa maramureşeană aminteşte americanilor că priveliştea de “rolling hills” seamănă foarte mult cu cele transilvane. Pe ea scrie “în amintirea martirilor care au suferit în închisorile comuniste”.

Taguri: , , ,

Articole asemanatoare

Commentarii (3)

  1. Jan 7, 2013

    Roxana Iordache

    Superb!

    La mulţi ani!

  2. Dec 9, 2015

    Olimpia Iancu

    Istorie citită printre lacrimi.Am crescut cu acest cult al Monarhiei.Bunicul meu a fost pe peronul din Caransebeș,la trecerea trenuluicare il ducea in exil pe Rege.Nu și-a revenit niciodata din asta,era distrus fiindca nu a avut voie sa-i dea onorul.

  3. Jan 21, 2016

    Octav Fulger

    Dureros de trist!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.