Întotdeauna mă întorc cu plăcere la Lugoj. Acolo, unde probabil cărţile mele au cel mai fidel public. Le sunt pe plac bănăţenilor mei, pentru că îi preţuiesc mult şi mă simt în acord cu vibraţiile lor sufleteşti. Comuniunea mea spirituală cu intelectualii localităţii lui Béla Lugosi, C. Brediceanu, C. Petrasievici nu ar fi putut fi împlinită fără întâlnirea iniţiatică, de sub flama violetă, cu Henrieta Szabo, care m-a invitat prin 2004 la Lugoj pentru lansarea romanul meu sportiv FURIA. 
Culmea, volumul s-a lansat în holul universităţii, doar nu degeaba spuneam în carte că “fotbalul este o academie”. Au urmat alte reuniuni din care am câştigat mai multe prietenii. La sfârşitul săptămânii trecute am lansat “Medi, cu ochiul sticlos”, împreună cu poetul George Lână la Teatrul Municipal. De-a lungul timpului, niciunde în ţară nu am avut critici mai aplecaţi spre spiritul şi litera textului ca la Lugoj. De aceea le port recunoştinţă. Ioan Ardeleanu şi Constantin Buiciuc nu mai sunt printre noi. Dar Simona Avram, Ela Jakab, Adriana Weimer se întrec în interpretarea înţelesurilor ascunse ale metaforelor. Nici chiar atât de “rătăciţi” în abisul filosofiei, iubirii de Dumnezeu, al frumosului uman, cum exagera autorul articolului “La Lugoj, poezia e la ea acasă.” Oricum, m-a făcut să roşesc. Promit că revin. Tare aş merge pe Văile Nerei, nu departe de “capitala culturală a Banatului”, aşa cum o definea poetul George Lână, omul care mi-a dat încredere în forţa poeziei mele.
“Lugojul – capitala culturală a Banatului”
