rippled jeans

Poţi ieşi la vânătoare de lei în ripped jeans?

  Blugii rupţi nu sunt pentru oricând şi oricine. E un timp de purtat şi unul de agăţat. Vremea când babele luau pantalonii rupţi şi îi coseau a trecut. Îmi amintesc că într-o carte, de acum jumătate de deceniu, Michel citeşte

poker

Un joc dur ca viaţa, frumos ca viaţa, pe care n-ar strica să-l știm cu toţi

    La fel cum piloții de avioane de linie se antrenează mai întâi zeci şi sute de ore pe simulatoare de zbor înainte de-a transporta sute de oameni cu 800 de kilometri pe oră, și noi cei care trebuie citeşte

miciuri 2

Poema muncii

Sfârâie micii în jar proletar ard hălcile în furci de grătar fum de mahorcă mesenii cinstesc halbe la metru berarii servesc.   iar defilează izmele de miciuri Nicio paradă, doar răstigniri prin beciuri.   Dincolo de geam, dublurile privesc cu citeşte

floriile

Intrarea lui Iisus în Ierusalim

Astăzi e ziua în care Iisus intră în Ierusalim călare pe un asin. Îl înviase pe Lazăr, mulţimea îl însoţea. Cei mulţi strigau: “Osana!” În limba ebraică însemna “salvează-ne.” Oamenii l-au văzut în timp ce dărâmă tarabele negustorilor şi cum citeşte

stoicov 2

Duelul Stoicov-Manolo s-a sfârşit

Adrian Stoicov şi-a dat jos tricoul de antrenor pentru a urca la cer şi a întregi echipa galactică a lui Poli. S-a sfârşit la doar 49 de ani, un cancer fudroiant l-a terminat în mai puţin de două luni. Un citeşte

Între sinecuriştii puterii şi puterea lipsei de sinecură

profet

Nu e prima oară când susţin că elita intelectuală română nu a ieşit din medievalism. Împreună cu alţi doisprezece intelectuali neînregimentaţi politic am publicat o carte manifest IDOLII FORULUI, epuizată în mai puţin de un an. Ne-am pronunţat împotriva paradigmei profet-discipol,  ce mai populează încă stabilimentul cultural român, o moştenire a feudalismului târziu. Ne-am constituit formal într-o stilistică simplă împotriva remanenţei miturilor genialităţii fără idei geniale, simplu cuprinse în sintagma:
“enciclopedismului de coafor”. Am propus cititorilor un nou model: acela al intelectualului specializat. Un profesionist al domeniului său de activitate care nu participă la activitatea meşteşugărească a “datului cu părerea despre creşterea brusturelui, totodată cu şlefuirea pietrei filosofale”. Reprezentantul de PR al editurii Corint a strâns peste 50 de comentarii despre această lucrare, un record pentru o carte de idei.

Citind azi articolul de anchetă “Numai deconturile lui Patapievici şi Mihăieş au fost de 586.651,35 RON“, am stat pe gânduri. Oare dacă cei doi corifei ai literelor au avut aşa mari subvenţii, de ce nu au reuşit să publice măcar un Letopiseţ al ţărilor române, precum hatmanul Ion Neculce, vornic al curţii Lui Cantemir? Înţeleg că fără banii visteriei domnneşti, cronicarul Anton Maria Del Chiaro nu ne-ar fi mărturisit despre obicieiurile curţii lui Brâncoveanu. În epoca fanariotă, locul măscăricilor tradiţionali era luat de şoitari, recrutaţi după moda constantinopolitană, dintre slugile domnului. Purtau pe cap calpace mari de blană, de care atârnau mici oglinzi şi ţineau în mâini bastoane cu clopotei din argint. Fără cronicarii plătiţi de domnii vremelnici nu am fi ştiut de acest giumbuşluc de epocă.

Sigur că voi fi împroşcat cu scârbavnice spute dacă voi mărturisi de interesele pecuniare ale lui  Niccolò Machiavelli în promovarea despotului luminat, Cesare Borgia, în Florenţa mistuită de conflictele dintre Lorenzo şi Savanarola. Sau că Michelangelo Bounarotti ar fi fost nebăgat în seamă de Papa Clement al Vll-lea, fără operele realizate cu sprijinul financiar al familiei de Medici.

brucan liiceanuDar, potoliţi-vă-ţi! Gabriel Liiceanu nu e Ion Neculce, cum nici Traian Băsescu familia de Medici, chiar dacă a tratat criza şi a băgat mulţimea în carantină (s)forţată. Apropo de Ludovico Moro (Sforza), mai reuşea Leonardo da Vinci să inventeze atâtea minuni fără ajutorul său financiar? Categoric, nu!

Dar paradigma secolului XXI  este în termenii dictatului pieţei. Intelectualii publici trebuie să creeze politici concurenţiale, astfel încât selecţia granturilor să nu fie arbitrară. Cel cu naturelul simţitor de despoţi luminaţi e imediat simţit de mulţime şi devine necredibil. Gabriel Liiceanu ştie mai bine ca mine ce a spus Vargas Llosa: “un scriitor care intră în politică îşi pierde cu bună ştiinţă jumătate de cititori”. Adică partea adversă, politic. În democraţiile liberale, autorii vând dacă aduc valoare şi creează curente. Dar la noi, încă se judecă între “ai noştri” şi “ai lor”. Ce contează că în “Cortina de fier”, Mihăieş l-a făcut praf pe Băsescu? Oricum despotul simte pupătura de pe inel, nu puterea arbitrară a slovelor. Şi aici patapliceenii au fost campioni. S-au constituit în sectă şi acum decontează neîmplinirea miracolelor. E şi asta o formă de “sub”zistenţă prin cultură. Nicolae Manolescu este de aproape opt ani într-o sinecură la Paris. O leafă de 8000 de euro nu e mică. Ce a creat în această perioadă? Să nu se înţeleagă că fac apologia scrierilor în lupanarele proletare.

Norman Manea este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români. nu a beneficiat de stipendii ale statului român. În schimb, Mircea Cărtărescu a avut mai bine de 100 000 de euro sprijin doar pentru traduceri în străinătate.

Categoric, Idolii forului trebuie să aibă o nouă ediţie revizuită şi adăugită pentru ca dilematicii căzuţi în adoraţia sistemică să se poată ridica la înalta condiţie de interpreţi ai Adevărului.

 

 

Taguri: , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.