Serafim Man a fost stareţul de la Rohia care, în ciuda adversităţilor timpurilor faţă de religie şi elita intelectuală, l-a călugărit în secret în seara zilei de 16 august 1979 pe Nicolae Steinhardt. În 12 februarie 2013, în chip de înger cu misiunea îndeplinită, s-a ridicat la cer, după 60 de ani de statornică râvnă de ctitor. A fost unul dintre cei mai mari duhovnici ai neamului românesc.
“Ce ai făcut, l-ai călugărit pe evreu?”, l-a întrebat uşor dojenitor Arhiepiscopul Teofil.  Stareţul  a argumentat că ştiinţa şi religia nu sunt contradictorii, că Steinhardt studiase toate religiile, nu fusese căsătorit şi nu avea copii, nu lipsea de la liturghie, muncea şi se ruga.

Înainte de actul convertirii filosofului, călugărul Serafim a fost la Cluj, la clinica de Oncologie, unde i s-a pus diagnosticul de cancer în stare terminală. Pe drum s-a rugat Sfintei Fecioare Maria. Dacă misiunea lui s-a încheiat, Dumnezeu să-l ia, dar dacă mai are vreun rost pe lume să-l vindece. Întors la mănăstire, s-a destăinuit ierarhului din Maramureş, “nu muream liniştit dacă nu îmi respectam promisiunea faţă de filosof care era şi el bolnav”. Nu a fost persecutat pentru fapta sa. Mai mult, Dumnezeu l-a vindecat şi a mai trăit încă 30 de ani. Călugării de azi sunt convinşi că fapta din 16 august 1979, binecuvântarea dată filosofului, i-a fost tare plăcută lui Dumnezeu. Ulterior, l-a lăsat pe călugărul Nicolae să predice.

Povestea duhovnicului Serafim e demnă de cartea de istorie a neamului românesc. De prunc, a urcat muntele pentru a lucra la Mănăstirea Rohia, o aşezare monahală încă „tânără”. Stareţ era Justinian, devenit ulterior mitropolit de Maramureş. Într-o zi, fiind flăcăiandru, împreună cu un alt băiat din satul lui, Boiereni, a venit la mănăstire. Era în toamna lui 1952. Cum mănăstirea era mai săracă, în timpul iernii a fost trimis la Topliţa. În ianuarie 1953, omul care avea grijă de oile mănăstirii Rohia a murit, aşa că, Serafim Man a fost rechemat să ia în pază oile. Trei ani a fost păstor. Mergea cu oile pe dealuri şi citea, rând pe rând, cărţile din biblioteca mănăstirii. În 1955, de Sf. Prooroc Ilie, s-a călugărit. Un decret nevrednic al stăpânirii comuniste l-a alungat din mănăstire pentru o scurtă vreme. Justinian  s-a înscris la Seminar şi l-a chemat la Rohia să-i ţină locul. Vreme de doi ani i-a încredinţat pe rând treburile gospodăreşti ale mănăstirii. Îl pregătea să devină stareţ. În ’73, Justinian a plecat la Cluj, iar Serafim Man a rămas stareţ. Pe atunci, Mănăstirea avea o obşte mică, de trei-patru călugări. A reuşit să construiască treptele, casa poetului, noi chilii şi a adunat aproate 27.000 de cărţi.

Recomandările lui Steinhardt pentru a învinge sistemul

De mic îi plăcea să citească. Nu a făcut nicio şcoală. Împlinirea spirituală a dobândit-o de la călugării mai bătrâni, de la ocrotitorul său Iustinian şi de la cărţile pe care le aduna la mănăstire. Şi-a dorit mult să-l cunoască pe Noica, cel care i l-a recomandat pe Nicolae Steinhardt, evreul cu drag de ortodoxism. Stareţul mănăstirii Rohia era în căutarea unui om care să rânduie cărţile în bibliotecă. Şi aşa a ajuns Steinhardt la Rohia ca bibliotecar “fără bani”. În schimbul lucrului făcut i-ar fi cerut stareţului să-l călugărească. Şi de aici frumoasa lecţie de viaţă de la Rohia, mănăstire care poartă încă taine necunoscute.

Gospodarii mănăstirii ridică un Centrul Cultural Nicolae Steinhardt. Deasupra vor fi mereu deschise braţele îngerului Serafim, fără de care multe nu ar fi prins viaţă.