A trecut o săptămână de la marea supriză pe care mi-a făcut-o extrem de generosul regizor timişorean Cosmin Pleşa, mare fan al scrierilor mele, montând pasaje din cartea mea “Furia” pe scena Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi. Când un laureat al unui mare premiu internaţional, precum cel câştigat la Moscova, “Cavalerul de Argint,” te simţi ca autor mai legitimat pentru “cei mai frumoşi ani ce or să vie”, vorba druckeriei.
Poate dacă evenimentul s-ar fi întâmplat la Timişoara, locul de unde pleacă personajul meu Cosmin Sfăt în războiul său cu lumea fotbalistică, nu m-ar fi impresionat atât de mult. Dar să auzi în dulşili grai moldovenesc aventura unui drucker polist n-ai cum să nu te topeşti de emoţie. Regizorul l-a distribuit pe Arun Cotic, un student la actorie, în rolul principal. Interesant este că nu a fost niciodată pe un stadion şi de aici e şi mai valoroasă interpretarea, jocul scenic, întreaga nebunie. Camelia Dilbea a jucat rolul Gertrudei, iubita lui Cosmin Sfăt din roman, iar Dragoş Maftei, tot tânăr, a jucat rolul povestitorului.
Dar ce s-a întâmplat? Regizorul a avut un examen cu minunaţii profesori ieşeni. A folosit meciul Poli-Dinamo din 1987 ca pretext pentru o lecţie de iubire juvenilă.Mi-au dat lacrimile.
Povestitorul a deschis ușa de acces a spectatorilor și i-a invitat în sală pe spectatori. În același timp transmitea în direct un meci de fotbal…
Pentru că personajul meu Cosmin Sfăt nu prea are un nume rostit în carte, aducând un elogiu regelui nostru drag, i-a spus simplu Mihai. Mihai și Gertrude erau printre spectatori.
Povestitorul era îmbrăcat în pantaloni de costum de lână, cu o cămașă în carouri violet și cu vesta de la costum.
Mihai purta, cum altfel, un tricou violet, pe spatele căruia era scris GHILE. Cum să nu te emoţionezi, mai ales când tu ai născut personajele? Purta Nike, exact cum aveam eu în urmă cu aproape 30 de ani la meciul cu Dinamo. Ce nu ştie regizorul că erau cu două numere mai mari şi purtam vată în vârfuri:-)
Gertrude, în blugi şi tricou roşu, purta ghetuţe soldăţeşti.
Pe scurt, din acest joc al actorilor care sugera terenul și tribuna de la meciul de spirit şi frondă cu Dinamo (şocantă a fost explozia de nebunie a lui Mihai la golul lui Varga n.a.), a trecut brusc la experienţa viață din Germania, atunci când la capătul răbdării și al suferinței, personajul principal a ajuns la fosta lui iubită Gertrude în Germania, crezând că toate problemele lui au luat sfârșit. Doar credea, pentru că ceea ce-l aștepta acolo era de fapt peste puterea de înțelegere sau suportare a multora dintre semenii noștri. Practic drama transfugilor! Scena morţii unui coleg în hazna este memorabilă.
Din iadul persecuţiilor, am asistat la o trecere cu mult rafinament la clipele de iubire dintre cei doi tineri, când el – extrem de sfios – îi făcea declaraţii juvenile iubitei sale, unde altundeva decât la Viena!
Iubita lui, deja stabilită în Germania și financiar fără nici un fel de emoție, l-a invitat într-o minunată excursie la Viena… Capitala Marelui Imperiu…
Din mijlocul acestor amintiri extrem de plăcute, blitz s-a trecut spre copilărie, la prima lor întâlnire, în ‘Românica,’ când și-a luat inima în dinți și a invitat-o pentru prima dată la cinema – și unde – în loc să o lase să urmărească filmul i-a povestit el câte-n lună și în stele…
Până când fata n-a mai suportat și l-a lăsat cu ochii-n soare… De fapt în cinema! 🙂
Finalul este despre Moartea ca JOC. Sau Jocul morții. Prilej pentru regizor de a închide lanţul de iubire.
Pretextul piesei a fost jocul de fotbal cu regulile sale. Dar în final, acelaşi minunat creator, a pus excepţional în scenă pasajul morţii personajului principal, de la moartea lui imaginară, la cea reală. Acolo am încercat să-mi calibrez puterile realismului magic. Se spune că am şi reuşit. Cel puţin după jocul actorilor în devenire.
‘Spectacolul’ a început prin deschiderea unui cerc al jocului. De fotbal. S-a închis cu pretextul unui altfel de joc. Moartea. Un joc ale cărui reguli deși nu noi le stabilim îl jucăm… De voie sau de nevoie! 🙂
Practic Supra-Tema acestei adaptări era Jocul!
Și diferența între joaca unui copil și jocul unui matur naște furia aceea despre care am încercat să vorbesc în carte. Care este diferența între Joc și Joacă?
Dacă la celelalte jocuri mai schimbăm, din când în când, regulile, la acest ultim joc, cel puțin până acum nu am reușit să le schimbăm… Și ce bine!
Există totuși o excepție!
A existat, cândva demult, ‘un Jucător’ care nu a schimbat regula jocului…
Dimpotrivă! A intrat Viu în Moarte și a ÎNVINS-O pe ea…
Cu VIAȚA LUI!
De unde și titlul adaptării:
‘SE POATE COLORA CERUL?‘
Şi cerul fireşte era violet.
La final profesorii m-au întrebat dacă-mi recunosc textul. 100% am răspuns.
Mulţumesc lui Cosmin Pleşa şi admirabililor tineri ieşeni!
Taguri: Arun Cotic, Camelia Dilbea, cosmin plesa, Dragoş Maftei, furia, se poate colora cerul
