Măi, Viviane Reding, n-am să-ţi scriu în termenii politeţii de salon. Duduie, îţi voi, pronunţa numele, mai pe româneşte, Rednic.N-am cum să te respect, pentru că nici mata n-ai catadiscit să ne respecţi. Te declari şocată pe twitter de “inadmisibile presiuni asupra judecătorilor de la Curtea Constituţională”. Eşti zdravănă la cap?
Te joci cu noi pe reţele de socializare, precum Badea & Sun? Cine ţi-a spus, fă, că butoaiele din Curtea Constituţională sunt sub presiune? Băiatul care ţipă zilnic din faţa căsuţei cu zăbrele? Te credeam până de curând o ditamai instituţie. Acum m-am lămurit. Eşti şi tu o comisăriţă. Vai, Doamne, cum te-ai degradat. Acum vreo cincisprezece ani, te-am cunoscut în Biroul de presă al PE. Aşteptai, la fel ca şi mine, să intri la Wilfried Martens, preşedintele de atunci al PPE. Parcă aveai ca şi mine un carnet şi un pix. Nu ştiam că peste un sfert de veac îţi vor creşte ochelari de cal în creştet. Poate nu mai pierdeam vremea cu tine să discutăm cioace despre ţara mea. Nici nu ştiai cine e Corneliu Coposu. Atunci, te-am înţeles, erai o ignorantă. Între timp ai ajuns mare, ditamai comisăreasă. Credeam că din meseria de jurnalist ai învăţat principiul SCRIERII pe bază de documentare. Nu după ureche. Ai văzut aparatele de presiune, lovitura de stat de la Bucureşti, pe care eu nu le văd? Iartă-mă dar tancuri nu sunt în Bucureşti decât la Diverta. Vrei să-ţi trimit unul teleghidat? Să te joci de-a războiul cu cei trei copiii ai tăi? Ştiu. Acum sunt mari. Dar mai ai timp, bunică fiind, să dai în mintea celor mici. Deja ai deraiat.
Când tu te jucai cu lopăţica prin presa de salon, eu călăream tancurile adevărate în Timişoara. N-ai scris un rând, când mai erai ziaristă, despre suferinţele noastre. Acum, ne judeci conducătorii. Spui ca o urechistă ce eşti că e “inadmisibil” ce se întâmplă cu judecătorii CCR. Îţi spun eu. Sunt bine mersi în vacanţă. Nimeni nu le-a clintit vreun fir de păr. Doar băiatul din căsuţa cu zăbrele tot agită gardul. Urlă seara, iar dimineaţă procurorii ies în teren pe urmele lătrăturilor sale. Tu, ştii asta? Sau te informezi de la Radio Erevan?
Fac parte dintre cele câteva milioane de români care au aşteptat zorii libertăţii şi abolirea comunismului. Am participat şi eu la lovitura de stat din 29 iulie. Să-ţi spun un secret. Eram ca la revoluţie. Înarmat cu ţâfnă. Mi-am câştigat în timp dreptul la vot. Aşa am dat lovitura de stat. Vii să mă arestezi? Sau îţi ceri scuze celor 7,4 milioane de români care au dat “lovitura de stat” cu “ştampulele”. Dacă nu, vei fi vinovată în veacul vecilor, AMIN, de construcţia unui solid curent EUROSCEPTIC. Poate ai ceva probe ale presiunii. Aştept să le văd.
Hai că mă duc cu blogerii mei liberali să beau o bere. Să vezi ce presiune pun pe pişătoare. Nu vii să mă revezi?
Taguri: Viviane Reding, Wilfried Martens
