În seara asta, după victoria lui ASU Poli la Craiova, în Timişoara se dăstupă uiegile, doar unul ce-nvârte marvele Becicerecului şi a lui Rusu casă e pus pe potcă. Are un cune la bobric, obrazu-i covăsât.
Marţi, pe Dan Păltinişanu, îi vom simţi pleata şi mâna lungă. To be or not to be, vorba paurelui din Albion.
Mă tem de Becicerec, cum se teme Hedănşoldăr de părul lui Lae.
Oricum, voi fi la Cisnădie pentru a vedea cu ochii mei miracolul. Numai să-mi aduceţi un Hohţilindăr violet, de n-o fi cu bănat.
Prima echipă românească, susţinută doar de suporteri, urcă în B. Şi nu se va opri acolo, sunt convins. Acum patru ani mulţi o considerau ştoarfa beţicilor în şpilhozăni. Mâine drojdierii deschid academie de vise frumoase. Nici beatleşii n-au fost crezuţi, în doar cinci ani Queen Elisabeth îi înnobila.
Poveştile mari se scriu cu sânge, ritm şi suflet. Băieţii-n ghete nu au soclu, dar sapă crampoanele lor pe “El Monumental” postamentul viitorului.
Să bem cu ei sau împotriva lor, să bem ţuzamăn, eideşem, hat perse…
Cine nu fumează cu noi promovarea, bea împotriva noastră.
“Cei mai frumoşi ani sunt cei care vor veni”, aşa a scris Victor Hugo pe şalul violet.
Marţi pe “Dan Păltinişanu” voi spune versul: “Ce puţini eram şi ce mulţi am rămas.”
